16-30 mai| Educație Rutieră, Educație pentru Viață: Concursuri și activități ale polițiștilor din Alba, pentru preșcolari și elevi
16-30 mai| Educație Rutieră, Educație pentru Viață: Concursuri și activități ale polițiștilor din Alba, pentru preșcolari și elevi
În perioada 16 – 30 mai 2023, Inspectoratul de poliție Alba, în colaborare cu Consiliul Județean Alba, cu sprijinul Inspectoratului Şcolar Judeţean Alba, desfășoară concursuri și activități informativ – preventive care se adresează preșcolarilor și școlarilor, adaptate categoriilor de vârstă din care fac parte.
Activitățile au debutat ieri, 16 mai, în municipiul Alba Iulia unde s-a desfășurat concursul „Patrule Școlare în acțiune”, la care au participat patrulele școlare de la unitățile de învățământ din județul Alba.
În municipiul Alba Iulia s-au reunit 13 patrule școlare de la 11 unități gimnaziale de învățământ din județ, care s-au întrecut în dirijarea traficului rutier, supravegheate de agenții de poliție rutieră.
Echipele, formate din câte 6 elevi şi antrenate de profesori coordonatori şi poliţişti, au dovedit seriozitate şi cunoaşterea temeinică a regulilor rutiere, precum şi faptul că pot fi un sprijin real atât pentru colegii lor, cât şi pentru poliţiştii rutieri.
Locul I a fost ocupat de patrula şcolară a Şcolii gimnaziale „Lucian Blaga” din Ocna Mureş, locul II a fost obţinut de patrula şcolară a Şcolii Gimnaziale „Ovidiu Hulea” din Aiud, iar pe locul III s-a clasat patrula şcolară a Şcolii Gimnaziale „Singidava” din Cugir.
La concurs au participat, de asemenea, patrulele şcolare ale Şcolii Gimnaziale Câmpeni, Şcolii Gimnaziale „Avram Iancu” din Abrud, Liceului cu Program Sportiv din Sebeș, Şcolii Gimnaziale „Axente Sever” din Aiud, Colegiului Național „Bethlen Gabor” din Aiud și Şcolii Gimnaziale „Avram Iancu” din Alba Iulia
Activitățile vor continua miercuri, 24 mai, ora 10.00, la Școala Gimnazială „Avram Iancu” din Alba Iulia, unde va avea loc Etapa Judeţeană a concursului „Educaţie Rutieră – Educaţie pentru Viaţă” care va consta în trei probe (una teoretică, de cunoaştere a regulilor de circulaţie rutieră şi două probe practice, de îndemânare în parcurgerea unui traseu cu bicicleta în poligon şi respectarea regulilor de circulaţie de către biciclişti).
Totodată, echipele de la grădinițele din Alba Iulia, Ighiu, Sântimbru, Totoi, Vinţu de Jos, Ciugud, Cergău Mare, Stremţ şi Lancrăm se vor întrece marți, 30 mai la Grădiniţa cu Program Normal din Bărăbanţ, în concursul „Micii Pietoni”, care va consta în 3 probe: demostrarea cunoștiințelor privind regulile de circulație, vor recita o poezie sau vor interpreta un cântec cu tematică rutieră și vor avea o probă practică.
Activitățile care se desfășoară în cadrul proiectului Educație Rutieră, Educație pentru Viață au peste 1.000 de beneficiari direcţi şi indirecţi, și au ca scop consolidarea cunoştinţelor privind regulile de circulaţie și prevenirea accidentelor rutiere în care sunt implicaţi minorii.
Toţi participanţii, elevi şi cadre didactice, primesc din partea Consiliului Judeţean Alba premii constând în articole şi echipamente sportive, articole şcolare, medalii, cupe, diplome, apă plată şi dulciuri.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
17 mai 2024: Bursa Generală a Locurilor de Muncă la Alba Iulia: Participarea este GRATUITĂ
17 mai 2024: Bursa Generală a Locurilor de Muncă la Alba Iulia: Participarea este GRATUITĂ Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Alba în colaborare cu Centrul de Informare, Consiliere şi Orientare în Carieră din cadrul Universităţii „1 Decembrie 1918” organizează Bursa Generală a Locurilor de Muncă. Evenimentul se desfăşoară în data de 17 mai […]
Secțiune Articole Similare
-
Politică Administrațieacum 2 zile
SONDAJ: Pe cine ați vota pentru funcția de primar în municipiile și orașele din județul Alba, la alegerile locale din 9 iunie 2024
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Martorii de bord – Care sunt cele mai importante semne din tabloul de bord al maşinii
-
Politică Administrațieacum 2 zile
SONDAJ: Pe cine ați vota pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Alba, la alegerile locale din 9 iunie 2024
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
9 mai – Ziua Europei, a Independenţei României şi sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Ziua Regalității. 10 mai, zi cu triplă semnificație istorică: Sosirea lui Carol, Independenţa şi Regatul
-
Actualitateacum 2 zile
Duminica Tomii 2023. Ce e bine să faci pentru sănătate și viață lungă