Rămâi conectat

Actualitate

Ordonanța austerității: Prețurile de la raft s-ar putea schimba radical, în urma unei măsuri asupra lanțului de aprovizionare

Ziarul Unirea

Publicat

în

Ordonanța austerității: Prețurile de la raft s-ar putea schimba radical, în urma unei măsuri asupra lanțului de aprovizionare

În cadrul ședinței de vineri, Executivul a anunțat faptul că a aprobat o serie de măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea controlului cheltuielilor publice. Totodată, ordonanța de urgență aprobată introduce lanțul scurt de aprovizionare de la fermier la beneficiar, sistem cu beneficii de ordin economic, social, de mediu și de sănătate. Prețurile de la raft s-ar putea schimba radical, odată cu intervenția asupra lanțului de aprovizionare.

Ordonanţa prevede obligaţia de a reduce cu 10% cheltuielile cu bunurile şi serviciile aprobate anul acesta, cu excepţia cheltuielilor din domeniul sănătăţii şi cel al educaţiei, suspendarea ocupării prin concurs sau examen a posturilor vacante sau temporar vacante din instituţiile şi autorităţile publice, cu excepţia posturilor unice, începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, până la 31 decembrie 2023 şi reducerea cu 50% a numărului de posturi aferente cabinetelor constituite la nivelul funcţiilor de demnitate publică din cadrul administraţiei publice centrale.

Astfel, potrivit actului normativ, în anul 2023, ordonatorii de credite ai instituţiilor şi autorităţilor publice au obligaţia de a reduce cu 10% cheltuielile cu bunurile şi serviciile aprobate anul acesta, cu excepţia cheltuielilor din domeniul sănătăţii şi cel al educaţiei.

”De la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, autorităţilor şi instituţiilor publice, indiferent de modul de finanţare şi subordonare, inclusiv activităţilor finanţate integral din venituri proprii înfiinţate pe lângă acestea, li se interzice achiziţionarea, preluarea în leasing sau închirierea de autoturisme, mobilier şi aparatură birotică. Se exceptează de la această măsură ”Programul Rabla” pentru autorităţile şi instituţiile publice care achiziţionează autoturisme nepoluante”, arată Executivul,

O altă măsură stabileşte suspendarea ocupării prin concurs sau examen a posturilor vacante sau temporar vacante din instituţiile şi autorităţile publice, cu excepţia posturilor unice, începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, până la 31 decembrie 2023.

”Prin excepţie, în cazuri temeinic justificate, prin memorandum aprobat în şedinţa Guvernului se poate aproba organizarea de concursuri sau examene pentru ocuparea posturilor vacante sau temporar vacante din instituţiile şi autorităţile publice, cu justificarea necesităţii şi cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate cu această destinaţie în buget, respectiv prin memorandum aprobat în şedinţa Guvernului, iniţiat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, pentru ocuparea posturilor vacante sau temporar vacante din instituţiile publice locale”, precizează Guvernul.

OUG prevede şi reducerea cu 50% a numărului de posturi aferente cabinetelor constituite la nivelul funcţiilor de demnitate publică din cadrul administraţiei publice centrale.

Potrivit actului normativ, s-a aprobat un nou instrument de flexibilizare a achitării facturilor restante către furnizorii de energie electrică, în baza schemei de compensare care funcţionează potrivit OUG 27/2022, în sensul că, în situaţia în care fondurile asigurate din Fondul de Tranziţie Energetică nu asigură plata integrală a cererilor de decontări de furnizorii de energie, Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale şi Ministerul Energiei, pot aloca, din bugetul propriu, fonduri pentru plata acestora, anunţă Executivul.

De asemenea, actul normativ stabileşte unele limite lunare de cheltuieli la nivelul administraţiei şi derogarea de la aceste limite doar prin memorandum aprobat de către Guvern.

”Sumele reţinute, în proporţie de 10% în bugetul de stat, în bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetul asigurărilor pentru şomaj se anulează cu ocazia primei rectificări bugetare, cu excepţia cheltuielilor de investiţii, a cheltuielilor cu stocurile rezervă de stat şi de mobilizare şi cheltuielilor aferente despăgubirilor civile”, se arată în comunicat.

Angajaţii din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice, indiferent de modul de subordonare şi de finanţare, pot exercita concomitent cel mult două mandate de membru al consiliului de administraţie şi/ sau de membru al consiliului de supraveghere în întreprinderi publice. În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe, persoanele numite ca membri în mai mult de două consilii de administraţie şi/sau de supraveghere la întreprinderile publice îşi vor exercita opţiunea, prevede Ordonanţa.

În anul 2023, începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, prin derogare de la prevederile alin. (5) şi alin. (7) ale art. 374 din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, persoanele şi durata activităţii desfăşurate în regim de telemuncă se stabilesc de către conducătorii autorităţilor şi instituţiilor publice, indiferent de modul de finanţare şi subordonare, nemaifiind necesar acordul angajaţilor.

Ordonanţa de urgenţă prevede prorogarea unor termene. Astfel, termenul prevăzut la art. 142 alin. (10) din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară se prelungeşte până la data de 31.12.2023. De asemenea, actul normativ prevede prorogarea înfiinţării Agenţiei pentru Calitatea şi Marketingul Produselor Agroalimentare la data de 1 ianuarie 2024.

Ordonanţa de urgenţă aprobată astăzi introduce lanţul scurt de aprovizionare de la fermier la beneficiar, un sistem cu beneficii de ordin economic, social, de mediu şi de sănătate.

”Pentru următorii 2 ani, autorităţile contractante care atribuie contracte de achiziţie publică ce au ca obiect produse agroalimentare aplică criteriul de atribuire cel mai bun raport calitate-preţ, în următoarele condiţii: Ponderea stabilită privind calitatea va fi de 60% din punctajul total şi este compusă din: 30% pentru factorul de evaluare „lanţul de aprovizionare” şi 30% pentru realizarea unei etape de producţie în regiunea de dezvoltare; Prin „lanţul de aprovizionare” se înţelege circuitul de aprovizionare care implică un număr de operatori economici implicaţi în producerea, fabricarea şi comercializarea produselor.

”Este o măsură luată în acord cu fermierii şi cu reprezentanţii domeniului agricol, în scopul susţinerii industriei agroalimentare din România şi a asigurării produselor alimentare de calitate şi la un cost cât mai accesibil pentru cetăţeni”, arată Guvernul.

Adoptarea acestor măsuri este necesară pentru ca România să-şi respecte ţintele de deficit bugetar pe care şi le-a asumat pentru perioada 2023-2024 (respectiv 4,4% din PIB pentru 2023 şi 2,9% din PIB pentru 2024) care vor contribui la diminuarea dezechilibrelor macroeconomice – scăderea inflaţiei, implicit a ratelor dobânzilor, a deficitului comercial şi de cont curent al balanţei de plăţi, precum şi la stabilitatea cursului valutar. Necesitatea menţinerii angajamentului de consolidare fiscală şi în perioada următoare reprezintă totodată o condiţie pentru absorbţia fondurilor europene din cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă (MRR), menţionează Guvernul.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Studenții români care învață în străinătate vor fi asigurați la sănătate în România

Ziarul Unirea

Publicat

în

Studenții români care învață în străinătate vor fi asigurați la sănătate în România Studenții români care învață în străinătate vor fi asigurați la sănătate în România, conform Legii 309/2024, publicată luni, 9 decembrie 2024, în Monitorul oficial. Citește și: Asigurare de sănătate GRATUITĂ pentru studenții care vor să urmeze cursurile unei facultăți în străinătate În […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea