Rămâi conectat
!-- Spot PNL - Parlamentare 2024 --> PNL - Alegeri Parlamentare 2024

Ştirea zilei

Cazul crimei care a șocat Alba: Bărbatul care și-a UCIS mama în bătaie a aflat cât va sta la puscărie

Ziarul Unirea

Publicat

în

PSD - Alegeri Parlamentare 2024

Cazul crimei care a șocat Alba: Bărbatul care și-a UCIS mama în bătaie a aflat cât va sta la puscărie

USR - Alegeri Parlamentare 2024

O crimă care a șocat județul Alba, în urmă cu mai mult de 3 ani a fost elucidată cu mare greutate de anchetatori. Bărbatul acuzat că și-a ucis mama în vârstă de 79 de ani cu mai multe lovituri cu un corp dur a fost condamnat de magistrații Tribunalului Alba la o pedeapsă de 9 ani și o lună de închisoare.

„În baza art. 396 alin. 2 C.p.p raportat la art. 199 alin. 1 şi 2 C.pen, raportat la art. 193 alin 1 C.pen , cu aplicarea art. 76 alin. 2 lit. b C.pen condamnă pe inculpatul O.P.G. la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de violență în familie (fapta din data de 15 martie 2019). În baza art. 396 alin. 2 C.p.p raportat la art. 199 alin. 1 C.pen, raportat la art. 188 alin. 1 C.pen cu aplicarea art. 76 alin.2 lit. b C.pen condamnă pe inculpatul O.P.G. la pedeapsa de 9 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de violență în familie (fapta din data de 19 martie 2019). În baza art. 67 alin. 2 C.pen interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a şi b C. pen pe o durată de 4 ani, cu titlu de pedeapsă complementară. În baza art. 65 alin.1 C.pen, interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 al.1 lit. a şi b C.pen, cu titlu de pedeapsă accesorie. În baza art. 38 alin. 1 C.pen constată că faptele reţinute în sarcina inculpatului prin prezenta sentinţă au fost comise sub forma concursului de infracţiuni. În baza art. 39 alin. 1 lit b C.pen aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 9 ani închisoare la care adaugă un spor de 1 lună (reprezentând 1/3 din pedeapsa de 3 luni închisoare), inculpatul urmând să execute 9 ani şi 1 lună în regim de detenţie”, se arată în motivarea pe scurt a instanței.

PNL - Alegeri Prezidențiale 2024

O.P.G. a primit mandat de arestare preventivă în iulie 2019 şi a fost liberat, sub control judiciar, în 7 februarie 2020. La momentul respectiv se afla în spitalul penitenciar Jilava. Bărbatul este suspectat că, la sfărşitul lunii martie 2019, a bătut-o crunt pe mama lui în vârstă de peste 70 de ani, care, ulterior, a decedat. Anchetatorii au reuşit să pună cap la cap toate probele abia în cursul lunii iulie 2019, după realizarea unor analize ADN şi după ce au analizat amprentele găsite la faţa locului. Expertiza genetică a arătat combinaţii a două profiluri, dintre care unul al femeii.

Relație „ciudată” cu mama sa

Rechizitoriul prin care bărbatul a fost trimis în judecată descrie o relaţie ”ciudată” a acestui cu mama lui. În perioada sărbătorilor de iarnă, respectiv sfârşitul anului 2018, mama acestuia a căzut de pe balcon, în Germania. Acesta a refuzat internarea femeii pentru a i se acorda îngrijiri medicale şi a fugit împreună cu aceasta din locuinţa deţinută în Germania. Au mers în Praga, „pentru a scăpa de tensiunile la care era supus, în mod special de poliţie care începuse să verifice incidentul”.

Au ajuns în Praga cu un autobuz, iar acolo nu au reuşit să se cazeze la niciun hotel, deoarece erau refuzaţi. La un moment dat, poliţia pragheză i-a verificat pe cei doi, care se plimbau pe străzi, în apropierea Gării Centrale, şi observând starea de sănătate precară a victimei, au chemat ambulanţa, victima fiind internată timp de patru zile.

După ce a fost externată, ce doi au mers la hotelul în care se cazase Oţoiu, iar în jurul datei de 29 decembrie au plecat la Viena, iar de acolo, în data de 31 decembrie 2018, au ajuns în România, la Bucureşti.

În Bucureşti, au căutat un apartament de închiriat, în acest sens inculpatul solicitând şi ajutorul unchiului său de acolo, care le-a propus să-i găzduiască la locuinţa unei rude, însă inculpatul nu a fost de acord. S-au cazat la un hotel din Bucureşti, apoi au mers în oraşul Avrig, după aceea din nou în Bucureşti, în Constanţa, iarăşi la Bucureşti, la Sibiu şi la Alba Iulia, localităţi în care au închiriat camere la diferite hoteluri.

La începutul lunii martie 2019, cei doi au ajuns în satul Cetea din Alba, la locuinţa fostului soţ al femeii, acesta fiind de acord ca cei doi să stea acolo o perioadă, deoarece imobilul respectiv nu era folosit de nimeni.

Cadavrul, descoperit după două luni

În perioada în care au locuit aici, între bărbat şi mama sa au avut loc trei conflicte, în urma cărora acesta a agresat-o fizic pe victima. Ultimul conflict a avut loc în 19 martie 2019, în timpul căruia inculpatul a lovit victima cu un corp dur, femeia decedând în urma agresiunii.

După ce a îmbrăcat-o în alte haine şi a aşezat-o în pat, şi-a făcut bagajul, luându-şi obiectele de vestimentaţie, laptopul şi cele două carduri emise pe numele mamei sale în Germania. A lăsat la faţa locului mai multe bijuterii cu aspect de aur, aparţinând mamei sale, în poşeta acesteia, cu scopul de a fi folosite pentru cheltuielile de înmormântare. A călătorit prin mai multe ţări europene cu scopul de a se ascunde.

Cadavrul femeii a fost descoperit după aproape două luni, în 9 mai 2019. Au fost demarate cercetările, în urma cărora au rezultat probe care coroborate au condus la presupunerea rezonabilă că Oţoiu Paul Gerhard a săvârşit infracţiunea de omor asupra unui membru de familie, solicitându-se arestarea sa preventivă în lipsă. A fost depistat pe teritoriul Austriei, în baza mandatului european de arestare preventivă, fiind predat autorităţilor din România.

Nu a recunoscut că a ucis-o pe mama sa, susţinând că a dorit să îi acorde primul ajutor după ce a văzut că „nu mai are puls”. Nu a solicitat ajutorul la ambulanţă pentru că mama sa avea urme de violenţă pe faţă ca urmare a loviturilor pe care i le aplicase cu câteva zile înainte şi îi era frică că o să fie acuzat de uciderea ei. Tot din cauza acestui motiv, nu a cerut nici sprijinul vecinilor.

A declarat că s-a plimbat timp de mai multe luni prin Austria, Germania, Franţa, Spania, fiind la un moment dat internat la psihiatrie unde a stat 4 zile. A fugit din spital, pe geam, într-o pădure după care a ajuns la Duselldorf şi de acolo a mers la Bruxelles, s-a întors în Germania, apoi mers în Elveţia şi în Austria unde a fost arestat în baza unui mandat european.

Ulterior a fost plasat în arest la domiciliu, în Bucureşti, dar a fugit din nou din ţară. A fost prins în Germania şi readus în martie 2021. Procesul se află în faza unor rapoarte de expertiză, bărbatul solicitând şi una de ordin psihiatric.

Sentința pronunțată în data de 3 mai nu este definitivă putând fi atacată cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

1 Decembrie 2024, Ziua Națională la Alba Iulia: PROGRAMUL final al manifestărilor

Bera Larisa

Publicat

în

1 Decembrie 2024, Ziua Națională la Alba Iulia: PROGRAMUL final al manifestărilor Programul de Ziua Națională a României – 1 Decembrie 2024, la Alba Iulia, a fost actualizat și cuprinde parada militară, concert Andra și F-Charm, spectacol de muzică populară, focuri de artificii și multe altele.  Citește și: Parada militară de 1 Decembrie 2024, la […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea