FOTO: CS Ocna Mureș – Avântul Reghin 2-0 (1-0), în play-out | „Soda dragă”, mai speră…
CS Ocna Mureș a învins acasă pe Avântul Reghin, în prima etapă din returul play-out-ului Seriei 9 a Ligii 3, scor 2-0 (1-0). Elevii lui Dan Roman, antrenor care a jucat din primul minut, mai speră să evite retrogradarea după această victorie, o finală de „6 puncte” fiind în etapa viitoare, în deplasare cu Viitorul Cluj (ocupanta poziției a 8-a, salvatoare).
Ad. Coman a deschis scorul în minutul 43 (prima sa reușită în eșalonul terț), după o excelentă acțiune declanșată de Căt. Creț. Intrat la pauză, Socaci a majorat avantajul gazdelor în minutul 58, cu un șut din careu (mijlocașul a mai avut, ulterior, o bară).
La egalitate de puncte cu Sănătatea Cluj (‘virușii verzi” au trecut de ACS Tg. Mureș, 4-2), „Soda dragă” s-a apropiat la 5 puncte de Viitorul, care întâlnește miercuri pe CSU Alba Iulia.
„Și acum, după această victorie meritată, persistă regretele jocului cu CSU Alba Iulia, când arbitrii și-au pus amprenta pe rezultat. Un egal în acel joc cântărea mult în economia campionatului. Cu Avântul am realizat un joc bun, cu ocazii multe. Chiar dacă nu am avut posesia, am stat bine în teren, am căutat să recuperăm și să declanșăm atacuri rapide„, a spus Dan Roman, care a fost iar nevoit să evolueze titular, în criză de efectiv și cu probleme la nivelul juniorilor (B. Burcea a plecat în Germania pentru a da Bacalaureatul, iar contra Viitorului R. Stângă și D. Ghiță nu au drept de joc)
Ocnamureșenii sunt cu spatele la zid în privința luptei pentru evitarea retrogradării, iar victoria era vitală împotriva unui oponent împotriva căruia se simt confortabil: 7 puncte în cele 3 întâlniri, fără a pierde. De altfel, din cele 21 de puncte, 10 au fost realizate împotriva echipei din „orașul viorilor”.
CS Ocna Mureș: R. Stângă – Bucșa (61, D. Ghiță), Potra, Haiduc, B. Burcea (61, Mic) – Cimpoieșu (46, Socaci), Guț (79, R. Pop) – Căt. Creț, G. Goronea/ cpt., Ad. Coman – Roman (90, Al. Țăranu); rezerve M. Țăranu, Toth. Antrenor Dan Roman.
Avântul: Bucin – Telcean, R. Suciu, D. Chirilă, T. Truță/ cpt. – Enescu, Al. Roșca, Chirlejan, Șerbănați, Al. Ghiță, M. Pop; rezerve Gal, B. Oltean. M. Bucur, Șipoș, Marinescu, Panga, P. Luca. Antrenor Vilmoș Stoica.
Arbitri M. Lăstun (Rm. Vâlcea), Cr. Cosmescu, M. Prioteasa (ambii Pitești) Observatori D. Ciocănea (Sibiu), M. Nădășan (Țaga).
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
Programul României în preliminariile Campionatului Mondial 2026 | „Tricolorii” debutează cu Bosnia Herțegovina, în martie 2025
Programul României în preliminariile Campionatului Mondial 2026. „Tricolorii” debutează cu Bosnia Herțegovina, în 21 martie 2025 Reprezentativa României și-a aflat adversarii din preliminariile Campionatului Mondial 2026: Austria, Bosnia Herțegovina, Cipru, San Marino, în grupa H a calificărilor din Europa. Pentru formația pregătită de Mircea Lucescu a fost o tragere la sorți abordabilă, România având șanse […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum o zi
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
12 decembrie: Sfântul Spiridon, cel ce pleacă din raclă pentru a ajuta credincioșii care îl cheamă prin rugăciune
-
Opinii - Comentariiacum o zi
13 decembrie: Ziua Tipografilor
-
Ştirea zileiacum o zi
Marele artist Ioan Bocșa împlinește 77 de ani: S-a născut în vremea colindelor pe care astăzi le cântă. La mulți ani, maestre!
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
10 decembrie: Ziua internațională a drepturilor omului
-
Opinii - Comentariiacum 5 ore
14 decembrie: 69 de ani de la aderarea României la Organizaţia Naţiunilor Unite