FOTO: „U” Cluj – calificare în finala Cupei României, după victoria cu UTA Arad! Alba, 3 reprezentanți în ultimul act de la Sibiu
„U Cluj” – „simbolul unor inimi românești” – s-a calificat, cu emoții, în finala Cupei României, după ce a învins UTA Arad într-un duel ce a avut pe gazon 3 fotbaliști din Alba. Adversară în ultimul act, la Sibiu, va fi Sepsi Sf. Gheorghe, specialista competiției, cu 3 finale în ultimii 4 ani, ce a eliminat campioana CFR Cluj (3-0).
Va fi un meci de gală în 24 mai, pe „Municipalul” din Sibiu, locul de bejenie al „șepcilor roșii” , din perioada celui de-Al Doilea Război Mondial (1940-1945), după ce Ardealul a fost cedat Ungariei.
Trupa lui Ioan Ovidiu Sabău s-a impus cu 1-0 (1-0), a trăit actul secund cu sufletul la gură, și va bifa a 6-a finală din istoria „alb-negrilor”, precedenta fiind în 2015 (cu Adrian Falub la timonă, și Ionuț Neag în teren, 0-3 cu FCSB), acum 8 ani.
Cum și UTA Arad, „Bătrâna Doamnă” a fotbalului românesc, a avut alături peste 300 de fani, spectacolul a fost garantat în tribune, cu galeria clujeană la înălțime, având o evidentă superioritate numerică. Și astfel Alba are 3 reprezentanți în ultimul act: abrudeanul Ovidiu Bic (titular contra UTA-ei), albaiulianul Florin Ilie (a bifat ultimele 20 de minute) și Răzvan Trif (originar din Jidvei) – rezerve în semifinale! De partea cealaltă, în efectiv s-a aflat, la debutul lui Mircea Rednic, un alt aiudean, Raul Șteau (a intrat în minutul 80). Arădenii au ratat astfel șansa să se califice, după o așteptare de 57 de ani în finala Cupei
Revenind la semifinala de pe „Cluj Arena”, cu UTA Arad, un duel între două formații de tradiție ale fotbalului românesc, pe un gazon nou, aceasta a avut un actor principal în prima repriză: VAR-ul. Decisiv și la anularea golului marcat de Postolachi (15) și la penalty-ul transformat de D. Nistor (41), centralul Mladinivici luând deciziile după minute bune de verificări, fiind supervizat din camera VAR de Istvan Kovacs. Clujenii s-au ap[rat ]n actul secund, UTA nu a avunt nici noroc, de;i a presat, iar nervii au degenerat după încheirea ]nt’lnirii, cu o eliminare pentru Chipciu.
La final, arădenii s-au considerat prejudiciați, ‘viciere de rezultat” după cum a afirmat „Puriul”. A rămas însă rezultatul, iar „U” poate pune iar „șapca pe cupă”
Foto: Gazeta Sporturilor și Sportarad.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
Unirea Dej – CSU Alba Iulia 2-2 (2-1) | Studenții, doar remiză după o luptă în noroi CSU Alba Iulia a remizat în deplasare cu Unirea Dej, scor 2-2 (1-2), într-un meci contând pentru etapa a 13-a a eșalonului terț. Pe un teren desfundat, studenții au pierdut două puncte prețioase, la finele unui meci spectaculos, […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum o zi
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan