Rămâi conectat
MA-RA-MU

Actualitate

”Radiografia mașinii”: Un nou proiect de lege care îi ajută pe cei care doresc să achiziționeze autoturisme la mâna a doua să nu fie păcăliți

Suciu Andra-Ioana

Publicat

în

”Radiografia mașinii”: Un nou proiect de lege care îi ajută pe cei care doresc să achiziționeze autoturisme la mâna a doua să nu fie păcăliți

Ar urma să devină obligatoriu în România, pentru toți proprietarii de mașini! Registrul Auto Român (RAR) va trebui să înființeze un registru electronic al tuturor vehiculelor rutiere din țară, se precizează într-un proiect de lege care a trecut de votul Senatului și urmează să ajungă pe masa deputaților, cu propunere de adoptare.

Un proiect ce va ajunge la votul decisiv din Parlament, cel al deputaților, având propunere de adoptare, stabilește că Registrul Auto Român (RAR) va trebui să înființeze și gestioneze un registru electronic al istoricului vehiculelor rutiere înmatriculate în România. Apoi, în cazul înstrăinării unei mașini mici, vânzătorul va trebui să transmită cumpărătorului un certificat obținut de la RAR, în care vor fi trecute o serie de informații despre mașină, preluate din registrul amintit, inclusiv numărul de kilometri sau implicarea ei în accidente grave, scrie avocatnet.ro.

Ce spune proiectul de lege

„Art. 1. – (1) Regia Autonomă Registrul Auto Român denumită în continuare RAR, înființează și gestionează registrul electronic al istoricului vehiculelor rutiere înmatriculate sau înregistrate în România, denumit în continuare registru.

(2) Registrul este constituit din informațiile obţinute de către RAR cu ocazia prestațiilor efectuate de RAR care implică identificarea vehiculului rutier, ori cu ocazia efectuării inspecției tehnice periodice în cadrul reprezentanţelor RAR sau al stațiilor de inspecţie tehnică periodică autorizate conform legislaţiei în vigoare, din informațiile transmise RAR de către atelierele pentru inspecția tahografelor și/sau a limitatoarelor de viteză autorizate conform legislației în vigoare, din informațiile transmise RAR de către operatorii economici autorizați conform legislaţiei în vigoare care desfășoară activități de reparaţii, de întreținere, de reglări funcţionale, de modificări constructive şi de reconstrucţie a vehiculelor rutiere, denumiţi în continuare operatori economici autorizaţi, precum și din informațiile transmise RAR de către producătorii vehiculelor rutiere, reprezentanţii autorizaţi ai acestora, importatorii sau distribuitorii de vehicule rutiere noi.

(3) RAR asigură echipamentele și resursele umane necesare respectării prevederilor alin. (1)”, se arată în proiectul de lege.

Datele vor fi preluate de RAR de la stațiile autorizate pentru efectuarea inspecției tehnice periodice și de la service-uri, atunci când mașinile ajung acolo pentru verificări, reparații sau întreținere.

RAR va elibera un certificat denumit RAR Auto-Pass, unde va apărea istoricul autoturismului
Conform sursei citate, în baza informațiilor din acest registru, RAR va elibera, la cerere și contra cost, deținătorilor de autovehicule destinate transportului de persoane care au, în afara locului conducătorului, cel mult opt locuri pe scaune, respectiv autoturisme, un certificat denumit RAR Auto-Pass.

Acest document va conține informațiile existente în registru în legătură cu istoricul citirii odometrului, implicarea mașinii într-un eveniment care a produs avarii grave la sistemul de direcție, sistemul de frânare, structura de rezistență a caroseriei ori a șasiului sau la alte sisteme de siguranță activă ori pasivă și va fi valabil 60 de zile de la data eliberării.

La înstrăinarea unei mașini înmatriculate, înregistrate sau introduse pe piață în România, persoana care o vinde va trebui să transmită cumpărătorului un certificat RAR Auto-Pass valabil, pentru mașina ce urmează să fie vândută.

Ca alternativă la certificatul RAR Auto-Pass, atunci când în registru nu sunt disponibile informații referitoare la o mașină, vânzătorul va putea transmite cumpărătorului un document prin care se va menționa această situație. Spre deosebire de certificatul RAR, acest document se va obține gratuit.

Mare atenție! Proiectul de lege nu a fost încă adoptat de Parlament! Dacă va fi adoptat de Parlament, acesta va merge la Klaus Iohannis, pentru promulgare, urmând ca apoi să fie necesară publicarea sa în Monitorul Oficial, pentru a intra în vigoare.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Schengen 2025: Bulgaria va introduce controlul la frontiera cu România pentru șase luni, începând cu 1 ianuarie

Bera Larisa

Publicat

în

Schengen 2025: Bulgaria va introduce controlul la frontiera cu România pentru șase luni, începând cu 1 ianuarie Guvernul de Sofia a hotărât miercuri, 18 decembrie 2024, că va introduce controale la granița cu România, începând din 1 ianuarie 2025. Decizia este una temporară și a fost luată cu scopul de a preveni potenţialele ameninţări la […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea