Cât mai costă o SUCCESIUNE în 2023? LISTA actelor necesare
Cât mai costă o SUCCESIUNE în 2023? LISTA actelor necesare
Succesiunea reprezintă un subiect sensibil pentru multă lume, atunci când o persoană sau un grup de persoane intră în posesia bunurilor unei ale persoane, însă cel mai important aspect rămâne cel financiar pe lângă actele necesare.
Succesiunea este reglementată de Codul Civil și reprezintp modalitatea prin care rudele unei persoane pot beneficia în mod legal de bunurile rpmase dupp decesul acesteia.
Când vine vorba de o succesiune, unul dintre cele mai importante aspecte este cel financiar. Banii pe care viitorii moștenitori trebuie să-i plătească pentru taxa de succesiune.
Astfel, costurile succesiunii se împart între toți moștenitorii, proporțional cu cota moștenită de fiecare. Dacă exista un singur moștenitor, acesta va suporta toate taxele. Aceste costuri se dezbat de regulă la notar.
Spre exemplu, taxa pentru succesiune la notar pentru bunuri succesorale ce valorează 100.000 de euro, taxa este de aproximativ 3.095 de lei.
Totodată, trebuie specificat că o persoană poate fi exclusă din succesiune dacă persoana în cauză este acuzată că l-a omorât sau a încercat să-l omoare pe deținătorul moștenirii.
De asemenea, dacă aceeași situație se aplică și în cazul în care cel care urmează să primească moștenirea a făcut acuzații capitale sau a avut cunoștință de cauza decesului defunctului dar nu a anunțat autoritățile.
De ce acte ai nevoie pentru succesiune?
De regulă dezbaterea moștenirii se face în fața unui notar public, în cazul în care nu există conflicte între moștenitori care să după la un „război” în instanță. Pentru ca dezbaterea să înceapă, moștenitorii au nevoie de un dosar care trebuie să conțină următoarele documente:
- Actele de identitate ale mostenitorilor;
- Certificat de deces (in original) al persoanei pentru care se face succesiunea
- Certificat de nastere si casatorie pentru sotul supravietuitor, dupa caz
- Certificat de nastere si de casatorie, dupa caz, dar si alte acte de identitate pentru mostenitori
- Acte de proprietate pentru bunurile lasate mostenire
- Testamentul, daca exista.
- Certificat de atestare fiscala care atesta ca persoana decedata nu are datorii la bugetul local sau la bugetul de stat.
- Certificat fiscal automobil, eliberat de Administratia Financiara;
- certificat actionar, carnete CEC, conturi, depozite bancare (extras de cont sau contract de depozit), act concesiune pentru locul de veci, adeverinta cu valoarea locului de veci, eliberata de Administratia Cimitirelor sau de Parohie.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Polițiștii locali amenință că vor intra în grevă de avertisment chiar în ziua alegerilor din 9 iunie: ”Nu cedăm!”
Polițiștii locali amenință că vor intra în grevă de avertisment chiar în ziua alegerilor din 9 iunie: ”Nu cedăm!” Polițiștii locali amenință că vor intra în grevă de avertisment chiar în ziua alegerilor din 9 iunie: ”Nu cedăm!”. La protestul din fața Guvernului, polițiștii locali veniți din toată țara au cerut sporuri pentru condiții speciale […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2025 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Paste fericit. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ. Ce nu ai voie să faci în săptămâna de după Paști. Tradiții și superstiții
-
Curier Județeanacum 4 zile
Obiceiuri în a doua zi de Paște: Tradiția stropitului fetelor de măritat ori a nevestelor este păstrata cu sfințenie în unele localități
-
Opinii - Comentariiacum 17 ore
9 mai – Ziua Europei, a Independenţei României şi sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Când sunt „Paștele Cailor”? Chiar există: De unde provine expresia și care este originea acestei sărbători