14 martie| Ziua în care s-au născut scriitorul Alexandru Paleologu, actorul Iurie Darie și chirurgul pediatru Alexandru Pesamosca, care a salvat mii de copii: „Nu vile, să repari un copil înseamnă fericire“
14 martie| Ziua în care s-au născut scriitorul Alexandru Paleologu, actorul Iurie Darie și chirurgul pediatru Alexandru Pesamosca, care a salvat mii de copii: „Nu vile, să repari un copil înseamnă fericire“
La data de 14 martie, în 1919 s-a născut scriitorul și omul politic Alexandru Paleologu. În 1929 a văzut lumina zilei marele actor Iurie Darie, iar în anul 1930 s-a născut Alexandru Pesamosca, renumitul chirurg pediatru care a salvat de la moarte mii de copii.
1881-Parlamentul a votat Legea prin care România devenea Regat
Ridicarea României la statutul de Regat a fost precedată de proclamarea Unirii Principatelor Moldova şi Ţara Românească, în 1859, precum şi de dobândirea independenţei de stat, în 1877.
„Problema transformării României în regat a preocupat neîntrerupt cercurile politice conducătoare de la Bucureşti încă din momentul (dacă nu chiar de dinaintea) semnării Tratatului de la Berlin, la 1/13 iulie 1878. Pe de altă parte, în lumea politică şi diplomatică exista o stare de expectativă generală privind înfăptuirea acestui act; ca un exemplu, domnitorului Carol îi fuseseră adresate, în mod anticipat, felicitări de către Mihail Sturdza, fostul domnitor al Moldovei, aflat la Paris; de asemenea, în şedinţa din 10/22 mai 1877, Dumitru Brătianu îl salutase pe Carol I drept primul rege al României. Presa, atât cea din ţară, cât şi cea din străinătate, vehicula şi ea posibilitatea instituirii Regatului. Din acest punct de vedere, recunoaşterea independenţei statului în plan internaţional, în primul rând de către Marile Puteri, apărea ca o condiţie sine qua non pentru reuşita unui asemenea act istoric. Astfel, alături de o asiduă campanie diplomatică, dublată de măsuri în plan intern, în vederea soluţionării acestei chestiuni, reprezentanţii guvernului liberal de la Bucureşti au desfăşurat inclusiv tratative şi acţiuni având ca obiectiv facilitarea actului în sine“, arată istoricul Codrin Murariu într-o lucrare apărută în publicaţia „Constalaţii ieşene“. Carol I (1866-1914) se va încorona ca rege la 10/22 mai 1881. (14/26)
1919 – S-a născut scriitorul şi omul politic Alexandru Paleologu (m. 2 sept. 2005)
Povestea lui Alecu Paleologu a început în sânul unei familii boiereşti care, cel mai probabil, are originile în Imperiul Bizantin, ajungând în Ţările Române la începutul secolului al XVIII-lea. Este unul dintre cei mai cunoscuţi şi mai apreciaţi eseişti români, critic literar, diplomat şi om politic marcant. Licenţiat în drept al Universităţii din Bucureşti. Referent la Comisia română pentru aplicarea armistiţiului (1944-1945), ataşat de legaţie în Ministerul Regal al Afacerilor Străine (1946-1948). Căutat de Securitate, reuşeşte să scape şi trăieşte în clandestinitate până în 1956, în oraşul Câmpulung, devenind un apropiat al lui Constantin Noica. Cercetător ştiinţific la Institutul de Istoria Artei al Academiei Române, secţia artă veche (1956-1959). Arestat şi condamnat, în lotul Noica-Pillat, la paisprezece ani de muncă silnică (în 1959).
La eliberare (prin decret de graţiere), în 1964, este reintegrat la acelaşi institut, secţia teatru. Membru al Uniunii Scriitorilor (din 1967), secretar literar al Teatrului „C.I. Nottara” din Bucureşti (1967), redactor la Editura Cartea Românească (1970-1976). După 1989, s-a implicat în viaţa publică şi în politică: ambasador al României în Franţa (în 1990 a fost demis după ce şi-a afirmat opţiunea pentru forma monarhică de guvernământ şi după ce s-a solidarizat cu demonstranţii din Piaţa Uni versităţii, declarându-se „ambasador al golanilor”), senator (1992-2004). S-a stins din viaţă la 2 septembrie 2005, în Bucureşti.
1929 – S-a născut actorul Iurie Darie (m. 9 nov. 2012)
Iurie Darie s-a născut în ziua de 14 martie 1929 în Vadul Raşcov din judeţul Soroca, aflat astăzi în Republica Moldova, şi a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică în anul 1952.
Debutul cinematografic a avut loc un an mai târziu, în „Nepoţii gornistului“ al lui Dinu Negreanu, avându-i alături pe platourile de filmare pe Marga Barbu şi pe Liviu Ciulei. În anul 1969, a fost ales de regizorul Mircea Drăgan pentru a juca în seria „Brigada Diverse“, alături de actorii generaţiei de aur Toma Caragiu, Sebastian Papaiani, Dem Rădulescu sau Puiu Călinescu. A interpretat roluri memorabile în peste 40 de producţii cinematografice, printre care „Băieţii noştri“ (1959), „S-a furat o bombă“ (1961), „Vacanţă la mare“ (1962), „Dragoste la zero grade“ (1964), „Atunci i-am codamnat pe toţi la moarte“ (1971), „Fraţii Jderi“ (1974), „Ringul“ (1983), „O zi la Bucureşti“ (1986), „În fiecare zi mi-e dor de tine“ (1987), „Zâmbet de soare“ (1987), „Oglinda“ (1993), „Punctul zero“ (1996), „Triunghiul morţii“ (1999).
Poate unul dintre cele mai importante momente din cariera lui Iurie Darie a fost perioada petrecută la Teatrul de Comedie, unde i-a avut drept parteneri pe marii actori Gheorghe Dinică, Marin Moraru, Mircea Albulescu, Dem Rădulescu, Sanda Toma, Vasilica Tastaman, Stela Popescu, Silviu Stănculescu.
Iura, cum îi spuneau apropiaţii, nu numai că a fost unul dintre actorii de aur ai generaţiei sale, dar a fost şi unul dintre cei mai frumoşi bărbaţi ai anilor ’70.
1930- S-a născut medicul chirurg pediatru Alexandru Pesamosca (m.31 aug/1 sept.2011)
Operații complicate au fost efectuate în România de „Tata Pesi“ sau „Îngerul copiilor“, așa cum era cunoscut doctorul. Nu și-a dorit niciodată să aibă avere, ci doar să poată aduce zâmbetul pe buzele unui copil pe care l-a operat.
Timp de 52 de ani, dr. Pesamosca a luptat ca să îi vindece pe copii. Nimic nu era imposibil pentru medicul care s-a pus în slujba binelui. Căuta în manuale, în revistele de medicină, inventa și nu refuza niciun pacient. Mulți colegi de breaslă l-au criticat pentru că n-a făcut avere, că nu și-a luat o casă. Lor, direct, profesorul nu le-a răspuns niciodată, însă de câte ori avea ocazia, chirurgul spunea: „Nu vile, mașini sau mai știu eu ce rahaturi. Să repari un copil-păianjen, care merge în patru labe, să-i înnădești și să-i cârpești tendoanele și ligamentele și să-l faci biped și sănătos tun, să alerge la tine și să te strângă în brațe, asta înseamnă fericire!”, obișnuia să spună medicul atunci când era întrebat despre avuția sa.
Alexandru Pesamosca s-a născut la Constanţa, la 14 martie 1930, într-o familie cu origini italiene. A urmat studiile primare la Școala Italiană din Constanța, apoi a continuat la Liceul „Mircea cel Bătrân” din oraşul natal, unde a absolvit ca şef de promoţie.
În anul 1954 a absolvit Facultatea de Medicină Generală la Bucureşti, unul dintre profesorii săi fiind reputatul chirurg Dumitru Vereanu.
În urma absolvirii facultății, a fost repartizat la Niculeşti-Jianu, un sat de lângă Feteşti, unde a profesat timp de trei ani medicină pentru adulţi, iar din anul 1957 a profesat ca medic chirurg pediatru la Spitalul de Copii „Grigore Alexandrescu”, devenind ulterior şef de clinică, până în anul 1984. În perioada 1972-1975, Alexandru Pesamosca a realizat primele intervenţii de chirurgie toracică la nou-născut. A lucrat apoi la Spitalul „Marie Curie” (fostul Budimex) din București, unde a şi locuit o bună bucată de vreme, fiind șeful clinicii de chirurgie și ortopedie pediatrică din 1984 până în anul 2000.
Sursa: adevarul.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
Tradiții și superstiții de Ignat, ziua în care sunt sacrificați porcii. Cum vor fi pedepsiți cei care muncesc în această zi
În tradiția creștină românească, tăiatul porcului are o dată bine stabilită. Această zi este denumită Ignat, deoarece în calendarul creștin-ortodox, ziua coincide cu Sfântul Ignatie Teoforul Despre Sfântul Ignatie Teoforul prăznuit pe 20 decembrie se ştie că a lăsat Bisericii documente preţioase – scrisorile sale dedicate comunităţilor crestine prin care trecea pe drumul martiriului, care […]
Secțiune Articole Similare
-
Curier Județeanacum 20 de ore
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum o zi
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Actualitateacum 12 ore
De ce se taie porcul pe 20 decembrie, de IGNAT. Tradiții și obiceiuri
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
17 decembrie 2024: Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Daniel. Rugăciunile proorocului și a celor trei tineri aruncați în cuptor