Mafia lemnului din județul Alba: 13 persoane și două firme, trimise în judecată pentru furtul a sute de arbori din fondul forestier
Mafia lemnului din județul Alba: 13 persoane și două firme, trimise în judecată pentru furtul a sute de arbori din fondul forestier
Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia a trimis în judecată 15 persoane fizice și juridice pentru infracțiuni din domeniul silvic.
Dosarul are o vechime de trei ani, în 12 mai 2020 fiind efectuate 16 percheziții în județele Alba, Vâlcea, Sibiu și Gorj. Șase persoane au fost reținute la momentul respectiv pentru infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, tăiere fără drept de arbori şi furt de arbori.
În final, au fost trimise în judecată 13 persoane fizice și două persoane juridice, respectiv societățile Ema Silva SRL din Petrești (Alba) și Busmaricarp SRL din Mușetești (Gorj). Pe lista inculpaților persoane fizice se află și proprietarul firmei din Alba, afaceristul E. N. Acesta este judecat, într-un alt dosar, pentru dare de mită, după ce a dat bani unui angajat de la Drumurile Naționale în scopul deszăpezirii unui tronson din Transalpina astfel încât să poată exploata un lot de pădure.
Potrivit informațiilor transmise de IPJ Alba la momentul derulării perchezițiilor, inculpații sunt acuzați că, în perioada 2018 – 2020, ar fi sustras din fondul forestier naţional peste 1.900 de metri cubi de material lemnos. La momentul respectiv, poliţiştii au ridicat documente contabile şi au aplicat sechestru pe patru terenuri şi un autoturism de lux.
Prejudiciu de peste 500.000 de lei
„Din cercetări a rezultat bănuiala rezonabilă că în perioada 2018 – 2020, o societate comercială din judeţul Alba, prin reprezentantul legal, ar fi exploatat, fără drept şi ar fi sustras arbori, din speciile molid şi brad, din fondul forestier naţional.
Pentru a da o aparenţă de legalitate tăierilor de material lemnos efectuate, reprezentanţii societăţii ar fi întocmit, în fals, documente de însoţire între punctele de lucru ale societăţii, vizând transporturi de material lemnos care, în realitate, nu au fost efectuate sau ar fi întocmit documente de însoţire pe care erau menţionate cantităţi de material lemnos mai mici decât cele transportate”, a transmis IPJ Alba.
În continuare se susține că, materialul lemnos, în formă brută sau prelucrat sub formă de cherestea, ar fi fost transportat și comercializat spre diverse societăţi comerciale și persoane fizice. Prejudiciul estimat era de 571.061 lei. În dosar sunt 17 părți civile și vătămate, printre care Ministerul Mediului, Ocolul Silvic Voineasa, Ocolul Silvic Valea Frumoasei, Primăria Săliște și mai multe persoane fizice.
Dosarul a fost înregistrat la Judecătoria Alba Iulia joi, 2 martie 2023.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Cum a ajuns un țepar ”la răcoare” pentru vânzarea fictivă a unui telefon: A încasat un avans de 500 de lei și ”a uitat” să trimită produsul
Cum a ajuns un țepar ”la răcoare” pentru vânzarea fictivă a unui telefon: A încasat un avans de 500 de lei și ”a uitat” să trimită produsul Un bărbat specializat în infracțiuni de înșelăciune a fost condamnat la închisoare cu executare după ce a indus un eroare o persoană din Alba în urma unei tranzacții […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
MESAJE DE ANUL NOU 2025. Idei de SMS-uri, urări şi felicitări pe care le puteţi trimite celor dragi de Revelion
-
Opinii - Comentariiacum o zi
VIDEO: Minune de Bobotează. În fiecare an, apele râului Iordan, în care a fost botezat Iisus Hristos, își schimbă cursul
-
Opinii - Comentariiacum 4 ore
MESAJE de SFANTUL IOAN 2025. Urări, sms-uri şi felicitări de „La mulţi ani” pentru cei care își sărbătoresc onomastica de Sfântul Ioan Botezătorul
-
Actualitateacum 5 zile
Model de FELICITARE de ANUL NOU. Mesaje și URĂRI care pot fi transmise prin SMS de Revelion
-
Opinii - Comentariiacum 4 ore
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Ioan Botezătorul în 7 ianuarie 2025. Aproape două milioane de români își serbează onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Obiceiuri şi tradiţii de Anul Nou: Pluguşorul, Capra, umblatul cu Ursul, Sorcova. Cele mai frumoase obiceiuri din ţara noastră