Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Actualitate

DEMITERI în lanț după TRAGEDIA în care 3 mineri au murit, în Gorj: Câți directori au fost schimbați din funcții

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

DEMITERI în lanț după TRAGEDIA în care 3 mineri au murit, în Gorj: Câți directori au fost schimbați din funcții

Complexul Energetic (CE) Oltenia anunţă, miercuri dimineaţa, schimbarea din funcţie a directorilor direct răspunzători, pe cale ierarhică, de activitatea Carierei Jilţ Sud, unde marţi a avut loc un accident în urma căruia trei persoane au decedat şi alte 10 au fost rănite.

Marţi seara, ministrul Energiei, Virgil Popescu, a ajuns în Gorj, la Cariera Jilţ Sud şi apoi la Prefectură, unde, după ce a discutat cu reprezentanţii unităţii miniere şi cu autorităţile locale, a solicitat, de urgenţă, demiterea a trei directori din cadrul companiei, direct răspunzători de activitatea carierei – şeful sucursalei miniere, cel al exploatării şi al carierei.

„În urma evenimentului care a avut loc în data de 17 ianuarie, la Cariera Jilţ Sud, Directoratul CE Oltenia a luat act de demisia domnului Gheorghescu Florentin Nicu din funcţia de director al Sucursalei Miniere şi a decis numirea domnului Paraschivu Ion în această funcţie. Domnul Paraschivu Ion a deţinut anterior funcţia de director Direcţia Tehnică, director Direcţia Producţie şi director adj mecanic în cadrul Sucursalei Miniere, desfăşurându-şi activitatea în cadrul sectorului minier începând din anul 1990. De asemenea, Directoratul CE Oltenia a decis schimbarea din funcţia de şef UMC Jilţ a domnului Dancău Doru şi numirea domnului Vulpe Viorel pe această funcţie, precum şi schimbarea din funcţia de şef al Carierei Jilţ Sud a domnului Grecu Sorin şi numirea în această funcţie a domnului Turtoi Tiberiu. Domnul Vulpe Viorel a deţinut funcţia de inginer şef Producţie la Sucursala Minieră şi, anterior, şef Unitate Minieră Jilţ Nord, iar domnul Turtoi Tiberiu a deţinut funcţia de şef schimb Sector”, au precizat reprezentanţii CE Oltenia.

Un accident soldat cu decesul a trei persoane şi rănirea altor zece a avut loc marţi, în perimetrul Carierei Jilţ Sud, din cadrul Complexului Energetic Oltenia, situată pe raza localităţii Mătăsari. Din primele cercetări efectuate, poliţiştii au stabilit faptul că, în jurul orei 13,30, un bărbat, de 51 de ani, angajat al unei societăţi comerciale, în timp ce conducea o autoutilitară în incinta Carierei Jilţ, în care erau transportaţi angajaţi ai carierei miniere, a pierdut controlul autovehiculului la trecerea peste un pod amenajat peste benzile transportoare, răsturnându-se la o diferenţă de circa 3 metri de sol.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Atenție la mici și bere de 1 MAI! Avertisment de la Protecția Consumatorilor

Unirea Ziarul

Publicat

în

Atenție la mici și bere de 1 MAI! Avertisment de la Protecția Consumatorilor Refuzați produsele din carne tocată pentru care există îndoieli privind calitatea și modul de informare prin etichetare, iar la cumpărarea berii fiți atenți la starea ambalajelor și aspectul lichidului, avertizează, sâmbătă, Paul Anghel, director în cadrul ANPC. „Ca în fiecare an, românii […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea