VIDEO| „Ne auziți, domnule ministru?”: Petre Daea pare să fi adormit în direct și a început să sforăie
VIDEO| „Ne auziți, domnule ministru?”: Petre Daea pare să fi adormit în direct și a început să sforăie
Petre Daea, Ministrul Agriculturii, a fost, în cursul serii de vineri, 13 ianuarie, protagonistul unui moment mai puțin obișnuit. Invitat la Antena 3, ministrul a adormit în timp ce era într-un apel telefonic cu jurnaliștii postului Antena 3, ba chiar a și sforăit.
Asta chiar dacă de-a lungul activității sale de ministru Petre Daea s-a remarcat prin energie, glume și de multe ori a lăsat senzația că zboară efectiv dintr-o parte în alta a țării, la diverse evenimente ale fermierilor.
Totul s-a petrecut în timpul emisiunii Decisiv, prezentate de Cătălina Porumbel, Gina Vacariu şi Mădălina Mihalache. Ministrul Daea a fost sunat de Antena 3 ca să vorbească pe tema scumpirii produselor alimentare. Dacă jurnalistele se așteptau la un răspuns spumos, în stilul Daea, au avut parte de o surpriză. La celălalt capăt al liniei nu se auzeau vorbe înțelepte, ci sforăituri. „Ne auziți, domnule ministru?”, au întrebat moderatoarele Antena 3!
Sursa: stiripesurse.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum 2 zile
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan