Silviu Popșa (CS Universitatea Alba Iulia) – medalie de bronz la seniori, la Europenele de Powerlifting clasic
De curând, la Skierniewice (Polonia) s-au desfășurat Campionatele Europene de Powerlifting clasic, juniori și seniori, masculin și feminin, competiție în cadrul căreia Silviu Popșa (CS Universitatea Alba Iulia) a cucerit o medalie de bronz.
Din lotul României, format din 9 sportivi și 4 tehnicieni, conducătorul delegației fiind albaiulianul Ovidiu Pănăzan (antrenor federal și arbitru internațional), au făcut parte și Silviu Popșa (CSU Alba Iulia), Bianca Todorescu și Vlad Trif (CS Unirea Alba Iulia).
Silviu Popșa a realizat o performanță remarcabilă la categoria +120 kilograme, seniori, clasându-se pe treapta a treia a podiumului în proba de împins din culcat (cu 235 kilograme), acesta trecându-și în cont alte două locuri 6, la total și genuflexiuni (rezulatul 312,5 kg). Bianca Todorescu s-a clasat în două rânduri pe poziția a 5-a în cadrul categoriei 52 kilograme junioare mici (Under 18). Cu perspective deosebite, în condițiile în care mai are încă doi ani la respectiva categorie de vârstă, unirista a reușit își îmbunătățească toate rezultatele personale în astfel de competiții (classic) și chiar să depășească unul dintre recordurile naționale (107,5 la îndreptări) în condițiile în care a avut cu două kilograme sub limitele categoriei. Vlad Trif, un sportiv de viitor, cu încă 3 ani la Under 23, debutant la un concurs internațional, a avut o participare de apreciat la categoria 105 kg juniori mari (Under 23), cu 250 kg – în proba de genuflexiuni și 260 kg – în aceea de îndreptări. În efectiv s-au mai regăsit 6 competitori de la Iron Team Ploiești, remarcându-se Andrei Georgescu – a doborât recordul continental la categoria 53 kg îndreptări (200 kilograme) și Gheorghe Moise – bronz la seniori, categoria 66 kilograme.
“Mulțumiri pe această cale pentru CS Unirea Alba Iulia, CS Universitatea Alba Iulia, Consiliul Județean Alba, Primăria Alba Iulia, Federația Română de Powerlifting, prietenii și colegii din lot”, a precizat Ovidiu Pănăzan.
*Prima ediție a naționalelor pentru persoane cu dizabilități
În acest context prezentăm și informațiile legate de prima ediție a Campionatelor Naționale de Powerlifting pentru peszoane cu dizabilități, disputată la Bacău, în 3 decembrie (ziua internațională a persoanelor cu dizabilități). La concursul desfășurat pe categorii de greutate, la două secțiuni, Special Olympics (dizabilități psihice) și Paralympics (dizabilități fizice), au participat reprezentanții cluburilor CS Unirea Alba Iulia, Zamolxis Alba Iulia, CSA Steaua Bucuresti (membri Invictus) și CS Bronx Bacău.
Sportivii din Alba au obtinut următoarele rezultate: Diana Pănăzan (CS Unirea Alba Iulia) – locul întâi al categoriei 52 kg Special Olympics; Nicolae Jeler (Zamolxis Alba Iulia) – locul întâi al categoriei 66 kg Special Olympics; Petru Canda – locul 2 la categoria 120 kg Paralympics (140 kg ridicate la proba de împins din culcat!). De la CSA Steaua Bucuresti s-a remarcat Eugen Mănăilă, cu un progres considerabil față de anii precedenti.
“A fost prima ediție a unui campionat național dedicat exclusiv sportivilor Special Olympics și Paralympics, un proiect pilot în 2022, dar pe care îl voi crește exponențial începând de anul viitor. Mulțumesc pentru implicare CS Unirea Alba Iulia, Bronx Bacău, Asociația «Zâmbet pentru Diana» și Federația Română de Powerlifting”, a punctat Ovidiu Pănăzan, președintele Federației Române de Powerlifting, ce are sediul în Alba Iulia.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
Pierdere pentru „alb-negri”: mijlocașul Mario Boldea și-a reziliat contractul cu CSM Unirea Alba Iulia, din motive personale, plecând în Australia
Pierdere pentru „alb-negri”: mijlocașul Mario Boldea și-a reziliat contractul cu CSM Unirea Alba Iulia, din motive personale și a plecat în Australia. Pierdere pentru divizionara terță CSM Unirea Alba Iulia, care nu se mai poate baza pe mijlocașul Mario Boldea în partea secundă a secundă a stagiunii, fotbalistul în vârstă de 27 de ani solicitând […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
MESAJE DE ANUL NOU 2025. Idei de SMS-uri, urări şi felicitări pe care le puteţi trimite celor dragi de Revelion
-
Opinii - Comentariiacum 21 de ore
VIDEO: Minune de Bobotează. În fiecare an, apele râului Iordan, în care a fost botezat Iisus Hristos, își schimbă cursul
-
Opinii - Comentariiacum 59 de minute
MESAJE de SFANTUL IOAN 2025. Urări, sms-uri şi felicitări de „La mulţi ani” pentru cei care își sărbătoresc onomastica de Sfântul Ioan Botezătorul
-
Actualitateacum 5 zile
Model de FELICITARE de ANUL NOU. Mesaje și URĂRI care pot fi transmise prin SMS de Revelion
-
Opinii - Comentariiacum 30 de minute
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Ioan Botezătorul în 7 ianuarie 2025. Aproape două milioane de români își serbează onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Obiceiuri şi tradiţii de Anul Nou: Pluguşorul, Capra, umblatul cu Ursul, Sorcova. Cele mai frumoase obiceiuri din ţara noastră