Fondul de suveranitate, o nouă idee a Uniunii Europene pentru a salva proiectele industriale
Fondul de suveranitate, o nouă idee a Uniunii Europene pentru a salva proiectele industriale
Comisarul european pentru piaţa internă, Thierry Breton, a lansat un apel la crearea unui „fond european de suveranitate pentru a sprijini proiecte industriale”, scrie AFP.
Fondul de suveranitate este menit să ajute firmele europene să facă față planui de 420 de miliarde de dolari al preşedintelui american Joe Biden care prevede, printre altele, reforme favorizând companiile stabilite în Statele Unite, în special în sectoarele vehiculelor electrice, bateriilor, tehnologiei, energiilor regenerabile şi chiar hidrogenului.
El „antrenează distorsiuni de concurenţă în detrimentul companiilor din Uniunea Europeană”, a afirmat Thierry Breton într-un interviu pentru Journal du dimanche (JDD), după ce a ameninţat la începutul lui noiembrie că „va merge în faţa Organizaţiei Mondiale a Comerţului” pentru a-şi susţine argumentele. „A fost deja creat un grup de lucru cu reprezentanţi ai Casei Albe şi Comisiei Europene”, a adăugat el.
Emmanuel Macron a afirmat vineri că doreşte ca problema „exceptărilor” cerute Statelor Unite pentru industriile europene să fie „soluţionată” până în primul trimestru al anului 2023, după ce cu o zi înainte considerase „super-agresive” unele măsuri americane. Preşedintele Biden s-a declarat gata să corecteze „defectele” legii sale, pe care a apărat-o, totuşi, cu toate forţele.
„După deschiderile obţinute la Washington de către preşedintele Macron, sunt încrezător, eforturile Uniunii Europene vor da roade. Mai repede decât credem, sper. Poate chiar în următoarele zile!”, a declarat Thierry Breton în JDD.
Comisarul a subliniat, în schimb, necesitatea ca Europa să-şi îmbunătăţească atractivitatea şi competitivitatea, concentrându-se pe „tehnologie şi sectoarele strategice pentru succesul tranziţiei sale ecologice”, în special turbinele eoliene, energia solară şi reţelele electrice şi adaptând un cadrul de reglementare „prea greoi”.
În faţa crizei energetice, concurenţei americane şi politicii economice chineze, el a preconizat „un fond european de suveranitate pentru sprijinirea proiectelor industriale”, fără a uita „coordonarea” planurile naţionale.
Subliniind condiţiile diferite de îndatorare în funcţie de state, Thierry Breton a mai afirmat că, „fără îndoială, ar trebui să luăm în considerare o finanţare în jurul a 2% din PIB-ul Uniunii Europene, aproximativ 350 de miliarde de euro”.
sursa: stiripesurse.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
![](https://ziarulunirea.ro/wp-content/uploads/2023/12/ziarulunirea.jpg)
Știri recente din categoria Actualitate
Când vor fi interzise centralele de apartament în România: Noile sisteme de încălzire permise
Când vor fi interzise centralele de apartament în România: Noile sisteme de încălzire permise Una din trei locuințe din România este încălzită prin centrale de apartament, dar acest lucru este pe cale să se schimbe radical, pentru că Guvernul lucrează la modificarea legii privind performanța energetică a clădirilor, urmând să interzică centralele de apartament care […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
25 iulie – Adormirea Sfintei Ana, mama Preasfintei Născătoare de Dumnezeu
-
Actualitateacum 3 zile
Cât de mult alcool consumau românii acum 150 de ani: Ţăranii dădeau vin şi ţuică până şi copiilor mici
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
23 iulie, Ziua Presei Militare Române. Prima publicaţie militară din România s–a înfiinţat pe vremea lui Cuza
-
Opinii - Comentariiacum 9 ore
27 iulie – Sfântul Pantelimon, „doctorul fără de arginţi“. Se mănâncă porumb şi dovlecei, pentru ca oamenii să fie viguroşi în timpul iernii
-
Ştirea zileiacum 4 zile
TITULARIZARE 2024 în Alba: O notă de ZECE CURAT, obținută de un candidat din Alba Iulia. La ce disciplină a concurat
-
Ştirea zileiacum 3 zile
TOPUL NEGRU al liceelor din Alba: Unde s-a intrat cu medii sub 5, la repartizarea computerizată 2024. La trei școli, ultima medie de admitere a fost puțin peste 3