Rămâi conectat

Curier Județean

MÂINE| Vernisajul expoziției „Constantin Prezan – Mareșalul Unirii”, la Sala Unirii din Alba Iulia

Ziarul Unirea

Publicat

în

Miercuri, 30 noiembrie 2022, de la ora 15:00, la Sala Unirii va avea loc vernisajul expoziției „Constantin Prezan – Mareșalul Unirii”.

Expoziția, adusă în fața publicului în cadrul programului dedicat Zilei Naționale a României, își propune să omagieze figura ilustră a lui Constantin Prezan (1861-1943), cel care a avut un rol decisiv în povestea creării României Mari.

Cu această ocazie, vor fi expuse o serie de piese cu valoare istorică deosebită, obiecte ce i-au aparținut mareșalului Prezan, respectiv mantaua militară purtată în timpul războiului, precum și o serie de distincții pe care le-a primit pentru contribuția la Marea Unire de la 1918, dintre care amintim, Ordinul Ferdinand I.

De precizat, că din poziția de șef al Marelui Cartier General (1916-1918). Constantin Prezan a fost artizanul rezistenței armatei române din vara anului 1917, iar apoi, în cadrul campaniei din Transilvania și Ungaria (1918-1920), Constantin Prezan, din aceeași funcție de comandant operativ al trupelor, a condus operațiunile de eliberare a Ardealului. Pentru întreaga sa carieră militară și, îndeosebi, pentru rolul primordial avut în Primul Război Mondial, Constantin Prezan a fost ridicat la rangul onorific de mareșal, în 1930, deținând totodată poziția de senator al drept și de membru de onoare al Academiei Române.

Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Alba, Muzeul Național de Istorie a României, Complexul Muzeal Național Moldova Iași, Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui și Muzeul Național al Unirii Alba Iulia.

Manifestarea va fi transmis on-line pe pagina de Facebook a Muzeului Național al Unirii Alba Iulia – www.facebook.com/muzeulnationalaluniriialbaiulia.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Mai multe localități din Alba, fără apă potabilă, în plin val de caniculă. Anunțul SC APA CTTA SA Alba

Bera Larisa

Publicat

în

Mai multe localități din Alba, fără apă potabilă, în plin val de caniculă. Anunțul SC APA CTTA SA Alba SC APA CTTA SA Alba, a anunțat sâmbătă, că mai multe localități din Alba vor rămâne fără apă, în contextul golirii rezervoarelor de înmagazinare din cauza caniculei din ultimele zile. Citește și: FOTO | AVARIE la […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea