Metalurgistul Cugir – CSU Alba Iulia, mâine, ora 14.00 | Derby “de Alba” în etapa a … 13-a!
Derby incitant “de Alba” în a 13-a etapă a celui de-al treilea eșaonul competițional, vineri, 18 noiembrie, de la ora 14.00, pe “Arena Cugir” între Metalurgistul Cugir (locul 4, 19 puncte) și CS Universitatea Alba Iulia (locul 6, cu 4 puncte mai puțin).
Ambele conjudețene vin după decepții: “roș-albaștrii”, cel mai drastic eșec stagional, 0-4 la Hunedoara, respectiv nou-promovata, nul tern acasă cu Avântul Reghin. De altfel și partida tur s-a încheiat remiză, fără goluri, pe arena albaiuliană.
“Venim după deziluzia trăită contra liderului, un meci în care nu am contat. A fost o înfrângere usturătoare, ne-am complicat situația, dar trebuie să trecem peste și să intrăm în cărțile pentru podium. Ne propunem ca în aceste 3 partide rămase să luăm 9 puncte. Avem în față un adversar bine organizat, o echipă ce pune probleme”, a spus Lucian Itu, antrenor ce dispune de întregul efectiv (cugirenii au două derby-uri județene la rând, săptămâna viitoare fiind descinderea la ocna Mureș).
CSU Alba Iulia este neînvinsă în duelurile cu grupările din județ (3 remize și un succes, la Ocna Mureș) și nu va conta pe Frențiu – accidentat (Al. Petresc – incert). “Întâlnim o echipă puternică, care ne-a dominat în jocul anterior, o formație cu un lot bun și omogen. Mergem să evoluăm cât de bine putem și să câștigăm puncte”, a precizat Mihai Manea.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
Festivalul Internațional al României, la șah, la Sebeș și Alba Iulia, în perioada 22-26 noiembrie
Festivalul Internațional al României, la șah, la Sebeș și Alba Iulia, în perioada 22-26 noiembrie În perioada 22-26 noiembrie se desfășoară la Sebeș (21-24 noiembrie, Hotel Leul de Aur) și Alba Iulia (25-26 noiembrie Hotel Transilvania) Festivalul Internațional al României la șah, organizat de FR Șah în parteneriat cu CJ Alba. Programul este următorul: *vineri […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum o zi
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan