Se mișcă lucrurile, după nemulțumirile francezilor: Grup de lucru comun pentru înzestrarea Armatei Române
Se mișcă lucrurile, după nemulțumirile francezilor: Grup de lucru comun pentru înzestrarea Armatei Române
Ministrul Economiei, Florin Spătaru anunţă miercuri că, împreună cu Angel Tîlvăr, ministrul apărării naţionale, a iniţiat organizarea unui grup de lucru comun pentru a fi stabilite priorităţile şi obiectivele strategice care privesc înzestrarea Armatei Române.
Decizia vine după ce militarii francezii s-au plâns de condițiile de campare din România.
”Strategia revitalizării industriei de apărare trebuie să urmărească interesele comune ale ministerelor economiei şi apărării naţionale. De aceea, împreună cu Angel Tîlvăr, ministrul apărării naţionale, am iniţiat organizarea unui grup de lucru comun pentru a fi stabilite priorităţile şi obiectivele strategice care privesc înzestrarea Armatei Române”, spune ministrul Economiei într-o postare.
Florin Spătaru arată că ”dinamizarea activităţii companiilor din industriei de apărare coordonate de Ministerul Economiei ţine atât de măsuri de adaptare şi reformare a cadrului legislativ, cât şi de alinierea pe termen mediu şi lung a planurilor de înzestrare ale Armatei României cu strategiile de dezvoltare şi retehnologizare la nivelul agenţilor economici”.
”Am în vedere aici atât proiecte concrete, care pot fi demarate pe termen scurt, cât şi eficientizarea cadrului general de cooperare, pentru modernizarea acestui sector economic strategic al ţării noastre. Salut deschiderea ministrului Tîlvar pentru colaborarea între cele două ministere şi susţinerea MApN pentru implicarea industriei de apărare din România în realizarea capabilităţilor militare, fiind luată în considerare ca prim contractant al operatorilor români”, mai precizează ministrul Economiei.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
![](https://ziarulunirea.ro/wp-content/uploads/2023/12/ziarulunirea.jpg)
Știri recente din categoria Actualitate
Cod rutier 2024: Noi modificări care permit șoferilor contestarea rezultatelor etilotestului. Condiții în care se poate cere retestarea
Cod rutier 2024: Noi modificări care permit șoferilor contestarea rezultatelor etilotestului. Condiții în care se poate cere retestarea Modificări semnificative au fost aduse în Codul Rutier 2024, iar noile prevederi sunt primite cu entuziasm de șoferii din România. O nouă lege permite conducătorilor auto să conteste rezultatele etilotestului. Citește și: Guvernul decide înghețarea punctului de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel 2024 – aproape 500.000 de români îşi serbează onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Sfinţii Petru și Pavel 2024. Urează-le un călduros ”La mulți ani” celor apropiați
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Obiceiuri, Tradiţii şi Superstiţii de Sfinţii Petru şi Pavel: Se dă de pomană pentru sufletele celor morţi, apar licuricii şi nu mai cântă cucul
-
Ştirea zileiacum 3 zile
FOTO, VIDEO. Turist pe Valea Frumoasei, printre peisaje de o frumusețe tulburătoare, în raiul descris în povestirile lui Sadoveanu
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
De ce e bine să mergi duminica la biserică? Dacă nu te duci la Sfânta Liturghie înseamnă că-i întorci spatele lui Dumnezeu
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Sfinţii Petru şi Pavel 2024. URARI și FELICITARI pe care le poți trimite sărbătoriților