FOTO| Seniorii liberali din Alba și-au ales noua conducere: Aurel Voicu, reales în funcția de președinte al OSNL Alba
FOTO| Seniorii liberali din Alba și-au ales noua conducere: Aurel Voicu, reales în funcția de președinte al OSNL Alba
În cursul serii de vineri, 28 octombrie 2022, Organizația Seniorilor Național Liberali, filiala Alba, și-a ales noua conducere.
”La Casa de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia a avut loc, în această după-amiază, Consiliul de Coordonare Județean al Organizației Seniorilor Național Liberali Alba, unde a fost aleasă o nouă structură de conducere la nivel județean, la eveniment participând peste 150 de seniori liberali din județul Alba.
Fostul primar al Cugirului, Aurel Voicu, a fost reales în funcția de președinte, în timp ce prim-vicepreședinți au fost aleși Danciu Alexandru și Călian Dorel, din Alba Iulia. Secretar general al noului irou Politic Județean este Opruța Vasile, tot din municipiul reședință de județ, iar secretari generali adjuncți, Dreghiciu Ioan (Alba Iulia) și Micu Petru Virgil (Cugir).
Vicepreședinți au fost votați Bărdaș Horea (Alba Iulia), Bele Ioan (Alba Iulia), Bobar Petru (Abrud), Oprișa Sabin (Câmpeni), Popa Dumitru (Sebeș), Pușcaș Ioan (Ocna Mureș), Sideraș Alexandru (Blaj) și Țărlea Gligor (Ighiu).
Cu funcția de membru în noul birou vor fi: Ban Gheorghe (Blaj), Făgădar Gheorghe (Ciugud), Gurgui Jugariu Gheorghe (Cugir), Hada Nicolae (Ighiu), Panduru Nicolae (Alba Iulia), Petruse Radu (Arieșeni), Plugar Monica (Ighiu), Poloșan Ioan (Sebeș), Sinea Silviu (Blaj), Șandor Marin (Abrud), Timiș Florin (Teiuș) și Voic Gheorghe (Câmpeni)”, a declarat vicepreședintele Marius Hațegan pe pagina sa de Facebook.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
![](https://ziarulunirea.ro/wp-content/uploads/2023/12/ziarulunirea.jpg)
Știri recente din categoria Actualitate
Datoria statului a EXPLODAT: În luna aprilie 2024 a depășit 52% din PIB În această circumstanță, în care datoria depășește jumătate din valoarea PIB-ului, Guvernul trebuie să ia anumite măsuri. Datoria guvernamentală a crescut în aprilie 2024 până la 852,816 miliarde lei (52,1% din PIB), de la 845,098 miliarde de lei (51,6% din PIB) în […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum o oră
Muntele Găina sau ”Muntele Dragostei” din Alba, unde are loc anual Târgul de fete, încărcat de legende și tradiție
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
15 iulie: Ziua Mărcii Poștale Românești. Primele mărci poștale, tipărite în Moldova, în 1848
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
13 iulie | Ziua internațională a rock-ului. Cum s-a ajuns ca această zi să reprezinte rock-ul
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
15 iulie, Ciurica, o altă zi a femeilor! Dacă îţi baţi bărbatul, îţi va merge bine tot anul
-
Sportacum o zi
FOTO: Reunire la Metalurgistul Cugir, cu revenirile lui G. Goronea, S. Itu și M. Codrea
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
14 iulie: Ziua Transmisioniştilor Militari