Firma de salubritate RER-VEST Alba, vizată de un dosar penal pentru două infracțiuni de mediu: Îngroparea și eliminarea deșeurilor în spații neautorizate
Firma de salubritate RER-VEST Alba, vizată de un dosar penal pentru două infracțiuni de mediu: Îngroparea și eliminarea deșeurilor în spații neautorizate
Societatea RER-VEST, concesionarul serviciului de colectare, transport și depozitare a deșeurilor de pe raza municipiului Alba Iulia, face obiectul unui dosar penal pentru săvârșirea a două infracțiuni prevăzute de legislația de mediu.
Este vorba despre fapte de îngropare a deșeurilor și de eliminare a deșeurilor în spații neautorizate, infracțiuni pedepsite cu închisoare de la 3 la 5 ani sau cu amendă. Dosarul a fost constituit în urma unui flagrant realizat de polițiști din cadrul IPJ Alba în data de 4 octombrie 2022.
O autospecială ce transporta deșeuri care nu pot fi îngropate legal, respectiv mobilier, plastic, anvelope, a fost surprinsă în timp ce descărca deșeurile în zona stației electrice a municipiului Alba Iulia. Autospeciala primită de societatea comercială de la Consiliul Județean Alba, odată cu concesionarea depozitului ecologic de la Galda de Jos, a fost indisponibilizată de către polițiști.
RER-VEST a primit în zona stației electrice, din partea Primăriei Alba Iulia, dreptul de a depozita deșeuri nepericuloase provenite din demolări de construcții pe un teren aflat în proprietatea administrației locale.
Potrivit reprezentanților IPJ Alba, în urma verificărilor de la fața locului s-a constatat că anterior au fost îngropate ilegal, în această zonă și alte tipuri de deșeuri. Ancheta se derulează sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia. Potrivit reprezentanților instituției, ”comunicarea de informaţii privind stadiul actelor de cercetare poate fi făcută numai după ce există suspect în cauză”. Cu alte cuvinte, la momentul actual ancheta este derulată ”in rem”, fără a exista un suspect.
Facem precizarea că urmărirea penală este o fază a procesului penal care nu poate înfrânge prezumția de nevinovăție. Până la pronunțarea unei hotărâri definitive, persoanele în cauză sunt considerate nevinovate.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Noua lege a salarizării: Unele lefuri s-ar putea dubla de anul viitor. Care sunt domeniile vizate
Noua lege a salarizării: Unele lefuri s-ar putea dubla de anul viitor. Care sunt domeniile vizate Noua lege a salarizării ar putea intra în vigoare de anul viitor, adică din 2025. Potrivit ministrului Muncii, niciun salariu de la stat nu va scădea. IT-iștii, profesorii și personalul medical vor avea parte de cele mai mari majorări. […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 22 de ore
Mesaje de Paste fericit 2024. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2023. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Actualitateacum 20 de ore
Superstiții în Vinerea Mare: Ce NU ai voie să faci în această zi