Rămâi conectat
Nicolae Ciucă - 2024

Actualitate

Număr record de persoane care muncesc „la negru”, depistate în septembrie: Amenzi de peste 10 milioane de lei

Ziarul Unirea

Publicat

în

PSD - Alegeri Prezidențiale 2024

Număr record de persoane care muncesc „la negru”, depistate în septembrie: Amenzi de peste 10 milioane de lei

Peste 1.500 de persoane care desfăşurau muncă nedeclarată, un număr record, au fost identificați în septembrie de Inspecţia Muncii. Au fost aplicate amenzi, în valoare de peste 10 milioane de lei, pentru nerespectarea prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă şi al securităţii şi sănătăţii în muncă.

„Inspecţia Muncii, prin inspectoratele teritoriale de muncă, a desfăşurat, în perioada 2 – 29.09.2022, acţiuni de control în urma cărora s-au aplicat amenzi în valoare de 10.178.300 lei pentru nerespectarea prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă şi al securităţii şi sănătăţii în muncă. Au fost aplicate 4.287 avertismente şi au fost dispuse 10.180 măsuri de remediere a neconformităţilor constatate. În luna septembrie, au fost identificate 1.551 persoane desfăşurând muncă nedeclarată. Dintre acestea, 1.379 nu aveau întocmit contract individual de muncă, 117 nu aveau contract individual de muncă transmis în Revisal, 5 persoane prestau activitate având contractul de muncă suspendat, iar 50 persoane prestau activitate în afara programului de lucru din contractul part-time”, se precizează în comunicatul Inspecţiei Muncii remis vineri AGERPRES.

Potrivit inspectorului general de stat Dantes Nicolae Bratu, în luna septembrie s-a înregistrat cel mai mare număr de persoane depistate prestând activitate fără forme legale de angajare. Acesta a atras atenţia că incidenţa muncii nedeclarate tinde să capete noi forme de manifestare şi să se extindă în tot mai multe sectoare de activitate.

„Luna septembrie a venit cu un record negativ: cel mai mare număr de persoane depistate prestând activitate fără forme legale de angajare. Inspectorii de muncă le-au aplicat angajatorilor amenzi în cuantumul maxim prevăzut de lege, însă impactul social negativ al muncii nedeclarate şi subdeclarate ne afectează pe toţi. Având în vedere contextul actual în care incidenţa muncii nedeclarate tinde să capete noi forme de manifestare şi să se extindă în tot mai multe sectoare de activitate, am intensificat cooperarea cu toate instituţiile cu responsabilităţi pe piaţa muncii şi cu partenerii sociali, în vederea schimbului de informaţii pentru identificarea şi combaterea muncii nedeclarate şi subdeclarate. Munca nedeclarată constituie un fenomen extrem de nociv, din cauza consecinţelor sociale şi economice grave pe care le produce, cu efecte negative pe termen scurt, dar, mai ales, pe termen lung, atât pentru individ, cât şi pentru societate, precum şi pentru bugetul de stat, existând o relaţie interdependentă între plata contribuţiilor sociale şi a impozitelor şi accesul la drepturile de asigurări sociale şi alte măsuri de protecţie socială, de aceea, indiferent de statutul fiecăruia: salariat, angajator, beneficiar al unor servicii, nu încurajaţi muncă nedeclarată sau subdeclarată!”, a precizat Dantes Nicolae Bratu.

Sursa: dcbusiness.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Prognoza meteo pentru iarna 2024-2025: Cum va fi VREMEA de Crăciun și Revelion

Bera Larisa

Publicat

în

Prognoza meteo pentru iarna 2024-2025: Cum va fi VREMEA de Crăciun și Revelion Prognoza meteo pentru perioada sărbătorilor de iarnă a fost actualizată de specialiștii Accuwheater. Anul acesta, zăpada și temperaturile scăzute, nu vor lipsi, spun meteorologii. Citește și: Cum va fi VREMEA până în 20 octombrie 2024, în Transilvania și la munte: Urmează temperaturi […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea