Alocațiile pentru susținerea familiilor vor fi DUBLATE: Propunerea legislativă a trecut de Senat
Alocațiile pentru susținerea familiilor vor fi DUBLATE: Propunerea legislativă a trecut de Senat
Această inițiativă este menită să ajute familiile sărace și să încurajeze natalitatea. În creșterea alocațiilor se va ține cont de venitul mediu net pe familie. Potrivit deputaților PNL Robert Sighiartău, Alexandru Andrei, Liviu Balint, Adrian Cozma, Laurenţiu Leoreanu, Sorin Moldovan, George Stângă, inițiatorii proiectului, România se confruntă cu cea mai mare criză demografică.
„România traversează una dintre cele mai grave perioade din punct de vedere demografic, aceasta manifestându-se printr o reducere progresivă a natalităţii prin migraţia masivă a tinerilor către state dezvoltate ale Uniunii Europene şi prin îmbătrânirea puternică a populaţiei rezidente. Se estimează că după anul 2030, criza demografică va avea un impact nefavorabil puternic atât asupra bugetului general consolidat cât şi asupra potenţialului economiei naţionale”, se arată în expunerea de motive a iniţiativei legislative.
Potrivit Legii 277/2010, familia este formată din soţ, soţie şi copii care locuiesc împreună şi se află în întreţinerea acestora. Se consideră familie şi bărbatul şi femeia necăsătoriţi, cu copiii lor şi ai fiecăruia dintre ei, care locuiesc şi gospodăresc împreună, dacă aceasta se consemnează în ancheta socială.
„Pentru familia al cărei venit mediu lunar pe membru de familie se situează până la 0,80 ISR inclusiv, cuantumul lunar al alocaţiei este de 0,328 ISR pentru familia cu un copil 0,656 pentru familia cu doi copii, 0,984 pentru familia cu trei copii şi 1,312 pentru familia cu cel puţin patru copii. Pentru familia al cărei venit mediu lunar pe membru de familie se situează peste 0,80 ISR şi până la 1,6 ISR inclusiv, cuantumul alocaţiei este 0,3 ISR pentru familia cu un copil, 0,6 ISR pentru familia cu doi copii, 0,9 ISR pentru familia cu trei copii şi 1,2 ISR pentru familia cu patru copii”, se arată în propunerea legislativă.
Familia monoparentală este formată dintr-o persoană singură şi copiii aflaţi în întreţinerea ei şi care locuiesc împreună cu aceasta.
„Pentru familia monoparentală al cărei venit mediu lunar pe membru de familie se situează până la 0,8 ISR inclusiv cuantumul lunar la locaţiei este 0,428 ISR pentru familia cu un copil, 0,856 ISR pentru familia cu doi copii, 1,284 pentru familia cu trei copii şi 1,712 pentru familia cu cel puţin patru copii şi mai mulţi. Pentru familia monoparentală al cărei venit mediul lunar pe membru de familie se situează peste 0,8 ISR şi până la 1,6 ISR, cuantumul alocaţiei este 0,408 pentru familia cu un copil, 0,816 pentru familia cu doi copii ,1,224 pentru familia cu trei copii şi 1,632 pentru familia cu cel puţin patru copii”, mai arată propunerea legislativă.
Valoarea ISR a crescut de la 1 martie de la 500 de lei la 525,5 lei, fiind actualizată cu rata medie a inflaţiei.
Termenul de dezbatere şi vot în Senat a propunerii legislative de modificare a Legii 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei s-a împlinit pe 19 septembrie, actul normativ fiind trimis Camerei Deputaţilor, for decizional în acest caz.
Sursă: stirileprotv.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
ALERTĂ în Alba: Minoră de 17 ani, din Alba Iulia, dată dispărută. A plecat de acasă într-o destinație necunoscută și nu s-a mai întors
ALERTĂ în Alba: Minoră de 17 ani, din Alba Iulia, dată dispărută. A plecat de acasă într-o destinație necunoscută și nu s-a mai întors Polițiștii din Alba caută o minoră, în vârstă de 17 ani, din Alba Iulia. Persoanele care pot oferi informații sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Bradul de Crăciun. Cum și când se împodobește. Istoria împodobirii bradului
-
Sănătatea și naturăacum 4 zile
15 decembrie: Ziua Internațională a Ceaiului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
17 decembrie 2024: Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Daniel. Rugăciunile proorocului și a celor trei tineri aruncați în cuptor
-
Actualitateacum o zi
18 decembrie: Sfântul Daniil Sihastrul, sărbătoare cu cruce albastră în calendarul ortodox. Ce înseamnă și ce nu ai voie să faci