Medicul acuzat de luare de mită, arestat pentru 30 de zile: Ar fi luat șpagă de șase ori într-o săptămână
Medicul acuzat de luare de mită, arestat pentru 30 de zile: Ar fi luat șpagă de șase ori într-o săptămână
Marian Gaşpar, unul dintre cei mai cunoscuți medici chirurgi din municipiul Timișoara a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, în urma unei decizii a magistraţilor de la Tribunal Timiş, fiind acuzat de luare de mită în formă continuată.
El ar fi primit sume între 100 şi 2.000 de euro de la şase pacienţi şi rude ale acestora, în doar o săptămână, pentru a-şi desfăşura atribuţiile de serviciu, scrie News.ro.
Judecătorii de la Tribunalul Timiş au decis, marţi, arestarea preventivă a medicului Marian Gaşpar de la Institutul de Boli Cardiovasculare Timişoara, după ce acesta a fost prins în flagrant, luni, în timp ce primea mită de la un pacient. Ulterior acesta a fost reţinut.
”În data de 26.09.2022, procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul M.G. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită în formă continuată (6 acte materiale). În fapt, s-a reţinut că în perioada 19.09. – 26.09.2022, în calitate de medic – şef Secţie Cardiologie, în cadrul unei unităţi spitaliceşti din municipiul Timişoara, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inculpatul ar fi pretins, indirect şi primit, de la şase pacienţi sau de la aparţinători ai acestora, sume de bani, în lei sau în valută, cuprinse între 100 euro şi 2.000 euro, în legătură cu activitatea desfăşurarea conform atribuţiilor de serviciu. Procurorii au dispus, prin ordonanţă, reţinerea inculpatului pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat cu propunere de arestare preventivă, judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Timiş”, se arată într-un comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş. Ofiţerii DGA au făcut, luni, percheziţii la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timişoara, fiind vizat şeful Sectiei de Chirurgie Cardiovasculară, Marian Gaşpar. Acesta ar fi fost prins în timp ce primea 1.000 de euro de la un pacient.
Sursa: stiripesurse.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum 2 zile
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan