Rămâi conectat
MA-RA-MU

Actualitate

Târgul Naţional de Turism Rural de la Albac, cel mai mare eveniment de acest gen din România: Interviu cu Tiberiu Todea, primarul comunei

Ziarul Unirea

Publicat

în

Târgul Naţional de Turism Rural de la Albac, cel mai mare eveniment de acest gen din România: Interviu cu Tiberiu Todea, primarul comunei

Iată, domnule primar Tiberiu Todea, suntem sub faţa plumburie a zilei de august, în care muntele îşi restrânge parcă teritoriile verzi, lăsând mireasma toamnei să facă paşi spre inima zilei, dar şi spre una dintre cele mai longevive manifestări de turism rural din ţară.

– Aşa este. Ne aflăm în faţa celei de-a XVII-a ediţii a Târgului Naţional de Turism Rural, în care îşi recunosc prezenţa Munţii Apuseni, prin afluenţa meşterilor populari, agenţiile de turism montan, operatori, făcând din 3-4 septembrie o sărbătoare a iscusinţei, hărniciei, transmiterii în contemporaneitate a unei realităţi a frumuseţii obiceiurilor, tradiţiilor ancestrale, ce-au făcut din aceste meleaguri un arc de triumf al existenţei umane.

– Este adevărat, cuvântul „tradiţie” este încărcat de rădăcini hrănitoare şi pilduitoare, aşa cum izvoarele sunt purtătoare de oglinzi ale adâncurilor, de mesajul sângelui de neam. Aşadar, ce înseamnă a 17-a ediţie a acestui segment de trudă individuală şi colectivă, ce aduce nou în peisajul montan, care la Albac şi Horea este purtător de înalte vibraţii ale moştenirii istorice, culturale, de educaţie, vise şi speranţe?

– Un târg, după cum se ştie, astăzi nu mai este doar o adunătură, o întâlnire sub auspiciile prezentării unor produse, ci esenţa preocupărilor pe multiple planuri de turism, de agenţii de turism, un schimb profund de experienţă ca o semnătură pe inventivitate, continuare a ceea ce moţii au lăsat mereu ca argument al minţii, puterii braţelor şi credinţei. În acest sector al vieţii ne aflăm şi la actuala ediţie a Târgului de Turism Rural, ediţia a XVII-a 2022.

Ce ne dorim acum? Să se vadă că moţii sunt, prin tot ceea ce fac, o fereastră deschisă spre lume, spre colectivitatea recepţionării problematicii, sub multiplele ei aspecte contemporane, şi-n special valorificarea turismului creator, întâlnirea cererii şi ofertei, încheierea de noi contracte între agenţiile de turism, turoperatorii şi proprietarii de pensiuni, multiplicarea metodelor şi mijloacelor de cooperare, a spaţiilor de cazare şi multe altele în care locuitorii comunei, tineri şi vârstnici, sunt antrenaţi să rămână purtătorii obiceiurilor, demnităţii şi înţelepciunii.

– Şi toate aceste spuse configurează o chemare, o participare la actul creator, artistic, expoziţional, de cooperare şi frăţie între sutele de participanţi antrenaţi efectiv în multiple prezenţe: de la multitudinea realizărilor în compartimente ale creaţiei populare, inventivităţii, păstrării şi perpetuării unor meserii în varii compartimente ale vieţii, dătătoare de speranţe, de îmbunătăţire a vieţii pe aceste meleaguri.

– Cele 17 ediţii de până acum au multiplicat prezenţele afective şi morale, creşterea numărului pensiunilor, al celor peste 700 de spaţii de cazare pe noapte, strângerea legăturilor între creatori, fii ai satului prezenţi la manifestări, încheierea, organizarea unor schimburi de experienţă cu mari reuşite, purtătoare de noi asamblări ale eforturilor comune de-a dărui Munţilor Apuseni şi nu numai noi raze de speranţă, de-a nu lăsa să se multiplice golul vizibil pe multiple planuri în viaţa de zi cu zi.

– Şi-atunci, domnule primar, creionaţi punctele forte ale acestei ediţii a târgului, ca lumea să cunoască viitoarea întâlnire cu marele Albac, fiu al Apusenilor, sămânţă a prefacerilor cotidiene.

– Da, iată, într-o ordine perfectibilă a întâlnirii noastre, încep cu invitaţiile la: „Expoziţia de Artă Fotografică Religioasă”, în organizarea şi participarea fraţilor Toader, fii ai satului, Ilie, Nicolae, Ionel şi a invitaţilor, pictori de biserici din ţară, ce va lăsa o impresie copleşitoare; „Concursul de gastronomie tradiţională din Munţii Apuseni”, care relansează pulsul tradiţiei, al originalităţii, al bunului gust în care se întâlnesc elemente ale gospodăriei, bucătăriei moţeşti ce fascinează pe fiecare participant; spectacole folclorice de sâmbătă şi duminică – „Albac, tradiţie creştină”, cu participarea unor interpreţi de muzică populară, rapsozi din zone folclorice ale ţării; al doilea spectacol folcloric „Albac – Sămânţă a iubirii eterne”, din centrul comunei, care începe la ora 14.00 şi va ţine până noaptea târziu; „Popasuri emoţionante”, la Muzeul Etnografic, la expoziţia de carte. Greutatea întâlnirilor: la standurile expoziţionale – farmec al dăruirii, inventivităţii şi coloritului montan, care prin cele peste 1.000 de exponate rămân izvor al unui „Târg de Turism Rural” de neuitat, dar şi vizitele la expoziţii etnografice, la spaţiile multiple de cazare de care am amintit la început.

– Două zile bogate în însemnele unor realităţi palpabile, edificatoare. Am constatat că aţi început prezentarea unor momente importante ale manifestărilor în care se vede şi sprijinul efectiv al Consiliului Judeţean Alba, prin preşedintele său, Ion Dumitrel. Ne-aţi făcut poftă la început amintind de „Concursul gastronomic” în căldura căruia, de fapt, îşi dau mâna toate bogăţiile pământului montan, aşa cum la acest târg se îmbrăţişează mereu tradiţia, inventivitatea, creaţia spre-a arăta ţării că la Albac, istoria îşi continuă măreţia constructivă.

Felicitări de pe acum, domnule primar!

– Mulţumesc! Sper să ne bucurăm împreună de o nouă reuşită, mulţumim cu sinceritate şi cotidianului „Unirea” pentru sprijin comunicativ, dar şi fiilor satului ce se vor reuni sub aceeaşi rază de soare albăcean, şi tuturor celor prezenţi, albăcenilor, ce cred în noi, ne ajută şi ne caută mereu – semn al perpetuării unei manifestări longevive, încărcată de îndemnuri de o strălucire aparte: solidaritatea umană, respiraţie a luminii.

– Aşa să fie!

A consemnat Ion MĂRGINEANU


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Impozitarea pensiilor diferit, în raport de partea contributivă sau cea necontributivă este neconstituțională. Trebuie aplicată cota de 10% – Decizie CCR

Cezar Lancrajan

Publicat

în

Impozitarea pensiilor diferit, în raport de partea contributivă sau cea necontributivă este neconstituțională. Trebuie aplicată cota de 10% – Decizie CCR Curtea Constituţională a decis, joi, 19 decembrie 2024, că modalitatea de impozitare a pensiilor este neconstituţională și că trebuie aplicată cota de 10%. Citește și: PENSII 2025 | Când se plătesc pensiile în luna […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea