Volei Alba Blaj, 5 transferuri pentru viitorul sezon | Bojana Milenković, principala lovitură pentru campioana României
Volei Alba Blaj a anunțat locul cu care va aborda stagiunea 2022/2023, pregătirile urmând să debuteze luni, 15 august.
Din efectivul condus de “principalul” Stevan Ljubičić (care va începe al doilea sezon) fac parte 10 jucătoare din vechiul campionat, dar și 5 voleibaliste înregimentate în această perioadă (extremele Bojana Milenković și Andrea Kossanyiová, centrii Georgiana Faleș și Raisa Ioan și libero-ul Andra Cojocaru), 3 dintre acestea fiind componente ale naționalei României. În privința achizițiilor, lovitura în intersezon este dată de revenirea extremei Bojana Milenković. Lotul este alcătuit din 15 jucătoare, 8 dintre acestea fiind “straniere”.
Jucătoarele nou-venite:
*Bojana Milenković (Serbia, 25 ani, 1,85 m; foto, jos, dreapta) revine, după un sezon, la Volei Alba Blaj, de la Chemik Police, alături de care a câștigat în acest an campionatul Poloniei. Cu Volei Alba Blaj, Bojana Milenković a cucerit Cupa României. Este componentă a naționalei Serbiei, campioană mondială în 2018 și campioană europeană în 2017 și 2019.
*Georgiana Faleș (România, 36 ani, 1,86 m, Știința Bacău; foto, sus, stâna) este una dintre cele mai experimentate și valoroase voleibaliste din România, fostă componentă de bază a echipei naționale. Cariera ei este legată de clubul băcăuan, alături de care a cucerit două titluri naționale și o Cupă a României. Este câștigătoare a Cupei Challenge cu CSM București, în singurul sezon petrecut în capitală.
*Andrea Kossanyiová (Cehia, 29 ani, 1,85 m; foto, sus, dreapta) a a evoluat pentru Volley Wrocław (Polonia). Este componentă de bază a naționalei Cehiei, alături de care a câștigat de două ori European Golden League (2012 și 2019), în 2019 fiind desemnată MVP-ul competiției. Are în palmares 6 titluri de campioană și 5 Cupe ale Cehiei, obținute cu VK Prostějov și VK UP Olomouc.
*Raisa Ioan (România, 22 ani, 1,88 m, foto, jos, centru), a petrecut ultimul sezon la CS Medgidia. Ea a debutat în Divizia A1 în tricoul echipei CSU Medicina Târgu Mureș, pentru care a evoluat în perioada 2015-2021, și are selecții în naționala României.
*Andra Cojocaru (România, 20 ani, 1,60 m; foto, jos, stânga), a evoluat în perioada 2019-2022 la Rapid, tânărul libero debutând deja în echipa reprezentativă a României.
Vor continua colaborarea cu “mândria Albei” Gergana Dimitrova (Bulgaria, 26 ani, 1,84 metri) – secund (extremă), Nađa Ninković (Serbia, 29 ani, 1,90 m) – centru, Sorina Miclăuș (23 ani, 1,80 m) – secund (extremă), Victoriia Russu (Rusia, 23 ani, 1,94 m) – universal/fals, Iarina Axinte (17 ani, 1,78 m) – coordonator, Jovana Kocić (Serbia, 24 ani, 1,90 m) – centru, Ștefania Cheluță (18 ani, 1,92 m) – universal/fals, Andreea Ispas (32 ani, 1,70 m) – libero, Jovana Cirković (Serbia, 18 ani, 1,92 m) – secund (extremă) și Slađana Mirković (Serbia, 26 ani, 1,85 m) – coordonator
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
Unirea Dej – CSU Alba Iulia 2-2 (2-1) | Studenții, doar remiză după o luptă în noroi CSU Alba Iulia a remizat în deplasare cu Unirea Dej, scor 2-2 (1-2), într-un meci contând pentru etapa a 13-a a eșalonului terț. Pe un teren desfundat, studenții au pierdut două puncte prețioase, la finele unui meci spectaculos, […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum 2 zile
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan