Rămâi conectat
MA-RA-MU

Sport

Ana Rodean și Mihaela Acatrinei (CS Unirea Alba Iulia), la Campionatele Europene de atletism, în 16 august

Dan HENEGAR

Publicat

în

Mărșăluitoarele Ana Rodean (38 de ani) și Mihaela Acatrinei (27 de ani), ambele legitimate la CS Unirea Alba Iulia, au parte săptămâna viitoare de ultima provocare majoră a unui an extrem de încărcat: Campionatele Europene de atletism.

A 25-a ediție a Campionatului European de atletism se va desfășura între 15 și 21 august pe Stadionul Olimpc din München. Este a doua oară când Münchenul va găzdui un asemenea aveniment, prima dată în 2002, iar Campionatul European de Atletism face parte din a doua ediție a Campionatelor Europene Polisportive. Cursa de 35 kilometri marș este prevăzută în dimineața zilei de marți, 16 august, la nici 3 săptămâni distanță de proba similară din cadrul Campionatelor Mondiale de atletism din USA, în 22 iulie, la Eugene/Oregon, unde Ana Rodean a terminat pe poziția a 26-a (rezultatul 3:01.29, SB, al doilea timp din carieră) iar colega sa de club a abandonat, din motive medicale, la kilometrul 28.

În ranking-ul continental Ana este pe locul 20, iar Mihaela pe poziția a 23-a, însă nu ne putem propune obiective mărețe. Fetele vor da totul, fără a ne planifica poziții în clasament. Nu și-au revenit încă după Campionatul Mondial, refacerea durează aproximativ 3 săptămâni la un asemenea nivel. Noi, în ultimele luni nu am putut face antrenamente de acumulare, cu multitudinea de competiții majore”, a spus antrenorul Gabriel Avram (CS Unirea Alba Iulia), inclus în delegația oficială a României ce cuprinde un lot de 31 de atleți.

Cu Mondiale și Europene, 2022 este cel mai încărcat an din ultimele decenii la nivelul particiărilor internaționale, fiind numeroase competiții de anvergură pentru cele două sportive albaiuliene. În martie, la Campionatul Mondial de marș pe echipe, din Muscat (Oman), Rodean a abandonat din motive medicale, iar Acatrinei a încheiat pe locul 30 pe distanța de 20 kilometri. În aprilie, la Atena, la Campionatele Balcanice, Ana Rodean a câștigat medalia de aur, cu rezultatul 3:05.40, în proba de 35 kilometri, iar Mihaela a devenit vicecampioană balcanică în proba “scurtă”. Spre finele aceleiași luni, în Slovacia, la puternicul Grand Prix de la Dudince, disputat concomitent cu Campionatele Naționale ale României, Rodean a luat al doilea titlu național (cu timpul 3:01.56, în respectiva cursă realizând calificarea la Mondiale și Mihaela Acatrinei, locul secund cu 3:08.38).

La fel ca la Mondiale, și la Europene Mihaela Acatrinei se regăsește în postura de debutantă, în vreme ce Ana Rodean bifează a doua participare: precedenta, la Berlin, în 2018, locul 19, cu cel mai bun timp al cariere pe 20 kilometri (o oră 33 de minute și 39 secunde).

Este cel mai greu sezon de când mă ocup de marș. Infernal, de-a dreptul, cu 3 campionate naționale și alte 4 curse internaționale de obiectiv. Cel mai bun rezultat al unei eleve de ale mele a fost în 1993, la Europenele de Sală, de la Paris, unde Norica Câmpean a închieat pe locul al 9-lea la 3000 de metri”, a conchis Gabriel Avram.

Reputatul antrenor activează de peste 36 de ani, a contribuit la prezența atletelor din Alba la Jocurile Olimpice, începând din 1996, (Norica Câmpean, Ana Maria Groza și Ana Rodean)  și în 2021 a fost desemnat al 7-lea an la rând antrenorul anului în Alba (Ia 21-a oară în ultimii 28 de ani). (H.D.M.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Sport

Sport

CSM Unirea Alba Iulia, baraj cu ACSM Reșita, în 23 februarie 2025, pentru stabilirea programului sferturilor de finală ale Cupei României

Dan HENEGAR

Publicat

în

CSM Unirea Alba Iulia, baraj cu ACSM Reșita, în 23 februarie 2025, pentru stabilirea programului sferturilor de finală ale Cupei României După calificarea de senzație în sferturile de finală ale Cupei României, gruparea din Cetatea Marii Uniri va mai disputa un meci de baraj cu divizionara secundă ACSM Reșița, la care activează aiudeanul Raul Șteau, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea