INCONȘTIENȚĂ la volan: Un tânăr din Alba a mers BEAT mangă la drum și a fost prins de polițiști. Ce alcoolemie avea
INCONȘTIENȚĂ la volan: Un tânăr din Alba a mers BEAT mangă la drum și a fost prins de polițiști. Ce alcoolemie avea
La data de 4 august 2022, în jurul orei 05.00, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia, în timp ce acționau cu polițiștii Serviciului Rutier, au depistat un bărbat de 32 de ani, din Alba Iulia, în timp ce conducea un autoturism, pe Bulevardul Republicii din municipiu, fiind sub influența băuturilor alcoolice.
În urma testării conducătorului auto, cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 1,01 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
La data de 3 august 2022, în jurul orei 20.00, polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Sebeș, au depistat un bărbat de 36 de ani, din comuna Pianu, în timp ce conducea un autoturism, pe raza localității Strungari, fiind sub influența băuturilor alcoolice.
În urma testării conducătorului auto, cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Pensii 2024 | Plata pensiilor pentru luna mai devansată. Pensiile se plătesc înainte de Paște
Pensii 2024 | Plata pensiilor pentru luna mai devansată. Pensiile se plătesc înainte de Paște Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, anunță faptul că pensiile vor fi plătite înaintea sărbătorilor pascale. În acest sens, Casa Națională de Pensii urmează să vireze, până pe 30 aprilie, fondurile către Poșta Română și către băncile comerciale. De asemenea, Guvernul […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Florii 2024: Ce nume de flori sunt sărbătorite în Duminica Floriilor
-
Opinii - Comentariiacum 6 ore
Mesaje de Florii 2024. Idei de SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise prietenilor, rudelor şi colegilor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Floriile 2024. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2025, 2026. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Curier Județeanacum 13 ore
Duminica Floriilor – simboluri creştine, obiceiuri şi tradiţii populare
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Mesaje de Florii 2024. FELICITĂRI și URĂRI în Duminica Floriilor pentru apropiați, rude și cunoștințe
-
Actualitateacum o zi
Sâmbăta lui Lazăr. Obiceiuri și tradiții cu o zi înainte de Florii: Se fac plăcinte cu mere și se dau de pomană