Peste 80% din veniturile românilor au fost destinate cheltuielilor, în primul trimestru al anului 2022. Datele INS
Peste 80% din veniturile românilor au fost destinate cheltuielilor, în primul trimestru al anului 2022. Datele INS
În primul trimestru al anului 2022, cheltuielile totale ale populației au reprezentat 85,5% din venituri, cea mai mică pondere, aproape inexistentă, fiind destinată spre investiții, doar 0,2%, potrivit datelor publicate de către Institutul Național de Statistică.
Conform statisticii oficiale, veniturile totale medii lunare au reprezentat, în perioada analizată, în termeni nominali, 6.227 de lei/gospodărie şi 2.476 lei/persoană.
În acelaşi context, în primele trei luni din 2022, cheltuielile totale ale populaţiei au fost, în medie, de 5.324 lei/lună/gospodărie (2.117 lei/persoană) şi au reprezentat 85,5% din nivelul veniturilor totale. Principalele destinaţii ale cheltuielilor efectuate de gospodării sunt: consumul de bunuri alimentare, nealimentare, servicii şi transferurile către administraţia publică şi privată şi către bugetele asigurărilor sociale, sub forma impozitelor, contribuţiilor, cotizaţiilor, precum şi pentru acoperirea unor nevoi legate de producţia gospodăriei (hrana animalelor şi păsărilor, plata muncii pentru producţia gospodăriei, produse pentru însămânţat, servicii veterinare etc.).
Totodată, cheltuielile pentru investiţii, destinate pentru cumpărarea sau pentru construcţia de locuinţe, cumpărarea de terenuri şi de echipament necesar producţiei gospodăriei, cumpărarea de acţiuni etc. deţin o pondere mică în cheltuielile totale ale gospodăriilor populaţiei, de doar 0,2%.
Datele INS relevă faptul că, în perioada ianuarie – martie 2022, veniturile băneşti au fost, în medie, de 5.777 lei/lună/gospodărie (2.297 lei/persoană), iar veniturile în natură au fost estimate la 450 lei/lună/gospodărie (179 lei/persoană).
Salariile şi celelalte venituri asociate acestora au format cea mai importantă sursă de venituri, respectiv 67,1% din veniturile totale ale gospodăriilor.
De asemenea, la formarea veniturilor totale ale gospodăriilor au contribuit veniturile din prestaţii sociale (20,9%), veniturile în natură (7,2%), contravaloarea în principal a consumului de produse agroalimentare din resurse proprii (6%), veniturile din activităţi neagricole independente (1,6%), veniturile din agricultură (1,3%), precum şi cele din proprietate şi din vânzarea de active din patrimoniul gospodăriei (0,9%).
Sursa: agerpres.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Lista cu Olimpiadele și concursurile internaționale recunoscute pentru echivalarea la Bacalaureat 2025, publicată de Ministerul Educației
Lista cu Olimpiadele și concursurile internaționale recunoscute pentru echivalarea la Bacalaureat 2025, publicată de Ministerul Educației Lista cu Olimpiadele și concursurile internaționale recunoscute pentru echivalarea probei scrise la examenul de Bacalaureat 2025 a fost publicată miercuri, 18 decembrie 2024, de Ministerul Educaţiei. Citește și: Cadrele didactice, studenții, foștii olimpici și cercetătorii vor fi plătiți cu […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Bradul de Crăciun. Cum și când se împodobește. Istoria împodobirii bradului
-
Curier Județeanacum 5 ore
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Sănătatea și naturăacum 5 zile
15 decembrie: Ziua Internațională a Ceaiului
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum 10 ore
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi