Rămâi conectat

Curier Județean

Peste 40 de sancțiuni, date de polițiștii din Alba după o acțiune cu efective suplimentare în Alba Iulia şi localităţile rurale arondate

Ziarul Unirea

Publicat

în

Peste 40 de sancțiuni, date de polițiștii din Alba după o acțiune cu efective suplimentare în Alba Iulia şi localităţile rurale arondate

Poliţia Municipiul Alba Iulia a organizat o acţiune cu efective suplimentare în municipiu şi pe raza localităţilor rurale arondate, cu scopul creşterii gradului de siguranţă publică. Au fost controlate 119 autovehicule şi au fost aplicate 42 de sancțiuni contravenţionale.

Ieri, 3 iulie 2022, Poliţia Municipiului Alba Iulia împreună cu Secţiile de Poliţie Rurală Galda de Jos şi Vinţu de Jos, au organizat o acţiune cu efective suplimentare, în municipiul Alba Iulia şi în localităţile rurale arondate municipiului.

Cu ocazia acestei acţiunii au fost controlate 119 autovehicule, legitimate 165 de persoane și au fost constatate 43 de abateri de natură contravenţională, din care 9 la Legea 61/1991 privind liniştea şi ordinea publică, 32 la OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, iar restul la alte acte normative.

A fost reținut un permis de conducere și a fost constatată o infracțiune la regimul rutier.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FACIAS aduce acuzații grave la adresa poliției: Aparatele DrugTest, risipă de fonduri publice

Bera Larisa

Publicat

în

FACIAS aduce acuzații grave la adresa poliției: Aparatele DrugTest, risipă de fonduri publice Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) a acuzat, vineri, Poliția Română pentru risipirea resurselor financiare pe aparate DrugTest care au o marjă de eroare mare. Organizația oferă cetățenilor un model de acțiune în instanță pentru a solicita despăgubiri în urma […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea