La Gloria Cricău 2019, vicepreședintele Darius Iacșa se retrage din fotbal
Una caldă, alta rece la Gloria Cricău 2019 în această perioada de vacanță fotbalistică.
Sprijinul financiar îndelung așteptat de la autoritățile locale vine în sfârșit din această vară pentru echipa de fotbal de Liga a 5-a Gloria Cricău 2019. Activitatea grupării va fi susținută de Primăria și Consiliul Local Cricău prin intermediul unei finanțari anuale, în urma aprobării unui proiect de dezvoltare a fotbalului depus de reprezentanții clubului cricăuan. O altă veste, neplăcută de astă dată, pentru mulți un adevărat anunț-șoc, a venit la finalul sezonului competițional 2021/2022, imediat după meciul ultim din campionat, remiza internă cu Rapid CFR Teiuș (1-1). Vicepreședintele Darius Nicolae Iacșa a transmis că renunță la implicarea în activitatea fotbalistică.
”Îmi asum și accept orice critică în privința sezonului încheiat. Sunt de principiul că atunci când iei decizii trebuie să ți le asumi în cazul eșecului. Consider că e momentul unui șoc la echipă. Am decis ca din noua ediție de campionat să nu mă mai inplic În fotbal. Numai bine tuturor! Doamne Ajută ca în sezonul viitor Gloria Cricău 2019 să fie pe podium!”, este mesajul transmis de Darius Nicolae Iacșa.
Gloria Cricău 2019 a avut un sezon nu prea grozav, cu destul de puține reușite. Finalul campionatului a găsit echipa din Cricău pe locul 10 în Seria a 2-a, dintr-un total de 12 competitoare, cu o zestre de 26 de puncte, după 6 victorii, 8 egaluri și tot atâtea înfrângeri. (M.N.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
![](https://ziarulunirea.ro/wp-content/uploads/2023/12/ziarulunirea.jpg)
Știri recente din categoria Sport
FOTO: CSM Unirea Alba Iulia – FC Ittihad Kalba 1-2 (0-2), în meci amical în Slovenia | Golul „alb-negrilor” marcat de Fetița
Într-o partidă amicală disputată în Slovenia, divizionara terță CSM Unirea Alba Iulia a pierdut cu FC Ittihad Kalba (din primul eșalon al Emiratelor Arabe Unite), scor 1-2 (0-2). Fetița, intrat la pauză a marcat golul „alb-negrilor” (49), asta după ce în prima repriză s-au consemnat reușitele lui Yasser Hassan (7) și Salem Rashid (41). Gruparea […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 8 ore
Muntele Găina sau ”Muntele Dragostei” din Alba, unde are loc anual Târgul de fete, încărcat de legende și tradiție
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
15 iulie: Ziua Mărcii Poștale Românești. Primele mărci poștale, tipărite în Moldova, în 1848
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
13 iulie | Ziua internațională a rock-ului. Cum s-a ajuns ca această zi să reprezinte rock-ul
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
15 iulie, Ciurica, o altă zi a femeilor! Dacă îţi baţi bărbatul, îţi va merge bine tot anul
-
Sportacum 2 zile
FOTO: Reunire la Metalurgistul Cugir, cu revenirile lui G. Goronea, S. Itu și M. Codrea
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
14 iulie: Ziua Transmisioniştilor Militari