Ne așteaptă o vară cu scumpiri de până la 20%: Estimările specialiștilor în economie
Ne așteaptă o vară cu scumpiri de până la 20%: Estimările specialiștilor în economie
Specialiștii în economie dau vești proaste românilor. Potrivit acestora ne așteaptă o vară cu prețuri tot mai mari în magazine, cu scumpiri de până la 20%.
Inflaţia la poarta fabricilor a crescut cu 50% în aprilie, comparativ cu aceeaşi perioadă, din 2021, din pricina exploziei tarifelor la energie, petrol și gaze.
Majorările pentru carburanţi, gaze și energie au dus mult în sus prețurile din industrie, arată datele de la Institutul de Statistică. Asta înseamnă scumpiri în lanţ.
Creşterile de preţuri în industrie pe toată linia în aprilie, anul acesta, față de aceeași perioadă din 2021. Practic, vedem aici inflaţia la poarta fabricilor şi uzinelor – la ce preţuri vând mai departe marfa. Dacă ne uităm, vedem la extracția de petrol și gaze prețuri cu 262%, la fabricarea produselor din țiței – duble, la fel și la energia electrică și termică.
În industria alimentară, creșterea este cu 24 de procente. Mai scumpă a fost și fabricarea de îmbrăcăminte ori de substanțe chimice.
Media arată că avem o creștere a prețurilor producției industriale de la un an la altul de aproape 50%.
Mihai Roman, profesor de Macroeconimie la ASE: „Este înșelătoare pentru că atâta vreme cât pentru produsele exportate creșterea de prețuri a fost cu doar 24% față de creșterea internă a prețurilor de producție cu 60% asta arată că greul în economia românească a fost dat de producția internă. Am avut 13,8%, probabil vom ajunge la peste 20% inflație. Până la sfârșitul acestui an, este posibil ca în comparație cu anul trecut să avem în anumite luni și creșteri cu 20%”.
Ioana Bâldea Constantinescu, reprezentant al unei edituri: „Ne străduim să nu facem rabat la calitate în niciun fel, oferta este foarte amplă. Sigur, e o criză în desfășurare și ea ne va afecta pe toți într-un fel sau altul, dar cu siguranță cărțile pe care le aducem în librării sunt rezultatul unor eforturi foarte mari”.
Iar în cazul fabricării mobilei, prețurile din industrie au urcat cu 17%.
Aurica Sereny, Asociația Producătorilor de Mobilă: „Preţurile care au fost luna trecută nu le mai regăsim. Firmele ar trebui să-şi crească preţurile ca să nu intre în faliment”.
Sursa: stirileprotv.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
ASTĂZI: Restricții de circulație pe autostrăzile A1 Sebeș-Sibiu și A10 Sebeș – Turda. Se efectuează lucrări de reparație la covorul asfaltic
ASTĂZI: Restricții de circulație pe autostrăzile A1 Sebeș-Sibiu și A10 Sebeș – Turda. Se efectuează lucrări de reparație la covorul asfaltic Traficul rutier este restricționat marți, 7 mai 2024, pe autostrăzile A1 Sebeș-Sibiu și A10 Sebeș-Turda, pentru efectuarea de lucrări de reparații la covorul asfaltic. Citește și: FOTO „Transapuseana”, șoseaua spectaculoasă din sudul Munților Apuseni, […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2025 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Mesaje de Paste fericit. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ. Ce nu ai voie să faci în săptămâna de după Paști. Tradiții și superstiții
-
Curier Județeanacum o zi
Obiceiuri în a doua zi de Paște: Tradiția stropitului fetelor de măritat ori a nevestelor este păstrata cu sfințenie în unele localități
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2024. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 4 zile
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale