Adrian Câciu: „Este exclusă înghețarea pensiilor și salariilor anul acesta”
Adrian Câciu: „Este exclusă înghețarea pensiilor și salariilor anul acesta”
Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, a declarat, miercuri, că este „exclus” să se ia în calcul o îngheţare a pensiilor şi salariilor în acest an, iar datoria publică creşte pe seama unor împrumuturi angajate de stat pentru a face investiţii.
El a fost întrebat, într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria, dacă s-a discutat despre îngheţarea pensiilor şi a salariilor pentru a face o economie la bugetul de stat.
„Exclus. Şi am spus acest lucru de când a început o emoţie referitoare la depăşirea ponderii datoriei publice la 50%, pentru că, odată cu această depăşire, pe site-ul ministerului aveţi şi o informare, o notă care spune cum va scădea datoria publică sub 50%. Or, nu este cazul în acest an de o astfel de măsură. De altfel, datoria publică creşte pe seama unor împrumuturi angajate de statul român pentru a face investiţii. Or, pentru investiţii, acea prevedere din cadrul fiscal, din Legea responsabilităţii fiscal-bugetare, trebuie citită în spiritul ei, unu la mână, şi, doi, trebuie văzut că evaluarea nu se face lunar”, a explicat Câciu, potrivit Agerpres.
El a mai spus că eficientizarea activităţii administraţiei trebuie să plece de la atribuţii, obiective, operaţionalizarea sistemelor.
„Eficientizarea activităţii administraţiei nu trebuie să plece de la calculul cinic al sumelor de bani folosite, ci trebuie să plece de la obiective, atribuţii, necesar, operaţionalizarea sistemelor şi a proceselor şi apoi, pe cale de consecinţă, ai avea un efect asupra diminuării unor cheltuieli sau, de ce nu, în anumite cazuri a suplimentării, pentru că depinde de fiecare instituţie. Deci, chestiunea aceasta face parte într-adevăr din ceea ce unora le place – contabilitate, numai că administraţia, dar şi o corporaţie nu se conduc pe elemente strict contabile, ci pe elemente de eficienţă”, a transmis ministrul Finanţelor.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Burse școlare 2025: Reguli noi pentru acordarea burselor de merit și reziliență pentru elevii de gimnaziu
Burse școlare 2025: Reguli noi pentru acordarea burselor de merit și reziliență pentru elevii de gimnaziu Din ianuarie 2025, vor exista noi reguli în ceea ce privește acordarea burselor de merit și celor de reziliență pentru elevii de gimnaziu. Aceaste reguli au scopul de a a încuraja performanța și de a spijini elevii cu dificultăți. […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum o zi
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Ştirea zileiacum 19 ore
Renii lui Moș Crăciun. Povestea renilor. Care sunt numele lor și cum îi ajută aceștia pe Moșul
-
Opinii - Comentariiacum 19 ore
MESAJE SMS de CRĂCIUN 2024 în limba ENGLEZĂ. Idei de URĂRI şi Felicitări în română şi engleză !
-
Curier Județeanacum 2 zile
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Curier Județeanacum 3 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun