Bărbat și femeie din Aiud, cercetați pentru braconaj piscicol: Au fost prinși la pescuit în perioada prohibiției
Bărbat și femeie din Aiud, cercetați pentru braconaj piscicol: Au fost prinși la pescuit în perioada prohibiției
Poliţiştii din Aiud au depistat două persoane care au încălcat dispoziţiile legale privind pescuitul. Acțiunile în domeniul piscicol continuă.
Poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba continuă acțiunile pentru prevenirea şi combaterea pescuitului ilegal.
Astfel, ieri, 16 mai 2022, poliţiştii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției Municipiului Aiud au acționat pentru prevenirea şi combaterea ilegalităţilor în domeniul piscicol.
Cu ocazia acestor activități, polițiștii au depistat un bărbat, de 65 de ani și o femeie de 62 de ani, amândoi din Aiud, în timp ce pescuiau pe malul unei bălți, din municipiu.
Faţă de cei doi, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracțiunii de „pescuitul prin orice metodă al reproducătorilor, în perioada de prohibiție”, faptă prev. şi pedepsită de art.64, lit. b din O.G.23/2008, modificată, privind pescuitul şi acvacultura.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Alegeri prezidențiale 2024 în Alba | VIDEO. Șase posibile incidente electorale: 2 dosare penale și 2 sancțiuni contravenționale
Alegeri prezidențiale 2024 în Alba | VIDEO. Șase posibile incidente electorale: 2 dosare penale și 2 sancțiuni contravenționale Conform datelor centralizate la nivelul Centrului Județean de Conducere Integrată Alba, până la această oră, în județul Alba au fost sesizate 6 posibile incidente electorale, iar în urma verificărilor efectuate de către polițiști au fost aplicate două […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Sportacum 4 zile
Sâmbătă, CIL Blaj – Metalurgistul Cugir, ultimul derby „de Alba” al anului | Vineri, pe „Cetate”, CSM Unirea – meci în nocturnă, CSU Alba Iulia, deplasare la Dej
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918