Rămâi conectat

Actualitate

Operatorii din turism ar putea primi 40 de euro pentru fiecare turist străin care stă minim 4 nopți în România: Proiect

Ziarul Unirea

Publicat

în

Operatorii din turism ar putea primi 40 de euro pentru fiecare turist străin care stă minim 4 nopți în România: Proiect

Potrivit unui proiect privind schema de ajutor de minimis publicat în consultare publică de Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului (MAT), operatorii din turism vor putea primi 40 de euro pentru fiecare turist străin care a achiziţionat şi plătit, printr-o agenţie organizatoare de turism de incoming în România, un sejur turistic sau circuit de cel puţin patru nopţi de cazare în ţara noastră.

„Incomingul este deosebit de important, fiind o activitate de export pentru ţară, prin contribuţia de valută adusă în România de către vizitatorii străini. Din acest motiv, lansăm spre consultare publică schema de minimis care va contribui la repoziţionarea noastră, ca destinaţie competitivă. Concret, cheltuielile efectuate de operatorii economici pentru organizarea acestor pachete turistice vor fi decontate parţial cu fonduri de la bugetul de stat. Iniţiativa va facilita activitatea economică a mediului privat, aspect ce se traduce în atragerea turiştilor străini, în creşterea încasărilor provenite din turism şi, prin urmare, în creşterea contribuţiei turismului în PIB”, a declarat Constantin-Daniel Cadariu, ministrul de resort, conform Agerpres.

Sprijinul financiar de la bugetul de stat va fi acordat astfel: 40 de euro pentru fiecare turist străin care a achiziţionat şi plătit, în anul anterior depunerii, printr-o agenţie organizatoare de turism de incoming în România, direct sau printr-un partener extern, un sejur turistic sau circuit de cel puţin 4 nopţi de cazare în România; suplimentar 2 euro pentru fiecare noapte petrecută în plus, peste cele patru, în cadrul aceluiaşi sejur sau circuit turistic.

Valoarea totală estimată a ajutoarelor care pot fi acordate în cadrul schemei de ajutor de minimis, pe întreaga durată de aplicare a acesteia, respectiv de la data adoptării şi până la 31 decembrie 2023, este de maximum 20 de milioane de lei, în limita creditelor bugetare şi de angajament aprobate anual prin legea bugetului de stat.

Numărul maxim al operatorilor economici care vor beneficia de sprijin se estimează la 1.200 (agenţii de turism organizatoare care pot derula turism de incoming), iar înscrierile în cadrul programului se vor realiza exclusiv digital, prin intermediul unei noi aplicaţii informatice.

Sursa: g4media.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

”Funcționarul public a devenit similar cu cornul abundenței. Așa arată raiul oricărui angajat din România: multe zile de concediu pe an, salarii mai mari ca la privat, sporuri fără niciun criteriu de performanță” – Marcel Ciolacu, în discursul de învestire

Unirea Ziarul

Publicat

în

”Funcționarul public a devenit similar cu cornul abundenței. Așa arată raiul oricărui angajat din România: multe zile de concediu pe an, salarii mai mari ca la privat, sporuri fără niciun criteriu de performanță” – Marcel Ciolacu, în discursul de învestire Premierul desemnat Marcel Ciolacu a anunțat, de la tribuna Parlamentului, că viitorul Guvern nu va […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea