FOTO VIDEO| Copiii din centrele sociale și educaționale ale Eparhiei de Alba Iulia au desfășurat activități educative dedicate rugăciunii
Copiii din centrele sociale și educaționale ale Eparhiei de Alba Iulia au participat, în prima săptămână a lunii mai, la activități centrate pe rugăciune. Aceasta le-a fost prezentată celor mici ca un dar al lui Dumnezeu pentru oameni, dar care ne ajută să simțim prezența Lui în viețile noastre și pretutindenea.
Copiii au fost încurajați să își exprime dragostea și mulțumirea pentru Dumnezeu, prin intermediul rugăciunii dar și să facă diferite cereri pentru nevoile pe care aceștia le au. Astfel, darul rugăciunii a fost înțeles ca fiind o formă de comunicare cu Dumnezeu, o stare lăuntrică de pace și bucurie.
Cadrele didactice au îndreptat, încă de la început, atenția celor mici spre importanța rugăciunii în viața fiecăruia dintre noi. Acest fapt a costituit un bun prilej pentru ca elevii să învețe o rugăciune nouă. Drept urmare, activitățile din zilele care au urmat acestei inițiative au debutat cu rostirea rugăciunii nou însușite, de către toată clasa.
De asemenea, copiii și-au manifestat recunoștința față de binefacerile pe care Dumnezeu Le-a revărsat în viețile lor. Rând pe rând, fiecare copil a mărturisit pentru ce este el recunoscător. Micile istorisiri au fost exprimate începând cu sintagma „Eu îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru …”. Familia, prietenii și locuința au fost motivele cele mai des întâlnite pentru care cei mici au mulțumit Lui Dumnezeu.
Adriana Petrea, educator specializat în cadrul Centrului de zi „Sfântul Nicolae din Alba Iulia a evidențiat modul în care s-au derulat activitățile în săptămâna 3-6 mai. „Rugăciunea înseamnă o cerere și o mulțumire adresată de oameni lui Dumnezeu. Copiii au fost încurajați să își exprime dragostea, recunoștința și nevoile prin intermediul rugăciunii. Beneficiarii Centrului Educațional de Zi “Sfântul Nicolae” Alba Iulia i-au mulțumit lui Dumnezeu pentru sănătate, pentru familia pe care o au, pentru prieteni, pentru casa în care stau, și pentru tot ceea ce au. Ei au participat la slujbele religioase din cadrul bisericii Maier alături de preotul coordonator, asistentul social și educatori. Totodată, aceștia au învățat o rugăciune de mulțumire și o priceasnă”. Adriana Petrea, pedagog social în cadrul Centrului de zi Sfântul Nicolae din Alba Iulia
În cuprinsul Arhiepiscopiei Ortodoxe a Alba Iuliei funcționează, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, 18 Case de Tip Familial și Centre de Plasament, 15 Centre de zi și 17 Centre „Școală după Școală”, care funcționează în cadrul proiectului „Prin Educație spre Vocație!”, Aceste așezăminte funcționează sub administrarea organizațiilor nonguvernamentale eparhiale, finanțate din fonduri proprii, în parteneriat cu autoritățile publice județene și locale. Totodată, proiectul „Prin Educație spre Vocație!” este implementat de Asociația Filantropia Ortodoxă Alba Iulia în parteneriat cu Fundația HEKS/EPER România, Fundația FAER Reghin și NEWschoolNorvegia, în cadrul unei finanțări prin Granturile Norvegiene în cadrul Programului Dezvoltare locală.
Biroul de presă al Asociației Filantropia Ortodoxă Alba Iulia.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Scriitorul și eseistul aiudean Ioan Hădărig distins cu premiul „Cartea Anului” acordat de Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Alba-Hunedoara
FOTO | Scriitorul și eseistul aiudean Ioan Hădărig distins cu premiul „Cartea Anului” acordat de Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Alba-Hunedoara Ioan Hădărig, scriitor și eseist originar din municipiul Aiud, județul Alba, a fost distins miercuri, 20 noiembrie 2024, cu premiul „Cartea Anului” acordat de Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Alba-Hunedoara, pentru volumul „ASTĂZI CERUL […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 24 de ore
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum o zi
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan