FOTO| Peste 300 de persoane au luat parte la Sărbătoarea Păștenilor: Obicei care de peste șapte decenii se păstrează cu sfințenie în Miercurea Mare la Cugir și în Joia Mare la Vinerea
FOTO| Peste 300 de persoane au luat parte la Sărbătoarea Păștenilor: Obicei care de peste șapte decenii se păstrează cu sfințenie în Miercurea Mare la Cugir și în Joia Mare la Vinerea
La Cugir, pregătirile pentru tradiționala sărbătoare a Păștenilor au început înainte de Postul Mare, când la Casa parohială a părintelui Pintea Dumitrean au avut loc întâlniri ale cugirenilor care anul acesta împlinesc vârsta de 60 de ani. Ei sunt cei care s-au ocupat de pregătirea pâinii și a vinului, care vor fi oferite credincioșilor în noaptea Învierii lui Iisus Hristos.
În Cugir manifestările consecrate Păștenilor au început în juriul orei 15:00, la Casa parohială de pe strada ,,21 Decembrie 1989 printr-o scurtă slujbă religioasă, după care cei 50 de sărbătoriți, însoțiți de gazdă și de alți preoți din oraș, rude, prieteni și membri ai comunității locale, au pornit în alai cu steaguri, prapori, icoane și ciubere împodobite cu flori spre Biserica ,,Sfânta Treime” (Cânepi) lăcașul de cult unde va avea loc slujba de Înviere a Mântuitorului. În fața alaiului au mers bărbații cu desagii cu pâine, iar în spate femeile cu ciuberele împodobite cu verdeață, urmați de ceilalți participanți, fie săteni, fie invitați ai lor
Alături de primarul și viceprimarul Cugirului, Adrian Teban, respectiv Călin Furdui, au luat parte la eveniment președintele Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel, vicepreședintele Consiliului Județean, Dumitru Fulea, prefectul județului Alba, Nicolae Albu, consilierii județeni Cătălin Comșa și Dan Cherecheș, consilieri locali ai orașului Cugir, președintele Asociației Pro Cugir, Aurel Voicu, șefi de instituții și unități economice locale.
Pe tot parcursul procesiunii, ordinea a fost asigurată de grupa de jandarmi a orașului Cugir, Poliția Locală, precum și de Poliția orășenească Cugir. Obiceiul se va repeta mâine, în Joia Mare, la Vinerea, începând cu ora 8.00, în cadrul unui ceremonial ales de credincioșii acestei localități, unde 30 de pășteni vor duce pâinea și vinul la Biserica Sf. Nicolae.
Obiceiul „Păștenilor”a început în anul 1948, în satul Vinerea, la inițiativa pe atunci a părintelui paroh Ioan Săbău, care a hotărât că pregătirea Sfintelor Paşti să fie făcută de persoanele care împlinesc în cursul acelui an 60 de ani şi care vor purta numele de „păşteni”.
Acest obicei a fost preluat mai apoi și la Cugir. Este unul din cele mai cunoscute tradiţii din zona Transilvaniei care se desfăşoară pe durata Săptămânii Mari a Postului Sfintelor Paşti.
Constantin PREDESCU
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Polaris, firma care avea obligația de a întreține drumul public pe timp de iarnă, AMENDATĂ pentru CARAMBOLUL din Partoș
Polaris, firma care avea obligația de a întreține drumul public pe timp de iarnă, AMENDATĂ pentru CARAMBOLUL din Partoș Polaris, firma care avea obligația de a întreține drumul public pe timp de iarnă, a fosr AMENDATĂ pentru CARAMBOLUL din Partoș, în care au fost implicate 16 autoturisme. Citește și: VIDEO | CARAMBOL în Alba Iulia: […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum o zi
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan