Caragialisme

    În plin an Caragiale (100 de ani de la moarte şi 160 de la naştere), politicienii români îi aduc genialului, în fiecare zi şi în fiecare ceas, suculente omagii, din păcate involuntare, intrând în pielea personajelor sale ca în nişte veşminte ce se lipesc de ei până la contopire, împingându-i să-şi manifeste sau doar să simuleze exasperarea indusă de duşmani ori chiar ieşirea din minţi, autentică, vai, în tot mai multe cazuri. În acest context plin de tensiuni, urmaşilor lui Caţavencu, Farfuridi, Brânzovenescu şi ai afinilor lor, li s-a adăugat categoria proferatorilor agresivi şi a receptorilor sensibiloşi de ameninţări cu moartea. Astfel, liderul PSD Victor Ponta a declarat miercuri, răspunzând unei întrebări referitoare la răspunderea guvernanţilor în cazul pensiilor, că „nici dacă-i împuşti nu e suficient”. El a precizat că actuala putere comite ilegalităţi şi abuzuri având-o în funcţia de preşedinte al Camerei pe Roberta Anastase, „o persoană dispusă la un nivel oricât de jos al ilegalităţilor”. Anastase nu i-a rămas datoare. „Victor Ponta şi partidul lui ameninţă cu moartea oamenii politici. Mâine vor ameninţa cu moartea românii care nu cred în ei”, a replicat fosta Miss România. Ea şi-a exprimat şi compătimirea faţă de bonele românce cărora Ponta le-a preferat o străină: „Atâta suflet are Victor Ponta, în loc să angajeze o româncă fără loc de muncă, dumnealui importă o filipineză”.
Aceste duioase schimburi de replici s-au produs în zilele de dinaintea dezbaterii moţiunii de cenzură cu titlul „Opriţi guvernul şantajabil! Aşa nu, niciodată!”, ale cărui propoziţii componente se cam bat cap în cap, astfel încât nu rezultă clar dacă ceea ce trebuie trântit este guvernul sau moţiunea. Psihiatrul Florin Tudose şi colegii săi invitaţi frecvent în emisiuni cu politicieni ar trebui să ne lumineze în această privinţă. Freud ar fi spus, cred, că ambiguitatea formulării de mai sus reflectă frământările interioare ale celor care au propus moţiunea, răsfrânte asupra celui (celor) care a (au) redactat-o. Spun asta întrucât, pentru orice minte cât de cât desţelenită, căderea Guvernului Ungureanu şi preluarea puterii de către opoziţie în acest moment ar fi în defavoarea acesteia, lucru pe care unsul… cu toate unsorile Traian Băsescu s-ar pricepe de minune să-l speculeze în favoarea convertiţilor de la portocaliu la verde, bine antrenaţi întru magie încă de la teleportarea din stânga în dreapta eşicherului politic. Un alt uns cu toate cele, exprezidentul Ion Iliescu, a sesizat pericolul şi a avertizat că, în caz de succes al moţiunii, USL n-ar trebui să intre la guvernare, formula ideală fiind aceea a unui cabinet provizoriu care să organizeze alegerile anticipate.
Aşadar, la putere sau în opoziţie, toată lumea (politică) are emoţii în privinţa moţiunii. Mai puţin premierul Ungureanu, care este vizitat de altfel de griji. „Emoţia mea, de exemplu, în momentul de faţă, este cum să pot să pun în aplicare hotărârea Curţii Constituţionale în aşa fel încât pensionarii să capete ceea ce Curtea, pe bună dreptate, le dă. Acolo am emoţii. Tot aşa am emoţii cum pot să fac să reîntregesc salariile bugetarilor. Astea sunt adevăratele emoţii”, a declarat domnia-sa.
Chiar dacă nu le-a pomenit, dl Mihai Răzvan Ungureanu mai are multe alte lucruri pe cap, de la somaţiile CEDO privind rezolvarea problemei restituirii proprietăţilor într-un stil care să nu duhnească a renaţionalizare, până la anchetele deschise de Comisia Europeană (CE) asupra contractelor „băieţilor deştepţi”. E vorba despre cele cinci investigaţii iniţiate de CE pentru a vedea dacă Hidroelectrica a achiziţionat sau a vândut energie electrică la tarife preferenţiale mai multor comercianţi de profil, cu scopul de a favoriza beneficiarii prin reducerea costurilor lor de funcţionare. „Hidroelectrica este controlată de către statul român şi există indicii potrivit cărora statul ar fi influenţat deciziile de a încheia aceste contracte în condiţiile date”, se arată într-un comunicat al Comisiei.
Revenind la moţiunea de cenzură, care va fi dezbătută şi votată astăzi, eu cred că există suficiente motive ca guvernul să cadă, cel mai important fiind scăderea drastică a încrederii populaţiei în puterea care îl susţine, poate cea mai lacomă, mai arogantă şi mai imorală dintre toate cele care au condus ţara după decembrie 1989.

Maria Lucia MUNTEANU

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI