Dorin Nistor: Oamenii vor un primar nou la Sebeş, nu unul reciclat
Decizia domnului Mugurel Sârbu de a se retrage din cursă pentru primăria Sebeş este una firească şi îl felicit. Domnia sa nu a reuşit să-şi păstreze susţinerea formaţiunii politice care l-a propulsat în poziţia de primar şi, mai grav, nu a reuşit să menţină simpatia şi încrederea oamenilor din Sebeş. Mugurel Sârbu este un om cu o educaţie deosebită însă nu a ştiut să îşi învingă aroganţa şi atitudinea condescendentă faţă de cetăţenii obişnuiţi iar acest lucru s-a văzut chiar şi în ultima sa acţiune politică. În declaraţia sa privind retragerea i-a jignit pe sebeşeni spunând că, citez: „oamenii nu sunt pregătiţi să se debaraseze de incompetenţă”. Eu susţin contrariul şi cred cu tărie că oamenii din Sebeş au discernământ.
Acum la Sebeş lupta se va da între mine şi domnul Dăncilă, oarecum „discipolul” domnului Sârbu. Cu tot respectul pentru domnia sa, cred că locul său este la catedră şi nu la Primărie. A mai fost primar timp de 5 ani, viceprimar lângă Mugurel Sârbu alţi câţiva ani, dar rezultatele au fost foarte modeste. Sebeşul arată aproape ca în anii ’90 şi oamenii vor o schimbare, vor un primar nou, nu unul „reciclat”. Domnul Dăncilă în mod cert nu este făcut pentru administraţie.
Dorin NISTOR
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Alin Tomuș, sociolog: Ideea unui guvern minoritar nu face altceva decât să prelungească instabilitatea
Alin Tomuș, sociolog: Ideea unui guvern minoritar nu face altceva decât să prelungească instabilitatea Marcel Ciolacu a anunțat recent că PSD se retrage de la guvernare, pe fondul impasului în negocieri, însă social-democrații sunt dispuși să voteze un guvern de dreapta. Sociologul albaiulian, Alin Tomuș, și-a exprimat opinia referitor la contextul politic actual, afirmând că, […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Bradul de Crăciun. Cum și când se împodobește. Istoria împodobirii bradului
-
Sănătatea și naturăacum 4 zile
15 decembrie: Ziua Internațională a Ceaiului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
17 decembrie 2024: Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Daniel. Rugăciunile proorocului și a celor trei tineri aruncați în cuptor
-
Actualitateacum o zi
18 decembrie: Sfântul Daniil Sihastrul, sărbătoare cu cruce albastră în calendarul ortodox. Ce înseamnă și ce nu ai voie să faci