Românii care au luptat cu bolşevicii ruşi în Siberia: Eroii răsplătiți de comuniști cu închisoare  

Românii care au luptat cu bolşevicii ruşi în Siberia: Eroii răsplătiți de comuniști cu închisoare

Mii de români au luptat în timpul şi după cel de-al Doilea Război Mondial în Rusia în corpurile de voluntari recrutaţi din rândul prizonierilor de război austro-ungari de naţionalitate română.

Primul Corp de Voluntari a avut sediul în Ucraina, la Darniţa, şi a fost înfiinţat ca efect al cooperării româno-ruse. A existat în perioada martie 1917 – ianuarie 1918. Scopul său declarat şi îndeplinit a fost acela de sprijinire a luptei naţionale, servind la constituirea unei rezerve de cadre disponibile pentru a fi încadrate unităţilor operative din Moldova. În total, acest corp a livrat Armatei Române, efectiv cu puţin peste 10.000 de voluntari.

Mult mai important din punct de vedere istoric, al doilea Corp de Voluntari a fost constituit în Siberia, în urma cooperării dintre români, francezi şi cehoslovaci şi a existat în perioada august 1918 – august 1920. A reprezentat un corp expediţionar ale cărui misiuni au fost de sprijinire indirectă a unităţii naţionale române şi de luptă împotriva regimului bolşevic rus.

După intrarea trupelor sovietice în România spre sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial, foştii voluntari au avut de suferit, pierzându-şi gradele militare şi îngroşând rândurile celor încarceraţi în penitenciarele României comuniste.

Luptă dură pentru supravieţuire

Revoluţia bolşevică din octombrie 1917, negocierile dintre noul guvern şi Puterile Centrale încheiat cu pacea de la Brest – Litovsk au complicat extrem de mult situaţia prizonierilor români din Rusia. Primul Corp al Voluntarilor România a fost dizolvat, iar soldaţii au încercat să se întoarcă pe cont propriu în România. Autorităţile militare germane din Ucraina au refuzat să le acorde liberă trecere spre ţară. În această situaţie s-au văzut nevoiţi să caute alte soluţii în climatul exploziv din Rusia aflată în plină fierbere.

S-a luat decizia, în urma consfătuirilor, să se creeze un corp puternic care să reprezinte cauza românească atât în Rusia cât şi în Franţa. Astfel s-a creat al doilea Corp al Voluntarilor Români în Rusia la Celiabinsk, în 3 august 1918. Scopurile declarate au fost continuarea luptei contra Puterilor Centrale şi susţinerea activă a intereselor româneşti în faţa aliaţilor. Treptat, însă, acţiunea voluntarilor de susţinere a României s-a transformat subit într-o foarte dură luptă pentru supravieţuire.

La 24 august 1918, Comitetul Naţional Român (CNR) în Rusia semnează un act de colaborare şi asistenţă cu Comitetul Naţional Cehoslovac prin care românii se angajau să se organizeze pentru a lupta împreună pentru eliberarea teritoriilor proprii (Boemia, Moravia, teritoriile slovace de sub dominaţia Regatului Maghiar, Transilvania, Banat, Bucovina). Cehoslovacii se angajau să susţină material, logistic, cu capital uman (ofiţeri) noii aliaţi. Cheltuielile cu recrutarea, propaganda, hrana, cădeau în sarcina Legiunii Cehoslovace.

Planul iniţial de a îmbarca pe vapoare şi trimite voluntarii din Rusia pe frontul de vest a fost abandonat, aliaţii considerând că redeschiderea frontului de est împotriva Puterilor Centrale ar fi mai util. Astfel, în Siberia au fost concentrate trupe aliate: 30.000 de japonezi, 8.000 de americani, 50.000 de cehoslovaci, 3.000 de italieni, 12.000 de polonezi, 3.000 de sârbi, 12.o00 de chinezi, corpuri de lituanieni, letoni.

Legiunea de Vânători Transilvăneni-Bucovineni

Corpul Voluntarilor Români avea probleme interne legate de lipsa unor ofiţeri capabili să se impună şi să organizeze eficient masa mare de soldaţi. La solicitarea expresă a CNR, colonelul Eduard Kadlec este detaşat la comanda trupelor române cu misiunea de a le organiza şi transfera Irkutsk. Până la sfârşitul anului 1918, Corpul Voluntarilor Români în Rusia a fost organizat eficient şi încartiruit la Irkutsk. Scopul corpurilor de voluntari era să se îndepărteze cât mai mult de luptele dintre Armata Albă şi cea Roşie şi să ajungă la Vladivostok.

Din 26 ianuarie 1920, Corpul se transformă în Legiunea de Vânători Transilvăneni-Bucovineni şi este pus sub comanda directă a Misiunii militare franceze având în componenţă trei batalioane: Batalionul I „Horia”, Batalionul II „Mărăşeşti”, Batalionul de Rezervă, două companii de mitraliere, o companie de pionieri şi o şcoală de grenadieri. Din 5.000 de voluntari români la Irkutsk, doar 3.000 acceptă rămânerea în Legiune. Unii se repatriază în grupuri mici, alţii se întorc în lagăr şi unii se organizează în Misiunea Militară Română condusă de Victor Cădere care se repatriază în 1921.

Legiunea română primeşte sarcina de a asigura securitatea Transsiberianului la Taiset, Zima, Tulum, Nijniudnsk în ariegarda trupelor cehoslovace. În această situaţie legionarii români participă la o serie de conflicte cu bolşevicii câştigându-şi renumele de „Dikaya Divizia” (Divizia sălbatică) datorită hotărârii cu care intră în luptă. Legionarii români întreprind incursiuni în zona ocupată de partizanii bolşevici. La nivelul Armatei Albe condusă de Kolceak apar probleme, revolte înăbuşite cu concursul japonezilor. Armata Albă se dezintegrează rapid, iar înaintarea Armatei Roşii nu poate fi oprită.

Lupte sângeroase cu armata bolşevică

Cehoslovacii cer imperios să fie eliberaţi de sarcini şi să fie repatriaţi. Românii sunt atacaţi din flancul părăsit de cehoslovaci, la Sipkina, rezistă eroic şi înving trupele Armatei Roşii, dar în plan general situaţia este dezastruoasă: iugoslavii sunt înfrânţi catastrofal la Nijne-Udinsk, 10.000 de polonezi, lituanienii, letonii sunt în retragere grăbită, 50 de trenuri sunt pierdute în scurt timp, prizonierii sunt împuşcaţi sau spânzuraţi de bolşevici de-a lungul căii ferate, Armata Albă s-a dezintegrat. Singurele trupe organizate rămase, care mai puteau salva situaţia, au fost cele ale Legiunii de Vânători Transilvăneni-Bucovineni şi părţi ale Legiunii Cehoslovace.

La Şeragul, trenul blindat „Mărăşeşti” este atacat în noaptea de 3/4 februarie, dar românii provoacă pierderi semnificative bolşevicilor. Patrula de lăncieri condusă de plutonierul Rus Crăciun este surprinsă de bolşevici şi toţi cad în luptă sau sunt ucişi în timpul interogatoriilor.

Luptele continuă la Kuitun unde trenurile blindate ”Horia”,

„Mărăşeşti”, „Kurgantez” (cedat de cehoslovaci românilor) provoacă pierderi uriaşe atacatorilor. Românii aruncă în aer gara, minează zonele adiacente căii ferate, distrug comunicaţiile, incendiază vagoanele din gară şi se retrag spre Vladivostok.

Colonelul Kadlek adresează un protest Legiunii Cehoslovace care s-a retras lăsându-i pe români descoperiţi. În ordinul de zi laudă capacitatea combativă a trupelor sale. Încercările de încheiere a unui armistiţiu sunt respinse de col. Kadlek motivând că românii sunt parte a Armatei Regale a României care luptă pe Nistru cu bolşevicii şi nu pot încheia înţelegeri cu inamicul.

Armistiţiul este încheiat de Legiunea Cehoslovacă şi solicită trupelor bolşevice să păstreze o distanţă de 50 de kilometri faţă de ariergardă. Românii rămân în ariergardă până la Vladivostok, asigurând securitatea tuturor celor care se retrăgeau.

La 26 mai 1920, românii se îmbarcă pe două vapoare britanice „Tras-os-Montes” şi „Huntsgreen” după ce distrug materialul de război rămas în urmă. În ţară sunt primiţi cu onoruri militare. Pentru meritele lor, voluntarii români din Siberia au primit de la Aliaţi: 30 de medalii franceze, 40 de cruci de război cehoslovace, 31 decoraţii ruseşti, 7 decoraţii engleze şi italiene, iar de la Statul român medalii şi ordine precum „Steaua României”, „Coroana României”, „Virtutea Militară”, „Bărbăţie şi Credinţă”.

În România comunistă, fenomenul voluntariatului român în Marele Război – cu predilecţie a celui din Rusia anilor 1917-1920 – a fost în cea mai mare parte trecut sub tăcere. Puţinele însemnări consemnate în această perioadă au încercat să scoată în evidenţă, în mod deosebit, adeziunea acestor voluntari la ideile Revoluţiei din Octombrie, ignorând, de fapt, caracterul anti-bolşevic al acţiunilor acestora.

Spre sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial, foştii voluntari au avut de suferit, pierzându-şi gradele militare şi îngroşând rândurile celor încarceraţi în penitenciarele României comuniste. (Sursa documentare: Muzeul Unirii Alba Iulia, expoziţia – Legiunea Română de Vânători transilvăneni -bucovineni din Siberia)

sursa: adevarul.ro

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI