Pantheon 3D, proiect al Muzeului Unirii din Alba Iulia, desemnat câștigător în cadrul competiției ISTER
Pantheon 3D, proiect al Muzeului Unirii din Alba Iulia, desemnat câștigător în cadrul competiției ISTER
Proiectul Pantheon 3D a fost declarat câștigător al premiului de bune practici pentru Promovarea și Valorificarea Patrimoniului de Epocă Romană participând la competiția International Best Practices (IBP) Awards organizată în cadrul programului european ISTER (ConnectIng hiSTorical Danube rEgions Roman routes). Ceremonia decernării premiului a avut loc la Aalen (Germania) în data de 23 februarie 2022.
Proiectul cultural multianual Pantheon 3D a beneficiat de cofinanțare AFCN, fiind implementat de muzeul nostru în perioada 2018-2019. Conceptul a urmărit valorificarea interdisciplinară a patrimoniului arheologic de epocă romană, prin digitizarea 3D a operelor de artă romană reprezentând divinități și personaje mitologice din colecția muzeului.
Au fost scanate 3D peste 200 de piese, au fost organizate patru evenimente expoziționale și publicate volume tematice, dar mai ales a fost realizată o colecție virtuală de artă romană pe platforma Sckechfab – https://sketchfab.com/MNUAI.
Succesul proiectului PANTHEON 3D este meritul unei întregi echipe de arheologi, restauratori și conservatori: Anca Timofan (coordonator de proiect ), Călin Șuteu, Ilie Lascu, Radu Ion Ota, George Bounegru, Cătălin Pavel, Radu Ciobanu, Dan Anghel, Alexandru Știrban, Dana Zudor, Druță Monica, Goșa Adina. Mulțumiri tuturor celor care ne-au susținut!
Inițiativa noastră nu a fost lipsită de îngrijorarea la gândul unor eventuale situaţii critice. Din nefericire, experienţele negative prin care a trecut patrimoniul cultural și trece chiar în aceste zile în zonele de conflict din Ucraina, arată că muzeele și siturile arheologice nu sunt încă spaţii complet sigure pentru păstrarea memoriei materiale a umanităţii.
Documentarea digitală 3D a patrimoniului cultural material este extrem de importantă mai ales în cadrul măsurilor urgente de protecție, recuperare și restaurare a patrimoniului cultural în zonele de risc sau în contextul unor catastrofe, precum incendiile și razboaiele.
#Pantheon3D #save_the_heritage #peace_in_Ucraine
ISTER reunește parteneri din mai multe state europene fiind axat pe redescoperirea și revitalizarea rețelei antice de drumuri romane de-a lungul Dunării ca motor cheie în promovarea dezvoltării teritoriale bazată pe valorificarea patrimoniului cultural și natural, în special rutele romane. În România, acțiunile proiectului sunt derulate de Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei Cluj-Napoca și de Primăria Alba Iulia.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Lucrările de extindere a rețelelor de apă și canalizare de pe 11 străzi din Alba Iulia vor începe în luna octombrie 2024
Lucrările de extindere a rețelelor de apă și canalizare de pe 11 străzi din Alba Iulia vor începe în luna octombrie 2024 Primarul municipiului Alba Iulia, Gabriel Codru Pleșa a anunțat că luna aceasta, vor începe lucrările de extindere a rețelelor de apă și canalizare de pe 11 străzi din Alba Iulia. Lucrările vor fi […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2025 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
6 octombrie: Sfântul Apostol Toma, patronul arhitecţilor, zidarilor şi al pietrarilor, dar și ocrotitorul întârziaților
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
5 octombrie 1918: Declaraţia de independenţă a Transilvaniei este citită în Parlamentul ungar de la Budapesta de Alexandru Vaida-Voievod
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
7 octombrie: Ziua internațională a muncii decente. Cum s-a „născut” acest concept și cum a ajuns să fie sărbătorit
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
5 octombrie – Ziua Mondială a Educaţiei sărbătorită în întreaga lume
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
5 octombrie 2024: 23 de ani de la înființarea Jandarmeriei Montane