Rămâi conectat
MA-RA-MU

Actualitate

Protecția „turnătorilor” de către Guvern: Apare „avertizorul în interes public”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Protecția „turnătorilor” de către Guvern: Apare „avertizorul în interes public”

Guvernul urmează să adopte, în şedinţa de miercuri, un proiect de lege privind protecţia avertizorilor în interes public.
În textul proiectului se arată că „prezenta lege constituie cadrul general în materia protecţiei persoanelor care raportează încălcări ale legii, care s-au produs sau care sunt susceptibile să se producă, în cadrul autorităţilor, instituţiilor publice, altor persoane juridice de drept public, precum şi în cadrul persoanelor juridice de drept privat”.

Totodată, proiectul de lege reglementează procedura de primire, de examinare şi soluţionare a raportărilor, drepturile şi obligaţiile persoanelor care efectuează raportări sau divulgă public informaţii privind încălcări ale legii, măsurile de protecţie a acestora, obligaţiile autorităţilor, instituţiilor publice, altor persoane juridice de drept public, precum şi persoanelor juridice de drept privat, drepturile persoanelor vizate, precum şi atribuţiile autorităţilor competente, informează Agerpres.

În şedinţa Executivului va fi aprobat şi un proiect de hotărâre pentru modificarea şi completarea HG nr.477/2020 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei.

Conform notei de fundamentare, prin proiect se propune reorganizarea aparatului de lucru al ministrului dezvoltării pentru implementarea reformelor şi/sau investiţiilor ori a componentelor aferente reformelor şi/sau investiţiilor din PNRR. Astfel, va fi înfiinţată Direcţia generală implementare Plan naţional de redresare şi rezilienţă, ca structură distinctă cu atribuţii în gestionarea Mecanismului de implementare pe componentele PNRR care corespund domeniilor de competentă ale ministerului. Totodată, numărul de secretari de stat urmează să se majoreze de la 6 la 7.

Pe agenda şedinţei de guvern figurează şi un proiect de hotărâre privind aprobarea limitelor anuale, aferente anilor 2022, 2023 şi 2024, pentru finanţările rambursabile care pot fi contractate şi pentru tragerile din finanţările rambursabile contractate sau care urmează a fi contractate de unităţile/subdiviziunile administrativ-teritoriale.

„Prin proiectul de act normativ se propune aprobarea limitelor anuale aferente anilor 2022, 2023 şi 2024 pentru finanţările rambursabile care pot fi contractate în sumă de 1.600,00 milioane lei pentru fiecare dintre anii menţionaţi şi pentru tragerile din finanţările rambursabile contractate sau care urmează a fi contractate de unităţile/subdiviziunile administrativ teritoriale în sumă de 2.000,00 milioane lei pentru anul 2022 şi câte 1.600,00 milioane lei pentru fiecare dintre anii 2023 şi 2024”, se arată în nota de fundamentare.

Printr-un alt proiect, Executivul va aproba numărul mediu maxim de personal pe anul 2022 pentru operatorii economici din industria naţională de apărare, care desfăşoară activităţi conform prevederilor articolului 24 din Legea nr. 232/2016 privind industria naţională de apărare, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.

„Prin actualul proiect de hotărâre de guvern se asigură protecţia personalului şi implicit a societăţilor, în perioadele neacoperite cu comenzi sau contracte a operatorilor economici din industria de apărare. Proiectul de act normativ limitează la minim măsurile de sprijin financiar, oferind operatorilor economici posibilitatea păstrării personalului specializat în realizarea produselor specifice sectorului de apărare, menţinerii în stare de funcţiune a capacităţilor de producţie specializate, realizării programelor strategice de înzestrare ale armatei aprobate prin Hotărârile Consiliului Suprem de Apărare a Ţării şi satisfacerii necesarului de produse şi servicii la mobilizare sau război. Totodată, prin menţinerea personalului specializat se evită apariţia, în zonele cu sectoare pirotehnice, depozite de armament, muniţii şi materiale explozive, a riscurilor asupra securităţii şi protecţiei personalului şi a mediului”, se spune în nota de fundamentare a proiectului.

Guvernul va aproba şi un memorandum având ca temă prelungirea mandatelor actualilor judecători români la Tribunalul Uniunii Europene începând cu data de 1 septembrie 2022.

Tot prin memorandum, Executivul va aproba negocierea contractului de finanţare dintre România şi Banca Europeană de Investiţii, în valoare de 368 milioane de euro, pentru susţinerea obiectivului de investiţii Spitalul Regional de Urgenţă Craiova şi a semnării acestuia şi acordarea împuternicirii de semnare ministrului Finanţelor.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

NOUL COD SILVIC: O lege care marchează un nou început în gestionarea pădurilor, promulgată de Președintele României

Cezar Lancrajan

Publicat

în

NOUL COD SILVIC: O lege care marchează un nou început în gestionarea pădurilor, promulgată de Președintele României Proiectul de lege privind Codul silvic a fost promulgat de Președintele României, Klaus Iohannis, vineri, 20 decembrie 2024. Aceasta are ca obiect de reglementare regimul silvic, guvernanţa sectorului silvic, controlul aplicării şi respectarea regimului silvic, precum şi regimul […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea