25 februarie – termen limită pentru depunerea declaraţiei unice
Introducerea, începând cu 1 ianuarie 2011, a declaraţiei fiscale unice pentru contribuţiile de asigurări sociale şi impozitul pe venit, prin HG 1397/2010 şi urmare a modificărilor aduse Codului Fiscal prin OUG 117/2010, februarie este prima lună în care se depune formularul 112 „Declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate” la administraţiile financiare din cadrul ANAF. Pentru desfăşurarea acestei operaţiuni în condiţii bune, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Alba invită contribuabilii să depună formularul 112 cu cel puţin două – trei zile înainte de termenul limită, 25 februarie 2011, având în vedere că: timpul de prelucrare la ghişeu a formularului 112 este mai mare decât în cazul celorlalte formulare, întrucât necesită mai multe operaţiuni de validare preliminară în momentul depunerii, atât în ceea ce priveşte datele înscrise în formatul hârtie, cât şi informaţiile înscrise în formatul electronic; timpul de aşteptare la ghişeu pentru depunerea unei singure declaraţii 112 este mai mare decât în cazul formularelor ale căror informaţii se culeg cu cititoarele de cod de bare; este o perioadă de depunere foarte aglomerată, 25 februarie 2011 fiind termenul limită şi pentru depunerea altor declaraţii, respectiv: 100 „Declaraţie privind obligaţiile de plată la bugetul de stat”, 101 „Declaraţie privind impozitul pe profit”, 300 „Decont de TVA”, 301 „Decont special de TVA”, 392A „Declaraţie informativă privind livrările de bunuri şi prestările de servicii efectuate în anul 2010”, 392B „Declaraţia informativă privind livrările de bunuri, prestările de servicii şi achiziţiile efectuate în anul 2010” şi 393 „Declaraţia informativă privind veniturile obţinute din vânzarea de bilete pentru transportul rutier internaţional de persoane, cu locul de plecare din România în anul 2010” etc. DGFP Alba reaminteşte contribuabililor că declaraţiile se pot depune prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, procedură reglementată prin OMFP nr. 858/2008, cu modificările şi completările ulterioare. Pentru transmiterea on-line a declaraţiei unice contribuabilii trebuie să deţină un certificat digital calificat de la unul din furnizorii de servicii de certificare acreditaţi în condiţiile Legii 455/2001 privind semnătura electronică, care va fi utilizat pentru semnarea declaraţiei fiscale. Depunerea prin mijloace electronice de transmitere la distanţă a declaraţiilor fiscale reprezintă o modalitate mult mai eficientă de depunere întrucât: se evită timpul de aşteptare petrecut la ghişeele administraţiilor fiscale; se evită aglomeraţia de la ghişee care poate să apară în perioada premergătoare termenului limită de depunere; se asigură prelucrarea corectă a declaraţiilor în bazele de date locale şi centrală şi, implicit, în evidenţa pe plătitori a organului fiscal; se economisesc timp şi resurse financiare pentru deplasarea la ghişeele administraţiilor fiscale pentru depunerea declaraţiilor; se economisesc resurse materiale pentru editarea declaraţiilor (hârtie, cartuş pentru imprimantă etc). (A.D.T.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Economie
Anunț finalizare proiect „Modernizare Străzi: Aurel Vlaicu, 8 Martie, Fântâna de Aur, Sticlarilor, Municipiul Sebeș”, cod SMIS 143511
Anunț Proiectul „Modernizare Străzi: Aurel Vlaicu, 8 Martie, Fântâna de Aur, Sticlarilor, Municipiul Sebeș”, cod SMIS 143511 a contribuit la realizarea obiectivului priorității de investiție 9.1 – Reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie și excluziune socială, prin măsuri integrate, fiind realizată modernizarea străzilor Aurel Vlaicu, 8 Martie, Fântâna de Aur și Sticlarilor, […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Ştirea zileiacum 2 zile
Renii lui Moș Crăciun. Povestea renilor. Care sunt numele lor și cum îi ajută aceștia pe Moșul
-
Opinii - Comentariiacum 3 ore
MESAJE de Mos CRACIUN 2024 hazlii. Idei de SMS-uri, URĂRI şi FELICITĂRI amuzante pe care le puteți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE SMS de CRĂCIUN 2024 în limba ENGLEZĂ. Idei de URĂRI şi Felicitări în română şi engleză !
-
Curier Județeanacum 3 zile
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana