AC „Mica Romă” Blaj, performanţă de excepţie: campioana Europei la cros!
Rezultat sportiv excepţional: AC „Mica Romă” Blaj, campioana Europei la cros! O veste extraordinară în acest start de an: echipa AC “Mica Romă” Blaj cucerind medaliile de aur la Cupa Europei de cros, ECC Cross Country.
La competiția disputată astăzi, în Portugalia, la Oeiras, sportivele din Blaj au urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului de premiere, devenind campioane europene. Un rezultat remarcabil reușit de elevele antrenoarei Cristina Man, prezente în premieră la acest nivel, în condițiile în care obiectivul fusese o clasare între primele 6 echipe.
“Suntem foarte fericiți, am realizat un rezultat nesperat. Este o împlinire, am câștigat prin omogenitate un titlu echivalent cu Champions League la fotbal, volei sau alte sporturi pe echipă. După primele tururi mi-am dat seama că putem realiza o performanță de excepție, în condițiile în care 3 fete erau în primele 10. Rezultatul este cu atât mai prețios cu cât atletele noastre sunt mai mici ca vârstă, pot participa și anul viitor la această categorie, și am concurat împotriva unor echipe puternice din Europa, întărite și cu alteți de pe continentul african”, a spus Cristina Man.
La individual, pe podium au fost următoarele: 1. Ilona Mononen (Ahkera RY, Finlanda) – 14.18; 2. Mădălina Sîrbu (CSM Rarăul Câmpulung Moldovenesc) – 14:25, Margot Dajoux (CS Auvergne) – 14:42. Atletele din “Mica Romă” s-au clasat după cum urmează: Iulia Mărginean (15:03) – locul 5, Alexandra Hudea (15:15) – locul 7, Mihaela Blaga (15:25) – locul 8, Andreea Bogdan (17:35) – locul 46. În ierarhia pe echipe AC “Mica Romă” a fost urmată de CA Auvergne (Franța) – argint și CSM Rarăul (campioana națională) – medalie de bronz (au fost clasificate 14 echipe, iar alte trei nu au contat în ierarhie)
Ele au cucerit aurul la Cupa Europei la cros. Competiţia s-a desfăşurat în Portugalia, la Oeiras, o localitate situată la 16 kilometri de capitala Lisabona.
Concursul a avut loc pe un traseu de 4.200 de metri.
Performerele sunt Mihaela Maria Blaga, Alexandra Maria Hudea, Andreea-Maria Bogdan și Iulia Florina Mărginean, pregătite de antrenoarea Cristina Man, vicepreşedinte al Federaţiei Române de Atletism.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
CSM Unirea Alba Iulia, în sferturile de finală ale Cupei României! Posibili adversari, în funcție de baraj, Farul Constanța, Hermannstadt sau Poli Iași
CSM Unirea Alba Iulia a realizat o calificare de senzație în sferturile de finală ale Cupei României, dar trebuie să dispute un baraj cu ACSM Reșița pentru a afla oponentul din faza următoare a competiției „KO” Admirabila echipă condusă de Alexandru Pelici urmează, la primăvară, să întâlnească una dintre prim-divizionarele Farul Constanța, Hermannstadt sau Poli […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Bradul de Crăciun. Cum și când se împodobește. Istoria împodobirii bradului
-
Curier Județeanacum 8 ore
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum 13 ore
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Actualitateacum 27 de minute
De ce se taie porcul pe 20 decembrie, de IGNAT. Tradiții și obiceiuri