Spicul Daia Română vizează întărirea lotului și plutonul fruntaș | Victorie în primul amical, 3-1 cu Performanța Ighiu II
Condusă de Ștefan Fogoroși, cel mai experimentat antrenor al eșalonului, Spicul Daia Română s-a dovedit în turul Ligii a 4-a una dintre echipele revelație.
În primul meci amical din 2022, dăienii au învins pe Performanța Ighiu 2, noutățile numindu-se Ad. Păcurar și Scrobotă (în vreme ce Puha a preferat să meargă la Industria Galda).
Dăienii au avut în primele 11 runde un parcurs peste așteptări, cu o singură sincopă, 0-3 acasă cu Viitorul Sântimbru (etapa a 5-a), abordând derby-ul cu CS Universitatea din postura ocupantei locului secund. Eșecul intern cu marea favorită la promovare, 0-2, a dereglat angrenajul iar până la finele primei părți a sezonului s-au înregistrat 4 eșecuri, meciuri în care s-a marcat un singur gol (primindu-se în schimb 7, mai multe decât în jocurile anterioare).
“Obiectivul este să fim în față, în primele 5 echipe. Dar pentru aceasta e nevoie să ne întărim lotul atât numeric, cât și valoric, să aducem jucători care să emită pretenții la titularizare”, a spus Ștefan Fogoroși, antrenor care în 2004, din postura de antrenor secund al lui Alexandru Pelici, a fost părtaș la cea mai mare performanță a Unirii Alba Iulia, locul 6 din postura de debutantă în Divizia A.
În cele 14 etape, pe lista marcatorilor Spicului se găsesc numai 5 nume, principalii realizatori fiind R. Mihălțan și Brânză. De altfel, dăienii nu impresionează la capitolul ofensiv, având doar 19 goluri (mai puține au GT Sport și Viitorul Vama Seacă – 14 și Performanța Ighiu – 18), dar în schimb defensiva este a treia a eșalonului (13 goluri încasate, depășită de CSU Alba Iulia, cu 6 și Industria Galda, cu 12).
Astfel, deocamdată a fost achiziționat Robert Scrobotă, junior, fost la Viitorul Sântimbru, Performanța Ighiu, AFC Micești și Unirea Alba Iulia, a revenit Mura (după accidentare) iar pe lista de transferuri se găsesc Ad. Păcurar și Puha (CSU Alba Iulia, au căzut pistele B. Ștef și Onacă), principala preocupare fiind găsirea unui mijlocaș central. În plus, în efectiv vor fi promovați și 3 tineri din propria pepinieră, printre care Cunțan (fratele mai mic al lui Denis, apărătorul de la CS Ocna Mureș). Antrenmentele au demarat în 22 ianuarie, fiind fixate și 4 partide de verificare, prima cu Performanța Ighiu II, scor 3-1 (1-1), goluri Ad. Păcurar și Brânză – dublă, urmat de disputele cu Voința Stremț (s\mb[t[, ora 15.00, la Oarda de Jos), Industria Galda de Jos și CIL Blaj. Spicul Daia Română a strâns 25 de puncte, clasându-se în apropierea podiumului, pe poziția a 4-a, în spatele Viitorului Sântimbru (ce are 25 de puncte).
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
FOTO: CIL Blaj, campioană cu 6 etape înaintea finalului în Liga 4! Echipa din „Mica Romă”, victorie 3-1 în derby-ul cu CS Ocna Mureș
FOTO: CIL Blaj, campioană cu 6 etape înaintea finalului în Liga 4! | Echipa din „Mica Romă”, victorie 3-1 în derby-ul cu CS Ocna Mureș *CIL Blaj – CS Ocna Mureș 3-1 (2-0): Ciugudean (15), Tomuța (28), Mihu (90+2)/ Val. Drăgan (49, penalty). Echipa din „Mica Romă” a câștigat derby-ul rundei a 24-a și a […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 15 ore
Florii 2024: Ce nume de flori sunt sărbătorite în Duminica Floriilor
-
Opinii - Comentariiacum 15 ore
Mesaje de Florii 2024. Idei de SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise prietenilor, rudelor şi colegilor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Ce nume se sărbătoresc de SFÂNTUL GHEORGHE 2024: Peste 900.000 de români își serbează onomastica în 23 aprilie
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Floriile 2024. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2025, 2026. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
MESAJE de Sfântul Gheorghe 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Legendele Sfântului Gheorghe. Cum l-a înfrânt pe balaur şi de ce nu este bine să dormim în această zi