Spicul Daia Română vizează întărirea lotului și plutonul fruntaș | Victorie în primul amical, 3-1 cu Performanța Ighiu II
Condusă de Ștefan Fogoroși, cel mai experimentat antrenor al eșalonului, Spicul Daia Română s-a dovedit în turul Ligii a 4-a una dintre echipele revelație.
În primul meci amical din 2022, dăienii au învins pe Performanța Ighiu 2, noutățile numindu-se Ad. Păcurar și Scrobotă (în vreme ce Puha a preferat să meargă la Industria Galda).
Dăienii au avut în primele 11 runde un parcurs peste așteptări, cu o singură sincopă, 0-3 acasă cu Viitorul Sântimbru (etapa a 5-a), abordând derby-ul cu CS Universitatea din postura ocupantei locului secund. Eșecul intern cu marea favorită la promovare, 0-2, a dereglat angrenajul iar până la finele primei părți a sezonului s-au înregistrat 4 eșecuri, meciuri în care s-a marcat un singur gol (primindu-se în schimb 7, mai multe decât în jocurile anterioare).
“Obiectivul este să fim în față, în primele 5 echipe. Dar pentru aceasta e nevoie să ne întărim lotul atât numeric, cât și valoric, să aducem jucători care să emită pretenții la titularizare”, a spus Ștefan Fogoroși, antrenor care în 2004, din postura de antrenor secund al lui Alexandru Pelici, a fost părtaș la cea mai mare performanță a Unirii Alba Iulia, locul 6 din postura de debutantă în Divizia A.
În cele 14 etape, pe lista marcatorilor Spicului se găsesc numai 5 nume, principalii realizatori fiind R. Mihălțan și Brânză. De altfel, dăienii nu impresionează la capitolul ofensiv, având doar 19 goluri (mai puține au GT Sport și Viitorul Vama Seacă – 14 și Performanța Ighiu – 18), dar în schimb defensiva este a treia a eșalonului (13 goluri încasate, depășită de CSU Alba Iulia, cu 6 și Industria Galda, cu 12).
Astfel, deocamdată a fost achiziționat Robert Scrobotă, junior, fost la Viitorul Sântimbru, Performanța Ighiu, AFC Micești și Unirea Alba Iulia, a revenit Mura (după accidentare) iar pe lista de transferuri se găsesc Ad. Păcurar și Puha (CSU Alba Iulia, au căzut pistele B. Ștef și Onacă), principala preocupare fiind găsirea unui mijlocaș central. În plus, în efectiv vor fi promovați și 3 tineri din propria pepinieră, printre care Cunțan (fratele mai mic al lui Denis, apărătorul de la CS Ocna Mureș). Antrenmentele au demarat în 22 ianuarie, fiind fixate și 4 partide de verificare, prima cu Performanța Ighiu II, scor 3-1 (1-1), goluri Ad. Păcurar și Brânză – dublă, urmat de disputele cu Voința Stremț (s\mb[t[, ora 15.00, la Oarda de Jos), Industria Galda de Jos și CIL Blaj. Spicul Daia Română a strâns 25 de puncte, clasându-se în apropierea podiumului, pe poziția a 4-a, în spatele Viitorului Sântimbru (ce are 25 de puncte).
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Blăjeanul Victor Oniga, la echipa României Under 17, în Cipru, pentru calificări la Campionatele Europene! Blăjeanul Victor Oniga, legitimat la prim-divizionara FK Csikszereda Miercurea Ciuc a fost convocat la echipa națională a României Under 17 pentru calificările Campionatului European, jocuri în Cipru. Citește și: Foto: Blăjeanul Victor Oniga, gol pentru România Under 17! „Tricolorii”, două […]
Atleta Mihaela Blaga (Mica Roma Blaj/CSU Alba Iulia), locul 10, în Italia, la Corsa dei Castelli Trieste! Urmează naționalele de cros, la Băile Felix
Atleta Mihaela Blaga (Mica Romă Blaj/CSU Alba Iulia), locul 10, în Italia, la Trieste! Urmează naționalele de cros, la Băile Felix, în weekend Atleta Mihaela Blaga (Mica Romă Blaj/CS Universitar Alba Iulia) s-a clasat pe locul 10 la un concurs internațional, disputat la Trieste (Italia). Este vorba despre a 11-a ediție a cursei „Corsa dei […]
În „Alba Blaj” Arena, derby Volei Alba Blaj – Dinamo, sâmbătă, la ora 18.00, în Divizia A1! Amelie Rotar împotriva Blajului!
În „Alba Blaj” Arena, derby Volei Alba Blaj – Dinamo, sâmbătă, la ora 18.00! Amelie Rotar împotriva Blajului! Sâmbătă, în „Alba Blaj” Arena, la ora 18.00, este o confruntare electrizantă între Volei Alba Blaj și Dinamo, derby-ul etapei secunde din Divizia A1. Citește și: VIDEO: Volei Alba Blaj a câștigat Cupa României, după o finală […]
