Crăciun încărcat pentru salvamontiști: 27 de persoane salvate în 24 de ore. Câte apeluri au fost primite de Salvamont ALBA
Crăciun încărcat pentru salvamontiști: 27 de persoane salvate în 24 de ore. Câte apeluri au fost primite de Salvamont ALBA
Salvamontiştii au primit, în ultimele 24 de ore, 19 apeluri prin care erau solicitaţi să intervină de urgenţă, cele mai multe fiind în Braşov – cinci. În urma acestor acţiuni, 27 de persoane au fost salvate.
Potrivit reprezentanţilor Salvamont România, în ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 19 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor.
Cele mai multe apeluri – cinci – au fost pentru Salvamont Municipiul Braşov, câte două pentru Salvamont Prahova – Buşteni şi Salvamont Lupeni şi câte un apel pentru Salvamont Sinaia, Salvamont Prahova, Salvamont Gorj, Salvamont Râşnov, Salvamont Cluj, Salvamont Vrancea, Salvamont Alba, Salvamont Sibiu, Salvamont Neamţ şi Judeţul Buzău.
„În cazul acestor intervenţii au fost salvate 27 persoane, dintre acestea 6 au fost predate la Ambulanţă sau SMURD pentru transport la spital şi una la IML”, au transmis, sâmbătă dimineaţă, reprezentanţii Salvamont.
Totodată, s-au primit 25 de apeluri prin care se solicitau sfaturi şi informaţii despre domeniile schiabile şi traseele turistice din zona montană.
sursa: ziare.com
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
Cât va costa energia electrică de la 1 iulie 2025, după eliminarea plafonării. Ce tarife au anunțat principalii furnizori
Cât va costa energia electrică de la 1 iulie 2025, după eliminarea plafonării. Ce tarife au anunțat principalii furnizori Schema de plafonare a prețurilor la energie electrică în România va expira la data de 1 iulie 2025, ceea ce va duce la o liberalizare completă a pieței. Această schimbare va avea un impact semnificativ asupra […]
UE impune reguli mai stricte pentru companiile aeriene: 30 noi drepturi sporite pentru pasageri
UE impune reguli mai stricte pentru companiile aeriene: 30 noi drepturi sporite pentru pasageri Joi, 5 mai 2025, cele 27 de ţări ale UE au convenit asupra unei serii de constrângeri impuse companiilor aeriene pentru a proteja drepturile pasagerilor, compensaţiile pentru întârzieri şi termenul de răspuns la reclamaţii. Citește și: Atenție, pasageri! Reguli noi pentru […]
PENSII 2025: A început plata drepturilor pentru pensionari din iunie 2025. Ce trebuie să știe cei care primesc pensia pe card
Pensii 2025: A început plata drepturilor pentru pensionari din iunie 2025. Ce trebuie să știe cei care primesc pensia pe card Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) a stabilit un calendar conform căruia distribuirea pensiilor prin Poșta Română se face în prima lună de vară din 2025 în perioada 3-15 iunie. Este important de menționat […]