Ce alimente sunt permise în ultima zi a Postului Crăciunului: Ce tradiții respectă creștinii în această zi
Ce alimente sunt permise în ultima zi a Postului Crăciunului: Ce tradiții respectă creștinii în această zi
În ziua Ajunului Crăciunului, pe 24 decembrie, creștinii care au ținut post vor mânca abia seara. Aceștia aleg, conform tradiției bisericești, grâu fiert îndulcit cu miere, poame, covrigi sau turte de făină, arată DCNEWS.ro.
Citește și: MESAJE de CRACIUN. Urări de Crăciun.
Dintre toate sărbătorile populare româneşti, dar şi creştineşti, sărbătoarea Crăciunului este, probabil, cea mai iubită şi cea mai aşteptată, fiind însoţită de multe tradiţii şi obiceiuri.
La 25 decembrie, în fiecare an, creştinii sărbătoresc Naşterea Mântuitorului Iisus Hristos
Crăciunul este numit şi sărbătoarea familiei, fiind ocazia când toţi se reunesc – părinţi, copii, nepoţi -, îşi fac daruri, se bucură de clipele petrecute împreună în jurul mesei, cu credinţa că prin cinstirea cum se cuvine a sărbătorilor vor avea un an mai bogat.
Tradiţia legată de Moş Crăciun, care împarte daruri copiilor cuminţi în noaptea de 24 spre 25 decembrie, a apărut în secolul al IX-lea. Imaginea lui este cea a unui bătrân îmbrăcat într-un costum roşu cu blăniţă albă pe margini, cizme negre şi o căciulă roşie, având o barbă mare şi albă ca zăpada.
Despre colindele de Crăciun
Primul colind care se cântă în Ajunul Crăciunului este colindul la fereastră, prin care se invocă trezirea rituală a gazdelor, pentru a-i întâmpina pe colindătorii ce le aduc vestea naşterii lui Hristos şi pentru a se pregăti să celebreze marea sărbătoare a Naşterii Domnului: „Sculaţi, sculaţi, boieri mari/ Florile dalbe/ Sculaţi, voi, români plugari/ Că vă vin colindători/ Noaptea pe la cântători/ Şi v-aduc un Dumnezeu/ Să vă mântuie de rău/ Un Dumnezeu nou născut. După ce colindătorii termină de cântat la fereastră, gazda îi invită în casă, le oferă colindătorilor este colaci, mere şi nuci, precizează volumul „Cartea de Crăciun”.
Bradul de Crăciun
Pomii au fost un simbol al vieţii cu mult înainte de creştinism. În ţara noastră, primul brad împodobit de Crăciun a fost la palatul lui Carol I, domnitor (10 mai 1866 – 10 mai 1881) şi rege (10 mai 1881 – 27 septembrie 1914) al României.
În prezent, împodobirea bradului de Crăciun a devenit una dintre cele mai iubite tradiţii atât în mediul urban, cât şi în mediul rural.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
35 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989, la Alba Iulia: PROGRAMUL evenimentelor organizate sâmbătă, 21 decembrie
35 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989, la Alba Iulia: PROGRAMUL evenimentelor organizate sâmbătă, 21 decembrie Oficialităţile locale, în colaborare cu asociaţiile de revoluţionari, vor organiza sâmbătă, 21 decembrie, un eveniment comemorativ dedicat împlinirii a 35 de ani de la izbucnirea Revoluției din Decembrie 1989, care prin jertfă de sânge a dus la […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Bradul de Crăciun. Cum și când se împodobește. Istoria împodobirii bradului
-
Curier Județeanacum 2 ore
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Sănătatea și naturăacum 5 zile
15 decembrie: Ziua Internațională a Ceaiului
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum 6 ore
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi