Rămâi conectat
MA-RA-MU

Actualitate

ADR Centru a învăţat cum să atragă eficient fonduri europene de la Landul Brandenburg

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Împlinirea a 10 ani de parteneriat româno – german din Regiunea Centru a fost marcată printr-o conferinţă internaţională organizată joi, la Alba Iulia, de Agenţia de Dezvoltare Regională cu sprijinul Reprezentanţei Landului Brandenburg în Regiune şi cu sprijinul Ministerului Federal pentru Economie şi Tehnologie din Germania. „Conferinţa a fost organizată pentru a marca împlinirea a 10 ani de la semnarea primului contract dintre ADR Centru şi Ministerul Federal pentru Economie şi Tehnologie din Germania, privind colaborarea în cadrul Proiectelor de Twinning, parteneriat instituţional între administraţii. În cadrul conferinţei nu am discutat doar despre activităţile derulate în comun în ultimul deceniu, ci mai ales despre viitoarele provocări şi oportunităţi de abordare ale acestora. Am beneficiat de know-how german pentru pregătirea implementării acestor programe şi acum vom demara colaborarea pentru întocmirea unor proiecte viabile, care să răspundă cerinţelor Strategiei Europa 2020″, a precizat Simion Creţu, directorul general al ADR Centru. Acesta a apreciat că fără sprijinul părţii germane Agenţia nu ar fi reuşit să aibă o evoluţia foarte bună şi unul dintre cele mai mari grade de absorbţie în randul ADR-urilor din ţară. „Colaborarea ADR Centru cu instituţiile din Landul Brandenburg va continua, chiar dacă au trecut 10 ani de la demararea parteneriatului. La nivelul Regiunii Centru lucrăm la procesul de planificare şi programare pentru perioada 2014-2020, concomitent cu pregătirea portofoliului de proiecte regionale, necesar pentru accesarea fondurilor disponibile în noua perioadă de programare. Pentru aceasta avem în continuare nevoie de sprijin german”, a mai spus Simion Creţu.
La conferinţa internaţională desfăşurată joi, 19 aprilie, la Alba Iulia a participat o delegaţie din Landul Brandenburg condusă de dr. Ingrid Zilliges, reprezentant al Ministerului Federal pentru Economie din Germania. La dezbateri au mai luat parte Martin Bottesch, vicepreşedinte al Consiliului de Dezvoltare Regională Centru, Brigit Schliewenz, reprezentant oficial al Landului Brandenburg în relaţia de parteneriat cu regiunea Centru. (I.P.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Lista cu Olimpiadele și concursurile internaționale recunoscute pentru echivalarea la Bacalaureat 2025, publicată de Ministerul Educației

Bera Larisa

Publicat

în

Lista cu Olimpiadele și concursurile internaționale recunoscute pentru echivalarea la Bacalaureat 2025, publicată de Ministerul Educației Lista cu Olimpiadele și concursurile internaționale recunoscute pentru echivalarea probei scrise la examenul de Bacalaureat 2025 a fost publicată miercuri, 18 decembrie 2024, de Ministerul Educaţiei. Citește și: Cadrele didactice, studenții, foștii olimpici și cercetătorii vor fi plătiți cu […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea