Originea Crăciunului: Când era de fapt sărbătorită Nașterea lui Iisus de către primii creștini

Originea Crăciunului: Când era de fapt sărbătorită Nașterea lui Iisus de către primii creștini

Încă din antichitate Crăciunul este celebrat ca dată a nașterii lui Iisus, însă a devenit de-a lungul timpului, și o sărbătoare a familiei, marcată prin tradiții precum colinda, împodobitul pradului ori daruri din parta lui Moș Crăciun, așteptate de către copiii din întreaga lume.

Citește și: MESAJE de CRACIUN. Texte frumoase cu URARI şi FELICITARI de Crăciun

Primii creştini nu celebrau naşterea lui Iisus pe 25 decembrie, considerând că aceasta a avut loc în luna septembrie, odată cu Ros Hashana (sărbătoare din calendarul iudaic). În anul 264, Saturnaliile au căzut pe 25 decembrie şi împăratul roman Aurelian a proclamat această dată „Natalis Solis Invicti”, festivalul naşterii invincibilului Soare.

În anul 320, papa Iuliu I a specificat pentru prima dată oficial data naşterii lui Iisus ca fiind 25 decembrie.

În 325, împăratul Constantin cel Mare a desemnat oficial Crăciunul ca sărbătoare care celebrează naşterea lui Iisus. De asemenea, el a decis ca duminica să fie „zi sfântă” într-o săptămână de şapte zile şi a introdus Paştele cu dată variabilă.

Cu toate acestea, cele mai multe ţări nu au acceptat Crăciunul ca sărbătoare legală decât din secolul al XIX-lea. Mai mult de un mileniu, creştinii au sărbătorit Anul Nou în ziua de Crăciun (25 decembrie), în imediata apropiere a solstiţiului de iarnă: în Franţa până în anul 1564, în Rusia până în vremea ţarului Petru cel Mare, iar în Ţările Române până la sfârşitul secolului al XIX-lea.

Citește și: Povestea sau legenda lui Moș Crăciun

În Statele Unite, Alabama a fost primul stat care a adoptat Crăciunul ca sărbătoare legală, în 1836. Oklahoma a fost ultimul stat american, în 1907.
Colinde Crăciun

Unul dintre cele mai îndrăgite obiceiuri de Crăciun, colindatul, era pe vremuri interzis. Cel care a decis că muzica este nepotrivită pentru o zi solemnă cum este Crăciunul a fost Oliver Cromwell, care, în secolul al XVII-lea, a interzis colindele.

Cel mai vechi cântec creştin de Crăciun este „Jesus refulsit omnium”, compus de St. Hilary din Poitiers, în secolul al IV-lea. Cea mai veche transcriere după un colind englezesc îi aparţine lui Ritson şi datează din 1410.

În 1818, ajutorul de preot austriac Joseph Mohr a fost anunţat cu o zi înaintea Crăciunului că orga bisericii sale s-a stricat şi nu poate fi reparată la timp pentru slujba de Crăciun. Foarte trist din această pricină, el s-a apucat să scrie trei piese care să poată fi cântate de cor şi acompaniate la chitară. Una dintre ele era „Silent Night, Holy Night”, care în prezent este cântată în peste 180 de limbi străine de milioane de persoane.

Obiceiuri româneşti

Colindatul este unul dintre obiceiurile de Crăciun care se păstrează cel mai bine şi în satele româneşti. Pe lângă mesajul mistic, multe obiceiuri practicate în această zi sunt legate de cultul fertilităţii şi de atragerea binelui asupra gospodăriilor.

În unele sate se păstrează şi un alt obicei: cel mai în vârstă membru al familiei trebuie să arunce în faţa colindătorilor boabe de grâu şi de porumb. Bătrânii spun că, dacă boabele peste care au trecut colindătorii vor fi date găinilor, acestea vor fi spornice la ouat. Ei cred, de asemenea, că vor avea o recoltă foarte bună în anul următor dacă vor amesteca sămânţa pe care o vor pune în brazdă cu boabele folosite în ajun la primirea colindătorilor.

Citește și: Scrioare către Moș Crăciun: Modele cu cele mai frumoase și amuzante texte • Exemple de scrisori care ne pot ajuta să compunem un text pentru Moș

În satele de pe Valea Mureşului, Crăciunul este încă legat de anumite credinţe populare care se păstrează şi în prezent, iar obiceiul de a oferi daruri îşi are originile într-o legendă pe care numai bătrânii o mai cunosc.

În satul Harpia, dacă primul care intră în casă de Crăciun este un bărbat, oamenii cred că este un semn de bunăstare şi sănătate pentru anul următor. Pentru a atrage binele asupra caselor lor, oamenii ţin masa întinsă toată noaptea.

Bradul de Crăciun

O altă poveste despre Crăciun, mai puţin cunoscută, spune că, în secolul al VII-lea, călugării foloseau forma triunghiulară a bradului pentru a descrie Sfânta Treime. În jurul anului 1500, oamenii au început să vadă în bradul de Crăciun un simbol al copacului din Paradis şi au atârnat în el mere roşii, simbol al păcatului originar. În secolul al XVI-lea, însă, familiile creştine au început să decoreze brazii cu hârtie colorată, fructe şi dulciuri. Dar mai înainte, în secolul al XII-lea, oamenii obişnuiau să atârne brazii de Crăciun în tavan, cu vârful în jos, ca simbol al creştinătăţii.

Moş Crăciun

Reprezentările lui Moş Crăciun s-au schimbat de-a lungul vremii, astfel că între imaginea acestuia în vechea cultură populară – de frate mai bogat şi mai inimos al lui Moş Ajun – şi imaginea contemporană – de personaj iubit de copii – există mari diferenţe.

Tradiţiile contemporane despre „sfântul” Crăciun, despre Moşul „darnic şi bun”, „încărcat cu daruri multe” sunt printre puţinele influenţe livreşti pătrunse în cultura populară de la vest la est şi de la oraş la sat.

Citește și: Mesaje în Ajunul Crăciunului • Texte frumoase cu felicitări și urări scurte care pot fi trimise prin SMS în Ajun de Crăciun

Din vechime se ştie că Maica Domnului, fiind cuprinsă de durerile naşterii, i-a cerut adăpost lui Moş Ajun. Motivând că este sărac, el a refuzat-o, dar i-a îndrumat paşii spre fratele lui mai mic şi mai bogat, Moş Crăciun. În unele legende populare şi colinde, Moş Ajun apare ca un cioban sau un baci la turmele fratelui său. În cultura populară românească, Crăciun apare ca personaj cu trăsături ambivalente: are puteri miraculoase, ca eroii şi zeii din basme, dar are şi calităţi tipic umane. El este bătrân (are o barbă lungă) şi bogat (de vreme ce are turme şi dare de mână).

Pe de altă parte, ideea de spiriduşi de Crăciun vine din credinţa străveche că gnomii păzeau casa omului de spiritele rele. Spiriduşii au fost iubiţi şi urâţi, pentru că, deşi uneori se purtau cu bunăvoinţă, puteau foarte uşor să se transforme în fiinţe răutăcioase şi nesuferite, atunci când nu erau trataţi cum se cuvine. Percepţia cea mai răspândită era că ei se purtau precum persoana cu care aveau de-a face, fiind fie răutăcioşi, fie drăguţi. În Evul Mediu, în loc să ofere daruri, spiriduşii mai degrabă aşteptau să le primească. Abia pe la mijlocul secolului al XIX-lea spiriduşii au devenit prieteni ai lui Moş Crăciun.

Citește și: 24 decembrie, Ajunul Crăciunului: Obiceiuri, tradiții și superstiții pe care creștinii le respectă în această zi

Scriitorii scandinavi, cum ar fi Thile, Toplius şi Rydberg, au combinat cele două trăsături oarecum contradictorii ale personajelor: ei îi prezentau pe spiriduşi puţin răutăcioşi, dar buni prieteni şi ajutoare de nădejde ale lui Moş Crăciun. Unii spun că sunt 13 spiriduşi, alţii sunt convinşi că este vorba de nouă, alţii – de şase. Într-o vreme se credea că Moş Crăciun şi spiriduşii săi se simt foarte bine în casa lor de la Polul Nord. În 1822, poetul american Clement Clark a publicat lucrarea „A Visit From St. Nicholas” (cunoscută şi ca „The Night Before Christmas”), în care el l-a descris pe Moş Crăciun ca pe un spiriduş bătrân şi blând, care zboară în jurul lumii într-o sanie trasă de opt reni. În 1885, Thomas Nast a desenat doi copii privind la o hartă a lumii şi urmărind călătoria Moşului de la Polul Nord în Statele Unite, deci se presupunea că acolo, în îndepărtatul Nord, locuieşte bătrânul cel bun. Dar în 1925 s-a descoperit că nu există reni la Polul Nord, aşa că toţi ochii s-au întors spre Finlanda, unde există multe astfel de animale.

În 1927, Markus Rautio, un prezentator de emisiuni pentru copii la postul naţional de radio finlandez, a declarat că Moşul locuieşte pe un munte în Laponia. Astăzi pare aproape sigur însă că Moş Crăciun şi cei 11 spiriduşi ai lui stau bine ascunşi undeva pe muntele Korvatunturi în Laponia, Finlanda, în apropiere de graniţa cu Rusia. Pepper Minstix, unul dintre spiriduşi, este paznicul credincios al satului lui Moş Crăciun.

Cum reuşeşte acesta să se mişte atât de repede, într-o noapte, din Laponia până în casele tuturor copiilor din lume? Cu foarte multă vreme în urmă, Moş Crăciun şi spiriduşii săi au descoperit formula specială, secretă, a prafului magic pentru reni, care îi face să zboare. Acest praf magic este împrăştiat peste fiecare ren cu puţin timp înainte de a pleca din Laponia, în ajunul Crăciunului. Este suficient pentru a-i face să zboare întreaga noapte în jurul lumii. Zborul este, de altfel, foarte rapid: aproape de viteza luminii.

Rudolph este cel mai celebru ren, fiind conducătorul celorlalţi opt, pe nume Blitzen, Comet, Cupid, Dancer, Dasher, Donder, Prancer şi Vixen. Când Rudolph era pui, nasul său a fost atins de Magia Crăciunului şi de atunci este strălucitor şi roşu.

Pe teritoriul românesc, Crăciunul este una dintre cele mai mari sărbători ale creştinilor, printre care se mai numără Paştele şi Rusaliile.

În tradiţia populară se spune că Fecioara Maria trebuia să-l nască pe fiul lui Dumnezeu şi umbla, însoţită de Iosif, din casă în casă, rugând oamenii să-i ofere adăpost. Ajunsă la casa bătrânilor Crăciun şi Crăciunoaie, aceştia nu o primesc pentru a nu le „spurca” locuinţa prin naşterea unui copil conceput din greşeală. Ajunsă la capătul puterilor, Maria a intrat în ieslea vitelor, unde au apucat-o durerile naşterii. Crăciunoaia a auzit-o şi i s-a făcut milă, astfel încât a ajutat-o în rol de moaşă. Crăciun a aflat, s-a supărat şi i-a tăiat bătrânei mâinile, apoi, de frică, a fugit de acasă. Crăciunoaia a umplut, cum a putut, un ceaun cu apă, l-a încălzit şi l-a dus să spele copilul. Maria i-a zis să încerce apa şi când a băgat cioturile mâinilor, acestea au crescut la loc. În altă variantă a poveştii, Maria suflă peste mâinile Crăciunoaiei şi acestea cresc la loc.

Ajunul Crăciunului, când preotul vesteşte Naşterea Domnului

În ultima zi a postului Crăciunului, preotul umblă pe la casele credincioşilor cu icoana Naşterii Domnului, spre a veşti măritul praznic al Întrupării Fiului lui Dumnezeu din Fecioara Maria. Din punct de vedere liturgic, se poate spune că această tradiţie, a umblatului cu icoană, este un fel de slujbă în afară zidurilor bisericii. Este o slujbă săvârşită pe uliţe şi pe străduţe, prin curţi şi prin case, pe la ferestre şi pe la uşi. Precum odinioară făcea crainicul, părintele se străduieşte a anunţa în tot locul şi pe tot omul o mare veste: Dumnezeu se face om, rămânând însă Dumnezeu. Astfel, singurul lucru nou sub soare se arată vrednic de o asemenea mare vestire.

Fiecare preot vesteşte Naşterea Domnului în parohia lui. În funcţie de mărimea parohiei, preotul poate începe să umble cu icoana mai devreme sau mai târziu. Astfel, la sate, această vestire se petrece chiar în ajunul Crăciunului, pe când la oraşe, unde parohiile sunt mai mari şi credincioşii mai numeroşi, preoţii încep să umble cu icoana ceva mai devreme.

Ajunul Crăciunului, zi de colindat

Naşterea Domnului este anunţată în lume de creştini prin colinde, primii care pornesc cu colindatul, în dimineaţa de Ajun, fiind copiii şi tinerii. Aceştia sunt primiţi de creştini cu mere, nuci, covrigi şi cu acele turte numite „Scutecelele lui Hristos”. Pentru că, până după Sfânta Liturghie din ziua de Crăciun este încă post, colindătorii trebuie şi ei primiţi cu daruri de post (covrigi, turte, nuci, fructe).

Ajunul Crăciunului, zi de post aspru

Ajunul Crăciunului este ultima zi de post din Postul Naşterii Domnului. Acest post, care începe în ziua de 15 noiembrie şi se încheie în ziua de 24 decembrie, aminteşte de patriarhii şi drepţii Vechiului Testament, care au petrecut timp îndelungat, în post şi rugăciune, aşteptând venirea lui Mesia, Mântuitorul lumii.

Dacă primele 39 de zile ale acestui post sunt mai uşoare din punct de vedere alimentar, între ele existând mai multe zile în care Părinţii Bisericii au rânduit „dezlegare la peşte”, cea de-a patruzecea zi a postului este una aspră, un obicei consemnat încă din secolul al IV-lea. După ceasul prânzului, spre seară, se obişnuieşte să se mănânce grâu fiert, amestecat cu fructe şi miere, în amintirea postului Proorocului Daniel şi al celor trei tineri din Babilon (Daniel 1, 5-16).

În seara zilei de ajun, credincioşii obişnuiesc să mănânce o mâncare dulce, numită în popor „Scutele lui Iisus”. Cu făină, apă şi sare se frământă nişte lipii subţiri care se coc pe plită. Acestea se înmoaie într-un sirop dulce (apă cu miere sau zahăr) şi se presară cu nuca măcinată.

Salata boeuf de Crăciun. Obiceiuri culinare

Un moment gastronomic important care precedă Crăciunul este ziua de Ignat (20 decembrie), când se taie porcul şi se prepară mâncăruri specifice, precum salata boeuf, cârnaţii, chişcă, tobă, răcituri, sarmalele, caltaboş, care, alături de tradiţionalul cozonac, vor sta pe masa de Crăciun.

Moş Crăciun în jurul lumii

Pentru copiii din România, Moş Crăciun vine din nordul îndepărtat pentru a aduce daruri celor care au fost cuminţi. Acestea sunt lăsate sub brandul de Crăciun şi, în funcţie de bunăvoinţa părinţilor sau de obiceiurile zonei, cadourile se deschid fie în Ajun, după slujbă, fie în ziua de Crăciun. În unele regiuni, Moşul mai lasă un rând de cadouri la biserică, unde copiii îi mulţumesc cântând colinde.

Citește și: Bradul de Crăciun. Cum și când se împodobește. Istoria împodobirii bradului

În SUA, Moşul călătoreşte în ajun într-o sanie zburătoare trasă de reni. El intră în case pe horn şi lasă cadourile sub brad sau în ciorapii agăţaţi deasupra şemineului. Copiii îi lasă lapte şi biscuiţi şi obişnuiesc să îi scrie de dinainte ce daruri şi-ar dori. În Ungaria, moşul este reprezentat de un înger, în ziua de Crăciun, copiii găsesc bradul gata făcut şi sub el cadourile.

În Rusia, Moş Crăciun („Babushka”) este însoţit de Albă-ca-Zăpada, iar copiii primesc prăjituri şi jucării. În Franţa, Père Noël se strecoară pe coşul casei şi lasă cadourile în pantofi.

În Austria şi în Germania, figura lui Moş Crăciun este asociată în continuare cu cea a Sfântului Nikolaus, care vine în noaptea dinspre 5 spre 6 decembrie şi lasă cadouri doar pentru copiii cuminţi. Cei care au fost obraznici vor primi doar un mănunchi de nuiele legate cu câteva bomboane. Moş Crăciun şi însoţitorul său, Krampus, sunt îmbrăcaţi în haine roşii. Nikolaus are mitră de episcop pe cap, iar Krampus are corniţe şi o limbă lungă ce îi atârnă din gură. De Crăciun, copiii primesc cadouri de la Cristkindl (Copilaşul Cristos).

În Islanda, cadourile sunt aduse din munţi de către cei 13 pitici de Crăciun care vin pe rând, de la Crăciun şi până pe 6 ianuarie. În ţările scandinave, spiriduşul „Jul Nisse” arată la fel ca Moş Crăciun, însă este mult mai mic de statură. Pentru el se lasă afară un vas cu terci de orez, tradiţia fiind una de origine păgână. În Australia, Moş Crăciun este îmbrăcat în pantaloni roşii scurţi şi în loc de sanie este ilustrat într-un elicopter.

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI