Zona turistică Șureanu, „Elveția României”: Stațiunea cu un potențial deosebit se dezvoltă într-un cadru natural spectaculos la aproape 2000 de metri altitudine
Zona turistică Șureanu, „Elveția României”: Stațiunea cu un potențial deosebit se dezvoltă într-un cadru natural spectaculos la aproape 2000 de metri altitudine
Zona turistică Șureanu mai este numită și ”Elveția României” datorită peisajelor naturale spectaculoase, atât vara cât și iarna.
Se află în extremitatea sudică a județului Alba, la limită cu județele Sibiu și Vâlcea, la aproape 2000 de metri altitudine. Odată cu dezvoltarea domeniului schiabil şi a modernizării şoselei Transalpina au apărut numeroase pensiuni care oferă cazare.
Acestea au fost construite în două zone apropiate pârtiilor de schi, respectiv Luncile Prigoanei şi Poarta Raiului. Domeniul schiabil este alcătuit din 10 pârtii care însumează aproape 18 de kilometri. Amenajarea porneşte de la circa 1.700 de metri, iar altitudinea maximă ajunge până la 2.010 de metri, unde se află limita superioară a pârtiilor.
În afară de pârtiile amenajate, zona prezintă un deosebit potenţial pentru schi în afara pistei. Domeniul Schiabil din Munţii Şureanu a fost inaugurat în anul 2009, în urma unei investiţii private. Sezonul 2021 – 2022 a fost deschis vineri 10 decembrie.
”La noi a nins consistent şi ne pregătim să începem un sezon de distracţie şi voie bună pe Domeniul Schiabil Şureanu. Începând de vineri, 10 decembrie, vă aşteptăm la munte pentru a vă bucura de aer curat, peisaje de vis şi, în primul rând, de zăpadă pe pârtiile noastre”, a transmis administratorul domeniului schiabil.
Cele 10 părtii se găsesc sub două dintre cele mai înalte vârfuri din munţii Sureanu: Vârful lui Patru 2103 metri şi Vf. Şureanu 2059 metri. ”Spre deosebire de alte domenii schiabile din țară, la noi veți găsi trei apres-ski-uri cu structuri constructive inedite ca forme arhitecturale, situate pe versanți diferiți, pentru a percepe vizual perspective deosebite asupra întregului ansamblu al domeniului schiabil”, susține administratorul domeniului schiabil.
Și comuna Şugag, situată la circa 50 de kilometri de domeniul schiabil, s-a dezvoltat foarte mult în ultimii ani. Aflată la o oră de mers cu maşina de Alba Iulia, comuna este aşezată într-o vale frumoasă, pe partea estică a Munţilor Şureanu. Locul e o succesiune de culmi prelungi care coboară treptat din vârfuri situate la peste 2000 de metri altitudine. Zona este comoară a artei populare, a obiceiurilor şi a tradiţiilor și este mult diferită faţă de staţiunile clasice de iarnă din România, care, în majoritate, s-au dezvoltat haotic.
La Șugag există un regulament de urbanism care trebuie respectat de toţi cei care investesc aici. Deocamdată nu se poate vorbi despre o staţiune turistică aşa cum prevede legea, dar nu mai este mult timp până ce se va oficializa şi acest statut.
Unicul drum de acces în această zonă, în perioada iernii, este pe ruta Sebeş – Şugag – lacul Oaşa (DN 67 C), apoi la dreapta spre – mănăstirea Oaşa – Luncile Prigoanei – Poarta Raiului – Domeniul Schiabil Şureanu (DJ 704). Distanţa de la Sebeş este de 82 de kilometri şi poate fi parcursă în circa două ore. Din această iarnă, ”drumarii” au decis să mențină deschis DN 67C între Obârșia Lotrului și Curpăt, asfel încât pe timpul zilei se poate ajunge la Șureanu și dintre județul Vâlcea.
Singura problemă care încetineşte dezvoltarea şi mai mult a zonei este drumul de legătură de 18 kilometri între Transalpina (DN67C) şi domeniul schiabil, prin Poarta Raiului şi Luncile Prigoanei. Autoritățile nu au reușit încă să demareze un proiect de modernizare.
Sursa: ziare.com
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO Apel umanitar pentru o familie originară din Apuseni, rămasă fără casă în urma unui incendiu
Apel umanitar pentru o familie originară din Apuseni, rămasă fără casă în urma unui incendiu Un apel umanitar a fost lansat pentru familia Doncea, originară din Apuseni. Oamenii au rămas fără un acoperiș deasupra capului în urma unui incendiu violent. Citește și: FOTO Ce mai aruncă oamenii din Alba, în Săptămâna Mare: Trei pui de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Mesaje de Paste fericit 2024. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2023. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 3 ore
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale