POLIȚIȘTII vor PROTESTA în fața Prefecturii ALBA și în alte județe din România: Angajații MAI sunt nemultumiți de condițiile salariale
POLIȚIȘTII vor PROTESTA în fața Prefecturii ALBA și în alte județe din România: Angajații MAI sunt nemultumiți de condițiile salariale
Începând cu data de 13 dec., trecem la cea de-a doua etapă de proteste, cu prezență fizică, ce se vor desfășura în fața prefecturilor din toată țară, urmând ca pe data de 16 dec. să fim prezenți în fața MAI iar în 17 dec. în fața celor 3 partide politice aflate la guvernare.
Este foarte important să participăm activ la toate formele de protest și să-i determinăm pe guvernanți să respecte Legea 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Este de apreciat implicarea manifestată de miile de colegi care, începând cu 1 decembrie, au aplicat avertismente scrise pentru faptele contravenționale constatate. Această primă formă de protest a generat primele reacții din partea ministrului finanțelor, care a recunoscut că obiectul protestului este legitim și că trebuie aplicată legea salarizării.
Cu toate acestea, până în momentul de față nu avem nicio garanție cu privire la intențiile pe care le are Guvernul în privința salarizării pentru anul 2022 și nici nu mai putem avea încredere în vorbele politicienilor. Suntem ferm convinși că dacă vom urma toate etapele calendarului de proteste anunțat ne vom face auziți și vom putea obține ce ni se cuvine prin lege.
Mai jos enumerăm județele din țară unde polițiștii vor protesta în fața Prefecturilor:
13 decembrie
Maramureș între orele 11:00 – 13:00
Gorj între orele 13:00 – 15:00
14 decembrie
Mehedinți între orele 11:00 – 13:00
Vâlcea între orele 11:00 – 13:00
Bacău între orele 10:00 – 12:00
Vaslui între orele 10:00 – 12:00
Timiș între orele 10:00 – 12:00
Cluj între orele 10:00 – 12:00
Mureș între orele 10:00 – 12:00
15 decembrie
Giurgiu între orele 11:00 – 13:00
Botoșani între orele 11:00 – 13:00
Satu Mare între orele 10:00 – 12:00
Alba între orele 11:00 – 13:00
Dolj între orele 12:00 – 14:00
De asemenea, urmează să vă punem la dispoziție un model de NOTIFICARE prin care vă exercitați dreptul de a refuza efectuarea muncii suplimentare începând cu 01 ianuarie 2022 și refuzul de a mai efectua sarcini/atribuții (COVID19) pe care nu le aveți în fișa postului în situația în care nu va fi aplicată Legea 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
Este clar că ne vom putea apăra drepturile doar prin participarea în număr cât mai mare la formele de protest. Avem cele mai bune exemple ale protestelor din justiție (protestul magistraților prin suspendarea ședințelor de judecată) și sănătate (încetarea activității) în urma cărora, angajații din aceste sectoare de activitate și-au primit drepturile. De aceea vă cerem să ne sprijiniți ca să putem să ne obținem drepturile.
Viitorul ne aparține!
Echipa Sindicatului EUROPOL
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
![](https://ziarulunirea.ro/wp-content/uploads/2023/12/ziarulunirea.jpg)
Știri recente din categoria Ştirea zilei
LIVE VIDEO | Parada portului popular la Festivalul Internațional de Folclor din Aiud: Participă ansambluri folclorice din 9 țări
LIVE VIDEO | Parada portului popular la Festivalul Internațional de Folclor din Aiud: Participă ansambluri folclorice din 9 țări Festivalul Internațional de Folclor Aiud, a ajuns la cea de-a XII-a ediție, și se desfășoară în perioada 25- 28 iulie 2024. Municipiul Aiud este gazda a peste 300 de dansatori și interpreți, membri ai ansamblurilor folclorice […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
25 iulie – Adormirea Sfintei Ana, mama Preasfintei Născătoare de Dumnezeu
-
Actualitateacum 3 zile
Cât de mult alcool consumau românii acum 150 de ani: Ţăranii dădeau vin şi ţuică până şi copiilor mici
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
23 iulie, Ziua Presei Militare Române. Prima publicaţie militară din România s–a înfiinţat pe vremea lui Cuza
-
Opinii - Comentariiacum 9 ore
27 iulie – Sfântul Pantelimon, „doctorul fără de arginţi“. Se mănâncă porumb şi dovlecei, pentru ca oamenii să fie viguroşi în timpul iernii
-
Ştirea zileiacum 4 zile
TITULARIZARE 2024 în Alba: O notă de ZECE CURAT, obținută de un candidat din Alba Iulia. La ce disciplină a concurat
-
Ştirea zileiacum 3 zile
TOPUL NEGRU al liceelor din Alba: Unde s-a intrat cu medii sub 5, la repartizarea computerizată 2024. La trei școli, ultima medie de admitere a fost puțin peste 3