Rămâi conectat

Politică Administrație

Comunicat de presă| Senatorul PSD de Alba, Călin Gheorghe Matieș: „Alba, sufletul României!”

URSALEȘ Iulian

Publicat

în

În acest prim an de mandat, la fel ca orice om de altfel, am împliniri și neîmpliniri, acțiuni pe care le-am dus cu bine la final, dar și unele care s-ar fi putut finaliza probabil mult mai bine, dacă aș fi putut să îi conving pe cei care au fost până acum la butoane. În ciuda criticilor, care nu vor înceta să apară, indiferent de ce aș spune sau face, de un lucru cred că s-au convins toți: fac totul cu mare patos, cu mare convingere și cu sinceritate pentru românii de rând. Chiar și unele declarații care, uneori, sunt interpretate de unii altfel decât eu, personal, mi-am dorit…Timpul le va dovedi pe toate.

Cred cu tărie pe mai departe că județul Alba este plin de oameni valoroși, de copii și tineri care sunt sau pot deveni cei mai buni în domeniul lor. În plus, copiii au puterea aceea extraordinară de a aduce bucurie, lumină și speranță în viețile noastre, dar au și capacitatea de a ne transforma pe toți în ființe mai bune, mai ales în această perioadă de pregătire pentru sărbătoarea Crăciunului.

Un grup de 15 copii absolut minunați: Ansamblul de dansuri populare ” Plaiuri sebeșene” de la Clubul Copiilor Sebeș împreună cu solistul Tudor Limbean – micul patriot; elevele: Mariș Maria și Șandru Ioana de la „Școala de folk” – Palatul Copiilor Alba Iulia, prof. coordonator Avram Daniel; elevele: Hoca Sonia Maria și Vesa Georgiana de la Clubul Copiilor Ocna Mureș, prof. coordonator Szocs Levente; dansatori profesor coregraf – Oprea Octavia, împreună cu însoțitorii lor, doamna director Corina Cotea – Palatul Copiilor, vor susține un mini-concert de sărbători săptămâna viitoare în Parlamentul României. Am făcut deja toate demersurile necesare pentru ca acest eveniment să aibă loc în data de 13 Decembrie și sunt convins că prin vocile lor de îngeri vor aduce multă căldură într-o clădire care, de foarte multe ori, este extrem de rece, nepăsătoare, ba chiar indiferentă la români și problemele lor.

În Parlamentul României, vocea județului Alba se va face auzită și prin colindele noastre tradiționale. Le mulțumesc tuturor celor care au acceptat invitația mea și sunt convins că evenimentul va fi unul cu adevărat special și sensibil!

Senator Psd Alba

Călin Gheorghe Matieș


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Buget record pentru Uniunea Europeană în 2025, negociat de Victor Negrescu: 10 miliarde de euro alocări suplimentare pentru România

Cezar Lancrajan

Publicat

în

Buget record pentru Uniunea Europeană în 2025, negociat de Victor Negrescu: 10 miliarde de euro alocări suplimentare pentru România Victor Negrescu, negociator-șef al Parlamentului European, anunță faptul că în noul buget al UE a reușit să crească sumele alocate cu 200 de miliarde de euro, din care 10 miliarde alocări suplimentate pentru România. Citește și: […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea